Spete dizolvare firma. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.429/COM

Ședințapublică de la 05 mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad

JUDECĂTOR 3: Erol Geli

Grefier - - -

S-au luat în examinare recursurile comerciale declarate de:

1. recurenta, cu sediul în C, B-dul - nr.18, județul C și

2. pârâta - 4. SRL, cu sediul în localitatea,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 6062/COM/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța - Secția comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul -reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită, conform art.89 și urm. din Codul d e procedură civilă.

În referatul oral făcut asupra cauzei, grefierul de ședință referă asupra recursului formulat de C, care este motivat, scutit de plata taxei judiciare de timbru, asupra recursului formulat de - 4. SRL, care este motivat, timbrat cu suma de 19,50 lei conform chitanței nr.- din 05.05.2008 reprezentând taxa judiciară de timbru depusă la dosar și timbru judiciar în sumă de 1 leu. Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

CURTEA

Asupra recursurilor comerciale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta - 4. SRL solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2004-2005.

In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și urm. Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.6062/com/20.11.2007, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea - 4. SRL, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004-2005 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs C și - 4. SRL.

Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii - 4. SRL în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 1033 RON. Totodată, invoca recurenta ca, daca s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.

Recurenta - 4. SRL solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar al anilor 2004 și 2005, anexând în copie cererea de depunere și chitanțele.

Cu privire la criticile formulate de recurenta,Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.

Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.

Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.

De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.

Verificând criticile aduse de - 4. SRL, Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului acesteia și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplinirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.

In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.

Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.

In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anii 2004-2005, cu chitanțele depuse la dosar.

Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta - 4. SRL, cu sediul în localitatea,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 6062/COM/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, și recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, Județul

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea ca fiind rămasă fără obiect.

Dispune comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerțului C, pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Dispune radierea mențiunii "societate dizolvată" din Registrul Comerțului

Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în C, B-dul - nr.18, ca nefondat.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-

Tehnored. 5 ex./14.05.2008

Președinte:Adriana Gherasim
Judecători:Adriana Gherasim, Kamelia Vlad, Erol Geli

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 429/2008. Curtea de Apel Constanta