Spete dizolvare firma. Decizia 434/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 484/2008)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr. 434R
Ședința publică de la 08.04.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florica Bodnar
JUDECĂTOR 2: Mioara Badea
JUDECĂTOR 3: Elena Mincu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta, împotriva sentinței comerciale nr.570/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta prin avocat stagiar care depune la dosar delegație, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează faptul că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 19,5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON, iar prin Serviciul Registratură la data de 07.04.2008 intimata a depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea, procedează la legitimarea d-nei, aceasta prezentând CI seria - nr.- eliberat de Mun. T la data de 12.06.2001.
Recurenta, prin avocat, învederează faptul că a fost împuternicită de Cabinetul de Avocat în prezenta cauză doar pentru a depune la dosar dovada achitării timbrajului aferent cererii de recurs, sens în care depune la dosar chitanța nr.-/1 din 08.04.2008 emisă de reprezentând taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 RON și timbru judiciar în valoare de 0,15 RON.
Curtea, ia act de legala timbrare a cererii de recurs în cuantumul dispus de instanță prin rezoluție, conform dovezilor consemnate la dosar de către recurentă și constatând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra cererii de recurs de față,
Deliberând constată că prin sentința comercială nr.570/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta Popești și s-a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte în temeiul dispozițiilor art.237 alin.1 lit.d întrucât nu și-a completat capitalul social în condițiile legii.
Împotriva sentinței precitate, a formulat recurs societatea dizolvată pârâtă în temeiul dispozițiilor art.3041Cod procedură civilă solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului
Recurenta arată în esență că, s-a aflat în procedura de divizare parțială și că în urma subscrierilor făcute capitalul social subscris și vărsat la momentul judecății cauzei depășea suma de 90.000 lei, capitalul social minim prevăzut de dispozițiile Legii nr.31/1990 republicată.
În sentința atacată se rețin aspecte care sunt străine de natura cauzei.
S-au anexat înscrisuri cu privire la majorarea capitalului social și s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților.
Cererea s-a timbrat cu suma de 20 RON taxă judiciară de timbru și cu 0,15 lei timbru judiciar.
Intimata a depus întâmpinare prin care se confirmă majorarea capitalului social și lasă soluția la aprecierea instanței de judecată.
Examinând în ansamblu motivele de recurs în raport de probele noi administrate în cauză Curtea reține că recursul apare fondat pentru considerentele de mai jos.
În acord cu legislația comunitară respectiv Directiva Consiliului nr.77/91/CEE care în art.6 (1) relevă că "Statele membre vor impune ca, pentru constituirea unei societăți sau pentru obținerea de către aceasta a autorizației de începere a comerțului, va fi subscris un capital social care nu va fi mai mic de 25.000 unități europene de cont", România a adoptat succesiv, Legea nr.302/2005 și Legea nr.441/2006 prin care s-au stabilit termene în care să se majoreze corespunzător capitalul social de către societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni.
Prin Legea nr.516/2006 s-a prelungit termenul inițial stabilit la 1 an de la intrarea în vigoare a legii nr.302/27.10.2005, până la data de 31.01.2007.
Sancțiunea pentru nerespectarea prevederilor legale precitate constă în dizolvarea judiciară a societății respective la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.302/2005 cu referire la art.237 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990 republicată și modificată.
Cum societatea recurentă nu a respectat aceste prevederi legale, intimata a solicitat dizolvarea sa, cerere admisă.
După pronunțarea soluției la 16.01.2008 dar, mai înainte ca sentința recurată să rămână irevocabilă recurenta a majorat capitalul social potrivit încheierii nr.1532/25.02.2008 pronunțată de Tribunalul București prin judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului
Acest fapt este probat și cu actul adițional la actul constitutiv din 06.02.2008, certificatul de înregistrare mențiuni din 27.02.2008 și cu certificatul de înregistrare seria B nr.-/27.02.2008.
De asemenea, intimata pe calea întâmpinării a confirmat majorarea capitalului social de către recurentă.
Față de această împrejurare și în temeiul art.10 alin.2 teza ultimă din Legea nr.31/1990 completată prin Legea nr.441/2006 care relevă că "societatea nu va fi dizolvată dacă, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de dizolvare, capitalul social este adus la valoarea minimului legal prevăzut de prezenta lege", Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta Popești, împotriva sentinței comerciale nr.570/16.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București și în consecință:
Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea de dizolvare ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.04.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud. - 9.04.2008
Tehnored. 18.04.2004/Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială/Președinte:
Președinte:Florica BodnarJudecători:Florica Bodnar, Mioara Badea, Elena Mincu