Spete dizolvare firma. Decizia 476/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosarul nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 476
Ședința publică de la 13 Mai 2008
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu
Judecător Mateucă
JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă
Grefier Raluca
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL C împotriva sentinței nr.3743 din 28.06.2006 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr.3414/COM/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat pentru recurenta pârâtă, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat pentru recurenta pârâtă depune la dosar chitanța nr.- din 13.05.2005 reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 40 lei, timbru judiciar de 0,15 lei și dovada că a depus la ORC situațiile financiare aferente anului 2003.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului solicită admiterea recursului, respingerea sesizării formulate de ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj și radierea mențiunii de dizolvare.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 19.04.2006, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea SC SRL
În motivarea cererii s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2003 și că, potrivit art. 237(1) lit. din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
Prin sentința nr.3743 din 28.06.2006 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr.3414/COM/2006, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva pârâtei SC SRL C, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate.
Publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea pe site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prev. de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC - au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL
Recurenta susține că mai înainte de a se pronunța dizolvarea societății, a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2003.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2003 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2007, mai înainte de pronunțarea dizolvării. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2003 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că recursul este fondat potrivit art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art.6 alin. 1 și art.7 alin. 2 din Legea nr.26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL C cu sediul în str. - -, -.1,.1, jud. D, împotriva sentinței nr.3743 din 28.06.2006 pronunțate de Tribunalul Dolj în dosarul nr.3414/COM/2006, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ cu sediul în C,-, jud.
Modifică sentința, în sensul că respinge cererea ONRC - ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea SC SRL C din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 mai 2008.
PREȘEDINTE: Angela Rădulescu | JUDECĂTOR 2: Radu Mateucă Mateucă | JUDECĂTOR 3: Carmen Popescu |
Grefier, Raluca |
14 Mai 2008
Red. 4 ex./ jud.
Tehnored.
Jud. Fond
Președinte:Angela RădulescuJudecători:Angela Rădulescu, Radu Mateucă, Carmen Popescu