Spete dizolvare firma. Decizia 497/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
Decizie nr. 497/
Ședința publică din 14 Mai 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de SC. și SRL, cu sediul în de,-, jud. M, împotriva sentinței comerciale nr. 22 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat recurenta, prin av., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, constatându-se că recursul este declarat în termenul procedural și timbrat cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
De asemenea, se constată că intimata ONRC de pe lângă Tribunalul Mureșa depus întâmpinare.
Reprezentanta recurentei declară că nu are cereri de formulat, împrejurare de care instanța ia act închide procedura probatorie și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentanta recurentei susține recursul și solicită admiterea lui, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii formulate de intimată, pentru considerentele expuse detaliat în scris care au fost susținute și oral.
CURTEA,
Prin sentința nr. 22 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-, s-a dispus admiterea cererii promovate de de pe lângă Tribunalul Mureș în contradictoriu cu pârâta " ȘI " și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea pârâtei, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut că la data de 5 decembrie 2008 Mas olicitat instanței dizolvarea, învederând că din evidențele Registrului Comerțului M rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a depune situațiile financiare anuale aferente anilor 2005 și 2006, cu toate că, precizează petenta, obligativitatea depunerii respectivelor situații financiare anuale a fost amplu mediatizată printr-o campanie de informare a comercianților inițiată de mai bine de 1 an de zile prin afișarea societăților comerciale aflate sub incidența legii.
În aceeași motivare, arată că în condițiile în care pârâta depune situațiile financiare, chiar peste termen, la Registru, prezenta cerere ar rămâne fără obiect.
Întrucât, în condițiile art. 28 din legea nr. 82/1991 rep. precizează instanța de fond în hotărârea atacată, pârâta avea obligația legală de a întocmi situațiile financiare anuale, obligație neîndeplinită în termenele legale, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. pronunțând o hotărâre în sensul dizolvării societății pârâte, cu consecințele de rigoare.
Față de această hotărâre a formulat recurs " ȘI ", solicitând admiterea recursului, motivând că a depus situațiile financiare, chiar dacă cu întârziere, pe anii 2005 și 2006.
Având în vedere actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză, cât și în virtutea rolului devolutiv, instanța de recurs reține următoarele:
Într-adevăr, art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 rep. prevede că "la cererea oricărei părți interesate, precum și a Oficiului Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit, legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".
Acest text de lege coroborat cu dispozițiile legale din Legea nr. 82/1991 modificată și completată, precizate de instanța de fond, relevă obligația societăților comerciale de a depune în termenele legale situațiile financiare anuale. Logica unei astfel de prevederi este tocmai securizarea și sănătatea circuitului comercial, în sensul că publicarea anuală a acestor situații financiare determină crearea unei imagini exacte a situației financiare pentru părțile interesate, mai ales în ideea unor parteneriate comerciale cu societățile în cauză sau pentru executarea unor relații comerciale deja născute.
Tot atât de adevărat este faptul că textul art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea ca instanța să dizolve societatea comercială ce nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lit. b). Cu alte cuvinte, în funcție de datele de la dosar, de interesul public, ca și de interesul societății comerciale în cauză, instanța va putea pronunța dizolvarea sau, dimpotrivă, să nu o dizolve.
Instanța constată că pe parcursul judecării cererii formulate de, pârâta-recurentă a depus situațiile financiare.
Într-o atare situație, recunoscută prin întâmpinarea depusă chiar și de M, instanța va trebui să aprecieze dacă se impune dizolvarea societății, în funcție de minimele criterii precizate mai sus.
Or, interesul continuării activității de către societatea în cauză prevalează, chiar și din punctul de vedere al interesului public (și-a îndeplinit, chiar dacă cu întârziere, obligațiile de comunicare a situațiilor financiare anuale).
Cum dizolvarea societății este o facultate pentru instanță și nu o obligativitate, pe cale de consecință, instanța va dispune admiterea recursului " ȘI " ca fondat, recurs formulat împotriva sentinței nr. 22 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
De asemenea, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta SC ȘI SRL, cu sediul în de,-, jud. M, împotriva sentinței nr. 22 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș în dosarul nr-.
Modifică hotărârea recurată în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamanta ONRC prin ORC de pe lângă Tribunalul Mureș în contradictoriu cu pârâta SC ȘI SRL având ca obiect dizolvarea societății.
Dispune radierea mențiunilor făcute în registrul comerțului în baza hotărârii recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 Mai 2009.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehn.
2 exemplare
11.06.2009
Jud.fond.-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat








