Spete dizolvare firma. Decizia 524/2009. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 524/

Ședința publică din 19 mai 2009

Completul compus din:

- - Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva deciziei nr. 254/R/17.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.

La apelul nominal se prezintă contestatoarea prin consilier juridic, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că intimata ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Mureșa depus întâmpinare (5 dosar).

Reprezentantul contestatoarei depune taxa de timbru în sumă de 49 lei (6-7 dosar) și 0,15 lei timbru judiciar anulat la dosar, delegația specială (8 dosar), un memoriu (12-13 dosar) și arată că a fost plecat din localitate și nu a putut depune actele doveditoare în timp util.

Nefiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentantul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare și în consecință admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii ONRC - ORC M, dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

CURTEA,

La data de 26.03.2009 "" a formulat contestație în anulare solicitând ca, prin admiterea contestației, să se dispună anularea hotărârii atacate și reluarea judecării recursului. În motivele contestației se arată că a achitat taxele de timbru aferente cererii de recurs la data la care a fost soluționat recursul, fapt pe care-l dovedește cu confirmările privind trimiterea taxelor de timbru prin fax la dosarul -, Curtea de Apel Târgu Mureș la data de 17.03.2009 ( 11).

În drept a invocat dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.

În fapt, prin decizia nr. 254/R/17.03.2009 Curtea de Apel Târgu Mureșa dispus anularea recursului formulat de "" împotriva sentinței nr. 2139/08.12.2008 a Tribunalului Comercial Mureș. În motivare se arată că deși citată cu mențiunea timbrării, contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxelor de timbru.

Instanța constată că, într-adevăr, contestatoarea a făcut dovada cu confirmările precizate anterior că la data de 17.03.2009, în jurul orelor 12,00, contestatoarea a trimis prin fax dovezile privind achitarea taxelor judiciare.

Instanța reține că taxele judiciare au fost înaintate prin fax la dosar de contestatoare, în timpul dezbaterilor, însă din diferite motive aceste dovezi nu au ajuns la dosar. Cum se poate considera că este vorba de o greșeală materială, în înțelesul larg al noțiunii, reținând că de fapt recurenta (prezenta contestatoare) a achitat taxele judiciare și a trimis dovezile instanței în timp ce aceasta se afla în dezbateri, instanța va admite contestația în anulare, va anula decizia nr. 254/R/17.03.2009 și va proceda la judecarea recursului, după cum urmează:

Prin sentința nr. 2139/8 decembrie 2008 Tribunalului Comercial Mureș, dos. nr-, a dispus admiterea cererii promovate de de pe lângă Tribunalul Mureș în contradictoriu cu pârâta "" și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea pârâtei, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă

Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut că de pe lângă Tribunalul Mureșa solicitat instanței dizolvarea, învederând că din evidențele Registrului Comerțului rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a depune situațiile financiare anulare aferente anului 2006, cu toate că, precizează petenta, obligativitatea depunerii respectivelor situații financiare anuale a fost amplu mediatizată printr-o campanie de informare a comercianților inițiată de mai bine de 1 an de zile prin afișarea societăților comerciale aflate sub incidența legii.

În aceeași motivare, arată că în condițiile în care pârâta depune situațiile financiare, chiar peste termen, la Registru, prezenta cerere ar rămâne fără obiect.

Întrucât, în condițiile art. 28 din Legea nr. 82/1991 rep. precizează instanța de fond în hotărârea atacată, pârâta avea obligația legală a societăților comerciale de a întocmi situațiile financiare anuale, obligație neîndeplinită în termenele legale, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. pronunțând în sensul dizolvării societății pârâte, cu consecințele de rigoare.

A formulat recurs "" prin administrator față de această hotărâre, solicitând admiterea recursului, motivând că a depus situațiile financiare, chiar dacă cu întârziere, pentru anii 2006 și 2007.

Având în vedere actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză, cât și în virtutea rolului devolutiv, instanța de recurs reține următoarele:

Într-adevăr, art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. prevede că "la cererea oricărei părți interesate, precum și a Oficiului Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit, legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".

Acest text de lege coroborat cu dispozițiile legale din Legea nr. 82/1991 modificată și completată, precizate de instanța de fond, relevă obligația societăților comerciale de a depune în termenele legale situațiile financiare anuale. Logica unei astfel de prevederi este tocmai securizarea și sănătatea circuitului comercial, în sensul că publicarea anuală a acestor situații financiare determină crearea unei imagini exacte a situației financiare pentru părțile interesate, mai ales în ideea unor parteneriate comerciale cu societățile în cauză sau pentru executarea unor relații comerciale deja născute.

Tot atât de adevărat este faptul că textul art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 prevede posibilitatea ca instanța să dizolve societatea comercială ce nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de lit. b). Cu alte cuvinte, în funcție de datele de la dosar, de interesul public, ca și de interesul societății comerciale în cauză, instanța vaputeapronunța dizolvarea sau, dimpotrivă, să nu o dizolve.

Instanța constată că pe parcursul judecării cererii formulate de, pârâta-recurentă a depus situațiile financiare.

Într-o atare situație, instanța va trebui să aprecieze dacă se impune dizolvarea societății, în funcție de minimele criterii precizate mai sus.

Or, interesul continuării activității de către societatea în cauză prevalează, chiar și din punctul de vedere al interesului public.

Cum dizolvarea societății este o facultate pentru instanță și nu o obligativitate, pe cale de consecință, instanța va dispune admiterea recursului.

De asemenea, va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de, cu sediul în Târgu M,-, județul M, împotriva deciziei nr. 254/R/17.03.2009 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș în dosarul nr- și, în consecință, anulează Decizia nr. 254/R/17.03.2009, ca atare.

Admite recursul, formulat împotriva sentinței nr. 2139/08.12.2008 a Tribunalului Comercial Mureș, dosar nr- și, în rejudecare, modifică integral sentința nr. 2139/08.12.2008 în sensul respingerii cererii - de pe lângă Tribunalul Mureș în contradictoriu cu.

Dispune efectuarea cuvenitelor modificări în registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.

PREȘEDINTE: Nemenționat

-

Judecător,

Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exp./1 5.06.2009

Jud.fond.

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare firma. Decizia 524/2009. Curtea de Apel Tg Mures