Spete dizolvare firma. Decizia 833/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 833
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE - 2008
PREȘEDINTE: Carmen Mladen
JUDECĂTOR 2: Lotus Gherghină
JUDECĂTOR 3: Doina Lupea
GREFIER - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta pârâtă SC SRL C prin reprezentant, împotriva sentinței nr. 954 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ONRC ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 23 mai 2008, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat ca, în contradictoriu cu SC SRL C prin reprezentant, să se dispună dizolvarea acesteia.
În motivarea cererii, s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006 și că, potrivit art. 237(1) lit. b din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea, care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.237 (1) lit.b din Legea 31/1990, art.28 și art.34 din Legea 82/1991, art.2 din 917/2005.
Prin sentința nr. 954, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva pârâtei SC SRL C prin reprezentant, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Dolja reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate. publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea prin site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prevăzut de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a onorat obligația pe anul 2006.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SRL C prin reprezentant.
Recurenta susține că a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2006, respectiv factura chitanță nr. A- din 08.11.2007.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006 la ORC D în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2007. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2006 au fost depuse la ORC D, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 3041civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3 civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Dolj.
Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL C prin reprezentant, cu sediul în C,-, -c,.1,.17, județul D, împotriva sentinței nr. 954 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata ONRC ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ, cu sediul în C,-, județul
Modifică sentința nr. 954 din 17 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția Comercială, în sensul că respinge sesizarea ONRC ORC DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DOLJ.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 2008.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, - - |
red. Jud.
jud. Fond
tehnoredactat /4ex./1.10.2008
01 Octombrie 2008
Președinte:Carmen MladenJudecători:Carmen Mladen, Lotus Gherghină, Doina Lupea