Spete dizolvare firma. Decizia 856/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSARUL NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA COMERCIALĂ
DECIZIA NR. 856
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE -IE 2009
PREȘEDINTE: Radu Mateucă
JUDECĂTOR 2: Carmen Popescu
JUDECĂTOR 3: Angela Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâta SC TRANS SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 331 din data de 6 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC -ORC de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SC TRANS SRL, lipsind intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul formulat de pârâta SC TRANS SRL,a fost declarat și motivat în termenul prevăzut de art.237 alin.5 din Legea nr. 31/1990.
Totodată, mai învederează și depunerea de către recurenta pârâtă a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,5 lei, conform chitanței nr. - (5) din 28 mai 2009, timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei, precum și a concluziilor scrise.
Curtea, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta pârâtă SC TRANS SRL, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea formulată la data de 7 noiembrie 2008, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea SC TRANS SRL.
În motivarea cererii s- arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006 și că, potrivit art. 237(1) lit. din Legea 31/1990, neîndeplinirea acestei obligații este sancționată cu dizolvarea care poate fi solicitată de orice persoană interesată, precum și de ONRC.
Prin sentința nr. 331 din data de 6 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți împotriva pârâtei SC TRANS SRL, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea sentinței în registrul comerțului și publicarea ei în Monitorul Oficial - partea a IV-a.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Mehedinția reținut următoarele:
Conform art. 28 din Legea nr. 82/1991 societățile comerciale au obligația de a întocmi situațiile financiare anuale, iar potrivit art. 34 din aceeași lege, aceste situații trebuie publicate.
Publicitatea este asigurată prin depunerea documentelor prevăzute de lege la Oficiul Registrul Comerțului, respectiv publicarea pe site-ul ONRC a indicatorilor.
Cum la expirarea termenului de 150 de zile de la încheierea exercițiului bugetar prev. de art. 35 din Legea nr.82/1991 - termen în care situațiile financiare anuale trebuiau depuse la ORC - au trecut mai mult de 6 luni, tribunalul poate dispune dizolvarea societății pârâte care nu și-a îndeplinit obligația.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC TRANS SRL.
Recurenta susține că mai înainte de a se pronunța dizolvarea societății, a depus situațiile financiare anuale, iar societatea își desfășoară în mod normal activitatea.
În susținerea recursului, recurenta a depus înscrisuri care atestă depunerea la registrul comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2006.
Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și sentința atacată, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși este adevărat că recurenta pârâtă nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006 la ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți în termenul prevăzut de lege, trecând mai mult de 6 luni de la data când acestea trebuiau depuse, totuși recurenta pârâtă a depus aceste situații în cursul anului 2009, mai înainte de pronunțarea dizolvării. Sancțiunea prevăzută de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 nu este imperativă, astfel încât, ținând cont de faptul că societatea funcționează în continuare și că situațiile financiare aferente anului 2006 au fost depuse la ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți, Curtea apreciază că măsura dizolvării societății ar fi cu totul excesivă față de situația de fapt.
Față de considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este fondat, potrivit art. 3041.civ.Cod Penal, astfel că, în baza art. 312 alin. 3.civ.Cod Penal, va admite recursul și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea ONRC - ORC de pe lângă Tribunalul Mehedinți.
Văzând dispozițiile art. 6 alin. 1 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 26/1990, se va dispune radierea mențiunii referitoare la dizolvarea societății recurente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta SC TRANS SRL împotriva sentinței comerciale nr. 331 din data de 6 martie 2009, pronunțate de Tribunalul Mehedinți - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant ONRC -ORC de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI.
Modifică sentința, în sensul că respinge sesizarea formulată de ONRC -ORC de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI și dispune radierea mențiunii privind dizolvarea SC TRANS SRL din registrul comerțului.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 iunie 2009.
PREȘEDINTE, - - | JUDECĂTOR, - - | JUDECĂTOR, - - |
GREFIER, |
Red. jud. /3 ex./23.06.2009
Tehnored. /22.06.2009
Jud. fond..
22 Iunie 2009
Președinte:Radu MateucăJudecători:Radu Mateucă, Carmen Popescu, Angela Rădulescu