Spete dizolvare firma. Decizia 962/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 962
Ședința publică din 11 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Eleonora Gheța Președintele secției
JUDECĂTORI: Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu
- -
GREFIER: ---
S-a luat spre examinare recursul formulat de către pârâta SC SRL -, împotriva Sentinței comerciale nr. 1159 din 4 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat ONRC prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, precum și că prin însuși memoriul de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ.
Se mai menționează că la data de 26 februarie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea intimatei Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B-N, iar la data de 4 martie 2009 întâmpinare din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -
Curtea, în raport de obiectul cauzei și înscrisurile existente la dosar reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr. 1.159 din data de 4 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Bistrița Na fost admisă cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B reprezentat prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚAN, în contradictoriu cu pârâta și, în consecință s-a dispus dizolvarea societății pârâte, comunicarea acestei hotărâri Oficiului Registrului Comerțului, C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că societatea pârâtă nu a înregistrat bilanțul anual aferent anului 2006.
Conform disp. art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în situația în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul sau reședința cunoscută; societatea nu și-a completat capitalul social în condițiile legii.
Totodată, societățile comerciale, printre altele, au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie potrivit disp. art. 1 coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 82/1991.
Persoanele juridice care organizează contabilitatea în partida dublă trebuie să publice situațiile financiare anuale și fac obiectul publicării situațiile financiare, raportul administratorilor și raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz. Durata exercițiului financiar este de 12 luni și coincide cu anul calendaristic, astfel că în raport de finele anului calendaristic se determină și termenul în care trebuie să fie înregistrate situațiile financiare anuale întocmite de societatea comercială pârâtă.
Asigurarea publicității situației reale a societăților comerciale viabile este un deziderat care nu poate fi realizat decât în condițiile aplicării strice și consecvente a disp. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990.
Având în vedere aceste considerente, tribunalul a apreciat cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului ca fiind întemeiată, deoarece societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale care trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și a hotărât dizolvarea societății pârâte, cu consecințele ce decurg din această situație juridică, așa după cum s-a arătat în dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, societatea pârâtă, solicitând admiterea lui, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului privind dizolvarea acestei societăți.
Dezvoltându-și motivele de recurs, pârâta-recurentă a arătat că situațiile financiare aferente anului 2006 au fost depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița N conform confirmării depuse la dosarul cauzei înregistrată sub nr. 29730/30.12.2008, astfel încât nu se mai impune dizolvarea societății pârâte, atâta timp cât și-a îndeplinit obligația impusă de lege.
Totodată, au fost depuse la dosar, în copie, actele invocate în susținerea recursului ( 6).
La data de 26 februarie 2009 intimatul a depus întâmpinare prin care își exprimă poziția procesuală față de recursul declarat în sensul că nu se opune admiterii acestuia, dacă recurenta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare aferente anului 2006.
Recursul declarat în cauză este întemeiat.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, a disp. art. 3041.pr.civ. precum și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Este real că în conformitate cu disp. art. 237 alin. 1 pct. b din Legea nr. 31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.
Examinând acest text de lege se constată că această dispoziție nu are un caracter imperativ, deoarece în cuprinsul său este folosită sintagma "tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății".
Drept urmare, Curtea este pusă în situația de a examina consecințele depunerii situațiilor financiare anuale de către societatea pârâtă după expirarea termenelor legale care sunt cuprinse în disp. Legii nr. 82/1991 republicată coroborate cu termenul de 6 luni prevăzut de textul citat din Legea societăților comerciale. Având în vedere că din cuprinsul textelor legale în care sunt prevăzute termenele arătate, nu rezultă că acestea sunt termene de decădere, ci dimpotrivă, sunt termene de recomandare, concluzia firească este aceea că în condițiile în care societatea comercială pârâtă își îndeplinește obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare aferente, sancțiunea dizolvării societății comerciale pârâte nu se mai impune.
Cum în cazul de față societatea pârâtă a făcut dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița Na situațiilor financiare anuale aferente anului 2006, recursul declarat de aceasta urmează a fi admis având în vedere disp. art. 312 alin. 1 teza I pr.civ. sentința civilă atacată modificată în sensul respingerii cererii formulate de reclamant privind dizolvarea societății pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta "" -, jud. B împotriva sentinței comerciale nr. 1.159 din 04.11.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin reprezentatul său OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA.
Dispune radierea mențiunilor din Registrul comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Dact./4 ex./12.03.2009.
jud.fond..
Președinte:Eleonora GhețaJudecători:Eleonora Gheța, Floarea Tămaș Mirela Budiu