Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.428/2008
Ședința publică din 13 iunie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
- - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare contestația în anulare formulată de către pârâta SC TRANS SRL B-M, împotriva Deciziei civile nr. 2209 din 30 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat ONRC prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ, privind și pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal, la prima și a doua strigare a cauzei se prezintă reprezentanta pârâtei contestatoare SC Trans SRL B-M, consilier juridic - care depune împuternicire de reprezentare juridică la dosar, lipsă fiind părțile din proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prezenta contestație în anulare se află la primul termen de judecată, este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru - fila 3 din dosar și timbre judiciare în valoare de 0,30 lei - fila 1 din dosar, precum și că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că recursul este formulat și motivat în termen, precum și că a fost comunicat cu reclamantul intimat.
La data de 16 mai 2008 reclamantul intimat ONRC prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureșa înregistrat la dosar întâmpinare, prin care arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că la data de 27 mai 2008 s-au înregistrat la dosar note de ședință din partea contestatoarei SC Trans SRL B-M prin care solicită admiterea cererii și, totodată, judecarea cauzei în lipsă.
La întrebarea instanței, reprezentantul contestatoarei afirmă că contestă atât hotărârea dată de Tribunal, cât și hotărârea dată de Curtea de Apel și depune la dosar chitanța în original privind achitarea taxei judiciare de timbru pentru efectuarea mențiunii de către judecătorul delegat la ORC, precizând că situațiile financiare pentru exercițiul financiar aferent anului 2005 se află la dosarul de fond.
Curtea, găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației în anulare.
Reprezentantul contestatoarei SC Trans SRL B-M susține contestația în anulare așa cum a fost formulată, solicitând admiterea ei.
CURTEA:
Prin decizia civilă nr. 2.209 din data de 30.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel Cluj, a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de pârâta. TRANS BMî mpotriva sentinței civile nr. 2.725 din 12 septembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menținut-o în întregime.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că prin sentința civilă nr. 2.725 din 12.09.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în contradictoriu cu pârâta Trans B, dispunându-se dizolvarea societății pârâte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta Trans SRL B M, recurs care în baza dispozițiilor art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. 5 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, precum și nr.OG 32/1995 privind timbrul judiciar și a fost anulat ca netimbrat.
Împotriva sentinței civile nr. 2.725/12.09.2007 a Tribunalului M, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2.209 din data de 30.11.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curtii de Apel Cluj din 30.11.2007 a formulat contestație în anulare pârâta TRANS B M solicitând admiterea cererii în vederea pronunțării unei hotărâri neviciate.
În dezvoltarea motivelor contestației, pârâta a arătat că procedura de citare s-a facut prin afisaj, astfel potrivit normei legale de comunicare si ale tuturor actelor care se vor face din oficiu prin agentii procedurali ai instantelor în ale caror circumscriptii se află cel căruia îi este destinat actul de procedura cu respectarea prevederilor art. 86.pr.civ.
Cu titlu de execeptie art. 86 alin. 3 cum a fost modificat prin nr.OUG 138/2000 prevede faptul că în cazul în care, comunicarea prin agentii procedurali ai instantelor nu este posibilă, trimiterea actelor se va face prin postă, scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin alte mijloace ce asigură aducerea la cunostință a actului cât si confirmarea de primire a acestuia.
A mai arătat pârâta că în conformitate cu dovada de comunicare, actul procedural a fost afisat pe usa principală a destinatarului, deoarece nu a fost găsită nici o persoană.
Față de prevederile art. 112 din Regulamentul de organizare a instantelor aprobat prin hotărârea Consiliului Magistraturii, instantele ar fi avut obligatia să constate că procedura de comunicare nu a fost realizată conform legislatiei în vigoare si să dispună luarea măsurilor pentru recomumicare.
In temeiul acestor considerente, pârâta a sustinut nulitatea actului de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, cât si de către un functionar necompetent în conditiile prev. de art. 105 alin. 2.pr.civ.
În aceste condiții, pârâta a considerat că prin încasarea de către M si înregistrarea declaratiei fiscale aferente anului 2005 conform legislatiei în vigoare, prezenta cauză a rămas fără obiect, odată cu primirea si emiterea chitantei nr. A - care a fost platită în data de 06.09.2007, înaintea dezbaterilor si pronunțării sentintei civile nr. 2.725/2007 în dosarul sus mentionat.
Totodată, pârâta consideră că prin depunerea situatiei financiare aferente anului 2005 si primirea de către Maa cesteia, prezenta pricină rămâne fără obiect, iar reprezentantul TRANS,nu se găseste în pasivitate.
De asemenea, pârâta a menționat că societatea s-a înfintat în 2005 si prin încercarea tuturor căilor posibile aflate la îndemână și făcând toate diligentele posibile de a continua activitățiile economice, aceasta nu este de rea-credință, iar prezenta pricină îndeplineste conditiile admiterii cererii conform motivelor sus mentionate.
Analizând contestația în anulare formulată, Curtea reține următoarele:
Contestația este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.
Potrivit art. 317 alin. 1, pct. 1. pr. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când când procedura de chemare a partii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În speță, contestatoarea alegă nelegala sa citare, care s-a realizat prin afișare.
În conformitate cu art. 92 ind. 1. pr. civ. comunicarea citației și a altor acte de procedura nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice, precum și al asociațiilor sau societăților care, potrivit legii, pot sta în judecata, cu excepția cazurilor în care se refuza primirea sau dacă se constata lipsa oricărei persoane la sediul acestora.
În speță, citația a fost afișată pentru termenul de recurs deoarece s-a constatat că nicio persoană nu a fost găsită la sediu. Prin urmare, procedura de citare a fost corect îndeplinită pentru termenul de recurs, contestația fiind nefondată.
Față de cele de mai sus, în baza art. 320. pr. civ, Curtea urmează să respingă contestația.
Totodată, va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare declarată de TRANS B- împotriva deciziei civile nr. 2.209 din 30 noiembrie 2007, pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
--- - Pt.- - -
în semnează
VICEPREȘEDINTELE
CURȚII DE APEL,
Red.
Dact./2 ex./01.07.2008.
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora