Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ

DECIZIE Nr. 100/

Ședința publică de la 20 Februarie 2009

PREȘEDINTE: Simona Gavrila

JUDECĂTOR 2: Gina Ignat

JUDECĂTOR 3: Alexandrina Zaharia dr. - -

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea recursului formulat de pârâta, cu sediul în com., jud. G împotriva sentinței comerciale nr. 1255 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentă, av., cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata - de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în sensul că recurenta nu a depus la dosar relațiile solicitate de către instanță iar intimata a depus întâmpinare, după care;

Reprezentantul recurentei depune la dosar chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și dovada publicității situației financiare pentru anii 2006-2007 și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și să se constate că societatea și-a îndeplinit obligația depunerii situației financiare aferente anului 2006.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul -, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin reprezentant a chemat în judecată pe pârâta, solicitând dizolvarea acesteia, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Motivând în fapt, a arătat că din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați, rezultă că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006. Obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie de informare a comercianților, inclusiv prin afișarea pe adresa de internet. Cu toate acestea, pârâta a rămas în pasivitate, reprezentanții acesteia neefectuând demersuri pentru depunerea situațiilor financiare anuale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.

Legal citată, în fața instanței de fond, pârâta nu a fost reprezentată și nu a formulat apărări în cauză.

Prin sentința comercială nr.1255/29.05.2008, pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- s-a admis cererea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, în contradictoriu cu pârâta cu consecința dizolvării acesteia.

Totodată, s-a dispus comunicarea hotărârii judecătorești către Direcția Generală a Finanțelor Publice și publicarea sa în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că societatea pârâtă nu a respectat obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2006.

În atare condiții, în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății comerciale, dacă aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale prevăzute de disp. art. 35 din legea contabilității nr. 82/1991 republicată, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Se mai reține că pârâta nu a respectat dispozițiile legale mai sus - arătate, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii dizolvării.

În temeiul disp. art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 a dispus comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice Județene și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs pârâta înregistrat sub nr. 2508/ /121/2008 la Curtea de APEL GALAȚI.

În motivarea recursului, pârâta a arătat că datorită unor împrejurări obiective de voința sa, a depus cu întârziere situațiile financiare anuale aferente anului 2006, la Oficiul Registrului Comerțului.

Deoarece obligația legală a fost executată solicită a se constata că cererea promovată de către intimatul reclamant a rămas fără obiect prin depunerea înscrisurilor prevăzute de la. chiar după pronunțarea hotărârii judecătorești.

În dovedirea cererii de recurs s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei în copie chitanța privind plata taxelor aferente depunerii situațiilor financiare aferente anului 2006, precum și o confirmare emisă de în privința executării obligației de depunere a situației financiare anuale pentru exercițiul financiar 2006.

Legal citat, intimatul nu formulat întâmpinare, susținând că pârâta nu și-a executat obligația legală de depunere a situației financiare pentru anul 2006 și a solicitat respingerea recursului.

Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Recurenta a prezentat la dosarul cauzei înscrisuri (filele 9-10) din care rezultă că după pronunțarea instanței de fond s-a conformat obligației prev. de art. 28 și art. 34 din Legea nr. 82/1991 republicată, constând în întocmirea situațiilor financiare anuale și respectiv publicarea acestora.

Este adevărat că dovezile privind îndeplinirea obligației mai sus arătată sunt ulterioare pronunțarii hotărârii recurate. Însă, având în vedere caracterul permisiv al prevederilor art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, faptul că prin executarea obligației, scopul legii, constând în prezentarea unei imagini fidele a situației financiare precum și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății, a fost atins, va admite recursul.

Pe cale de consecință, va modifica hotărârea recurată, pe baza înscrisurilor noi prezentate în recurs și va respinge acțiunea ca fiind rămasă fără obiect. Reformarea hotărârii recurate nu este de natură a fi imputabilă instanței de fond, ci a ținut seama de caracterul normei juridice aplicată în cauză precum și de scopul și finalitatea dispozițiilor legale incidente în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâta, cu sediul în com., jud. G împotriva sentinței comerciale nr. 1255 din 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Modifică sentința comercială nr. 1255/ 29.05.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în sensul că:

Respinge acțiunea de dizolvare formulată de reclamantul prin de pe lângă Tribunalul Galați în contradictoriu cu pârâta, ca fiind rămasă fără obiect.

Un exemplar al prezentei decizii se va comunica la. de pe lângă Tribunalul Galați și la. G pentru efectuarea cuvenitelor mențiuni.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

dr. - -

Grefier,

- -

Tehnored. motivare IG/03.03.

MC/ 2 ex.

Fond:

Președinte:Simona Gavrila
Judecători:Simona Gavrila, Gina Ignat, Alexandrina Zaharia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Galati