Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 102/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILA NR. 102/COM
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 2: Monica Costea
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, cererea de repunere în termen și recursul comercial d eclarat de pârâta SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1787/COM din 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMETȚULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
Cererea de repunere în termen a recursului este timbrată cu suma de 4 lei conform chitanțelor depuse la dosar, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,30 lei.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25 ianuarie 2010 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.01.2010.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta SC SA, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2004.
In drept, invocă disp.art.112 și urm. Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.
Prin sentința civilă nr.1787/com/24.06.2008, Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conf.cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea SC SRL, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2004 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat cerere de repunere în termen și recurs SC SRL, solicitând repunerea în termenul de recurs, admiterea acestuia și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar pentru anul 2004, anexând în copie cererea de depunere și chitanțele.
Verificând criticile aduse de SC SRL, Curtea reține următoarele:
Cu privire la cererea de repunere în termen a recursului
SC SRL nu și-a desfășurat activitatea la sediul declarat, respectiv C,-. Conform mențiunii din încheierea nr.12082 din 11.07.2001în perioada estivală întreaga activitate a societății s-a desfășurat în stațiunea, Restaurant.
În aceste condiții, recurenta a luat cunoștință de hotărârea de dizolvare cu ocazia înștiințării societății în vederea soluționării cererii de radiere.
Cum societatea nu a primit citație la momentul la care s-a judecat pe fond cauza, din acest motiv neavând cunoștință de acțiune și nici de hotărârea pronunțată Curtea reține că recurenta a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa de a formula recurs în termenul legal.
Prin urmare Curtea va admite cererea de repunere în termen și va analiza temeinicia criticilor formulate de SC SRL.
Cu privire la recursulformulat de SC SRL, reține că pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplnirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.
In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.
Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.
In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2004, cu chitanța nr.A- din 08.10.2009, depusă la dosar - fila 8.
Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 Cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termen a recursului SC SRL
Admite recursul comercial d eclarat de pârâta SC SRL, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 1787/COM din 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMETȚULUI C, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii sesizării ca fiind rămasă fără obiect.
Dispune radierea mențiunilor privind dizolvarea societății de la Oficiul Registrului Comerțului C și comunicarea prezentei hotărâri la ORC.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:
Red.jud. -
Tehnored.gref.
3 ex./08.02.2010
Președinte:Kamelia VladJudecători:Kamelia Vlad, Monica Costea, Adriana Gherasim