Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 103/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI A COMERCIALA
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 103
Ședința publică de la 22 februarie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR I -
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul, împotriva sentinței comerciale nr. 12646 din 5.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC ACTIVE SRL.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata prin avocat conform împuternicirii avocațiale nr. - / 20.02.2008, lipsind apelantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată. Depune note scrise.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.12646/5.XI.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția VI-a Comercială a fost admisă excepția lipsei de interes, reprezentându-se în consecință, acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC Activ SRL, acțiune prin care reclamantul a solicitat dizolvarea pârâtei deoarece asociatul unic al acesteia nu are sediul în România, pârâta nefiind constituită legal și neavând sediu real.
Tribunalul a reținut că reclamanta nu a făcut dovada existenței dosarului la care s-a referit în acțiune și, pe cale de consecință, nu a demonstrat interesul propriu pe care îl are în a cere dizolvarea pârâtei; reținându-se și că art.237 din Legea nr.31/1990 prevede expres că persoana care cere dizolvarea trebuie să aibă un interes, condiție nedovedită în cauză.
Împotriva acestei sentințe formulează apel reclamantul, în esență, pentru următoarele motive:
Judecând cauza, instanța a procedat la soluționarea acesteia, deși nu a dispus citarea reclamantului cu mențiunea discutării excepției lipsei de interes, invocată din oficiu, cenzurând astfel dreptul acestuia de a formula probe și de a proba interesul în prezenta cauză.
În opinia apelantului această împrejurare este o cauză de nelegalitate a hotărârii și echivalează cu negarea dreptului acestuia la un proces echitabil reglementat de art.6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Se mai arată că în mod eronat tribunalul a reținut că acțiunea este lipsită de interes, fiind recunoscut de lege dreptul oricărui cetățean român să sesizeze, când apreciază necesar, instanța pentru ca prin cercetarea judecătorească temeinică a îndeplinirii condițiilor legale privind înființarea și funcționarea unei societăți comerciale înmatriculate în România să fie aplicată sancțiunea dizolvării societății comerciale să fie aplicată sancțiunea dizolvării societății comerciale ce nu funcționează legal.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Apelantul reclamant și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.237 alin.1 lit.a) și c) din Legea 31/1990, solicitând dizolvarea societății comerciale intimate pe motiv că "delegat fiind al unei societăți comerciale într-un dosar comercial a constatat existența unor documente aparent formulate de intimată, încercând să contacteze societatea, ori reprezentanții acesteia, a constatat că atât aceasta, cât și administratorul persoană juridică nu există la sediile declarate spre înregistrare în Registrul Comerțului".
Dispozițiile legale invocate de către apelant drept temei al acțiunii condiționează promovarea unei acțiuni în dizolvarea unei societăți comerciale, de interes, tribunalul putând pronunța dizolvarea unei societăți "la cererea oricărei persoane interesate". În cauză, astfel cum a reținut și instanța de fond, apelantul nu a justificat și nici dovedit interesul în promovarea unei asemenea acțiuni.
Nu poate fi reținut nici primul motiv invocat de către apelant, referitor la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, având în vedere că pe tot parcursul desfășurării procesului în fața instanței de fond, apelantul a fost legal citat la toate termenele de judecată, având posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale legal prevăzute.
Potrivit art.129 alin.1 pr.civ. părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, ele au obligația de a îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, precum și să-și probeze pretențiile și apărările.
Excepțiile de ordine publică pot fi invocate din oficiu de către instanța de judecată, neexistând nici o obligație legală a acesteia de a acorda termen special și de a cita părțile, atunci când acestea lipsesc, în vederea discutării excepției, atâta vreme cât acestea au fost legal citate pentru termenul de judecată respectiv.
Având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul art.296 pr.civ. Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat apelul formulat de apelantul domiciliat în S M,-, Jud.S M, împotriva sentinței comerciale nr.12646 din 5.11.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC ACTIVE SRL cu sediul B,-, b1.M2,.B,.3,.23, sector 3.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 2: Iulia Cîrnu
Dr.I
GREFIER,
Red.Jud.RZ.
Tehnored. - 15.03.2008.
4 ex.
Președinte:Rodica ZahariaJudecători:Rodica Zaharia, Iulia Cîrnu