Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.103
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Adrian Remus Ghiculescu
JUDECĂTOR 2: Valentina Gheorghe
JUDECĂTOR 3: Adriana a -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în comuna, sat, Fabrica de, nr.147, județul B împotriva sentinței nr.1387 din data de 05 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu reclamantulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str.-,.10, județul
Cererea de recurs este netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA și intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, netimbrat, în cuprinsul cererii de recurs recurenta-pârâtă a solicitat și acordarea unui nou termen de judecată pentru a-și angaja apărător și pentru a depune la dosarul cauzei înscrisuri, după care:
Față de împrejurarea că prin citația emisă recurentei-pârâte i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, obligație neîndeplinită de către recurentă, Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării recursului și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.
CURTEA
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr- la data de 14.09.2009, Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, a chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia în temeiul prevederilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2007 conform prevederilor art. 185 al. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată în referire la art. 28, 34 și 35 din Legea contabilității nr. 82/1991, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 237 al. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul pronunțării de către instanță a dizolvării societății.
Prin sentința nr.1387 din data de 05 noiembrie 2009, Tribunalul Buzău a admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău în contradictoriu cu pârâta SC SA și a dispus dizolvarea societății pârâte SC SA.
Totodată, s-a dispus înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, comunicarea acesteia Direcției Generale a Finanțelor Publice B și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 185 al. 1 din legea nr. 31/1990, republicată, administratorii societăților comerciale sunt obligați ca în termen de 15 zile de la data adunării generale, să depună o copie de pe situațiile financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum și de pe procesul verbal al adunării generale la oficiul registrului comerțului, precum și la Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile prevăzute de Legea contabilității nr. 82/1991, republicată.
Prin art.28 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată se instituie obligația în sarcina societăților comerciale de a întocmi situațiile financiare anuale, iar prin art. 34 din aceeași lege se prevede obligativitatea publicării acestora.
Obligația publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația în materie a Uniunii Europene, parte integrantă a acquis-lui comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere: " Dreptul societăților comerciale", pe care statul român s-a angajat să îl respecte.
În acest sens, prin art. 2 al. 1 lit. f) al Primei Directive a Consiliului European nr. 68/151/ din 9 martie 1968 se dispune în sensul că statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea, alături de anumite documente ale companiilor, și a situațiilor financiare ale fiecărui an.
Potrivit art. 237 al. 1 lit. b) din Legea nr. 31 /1990, republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Tribunalul a reținut că în cauza dedusă judecății, societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2007 deși obligația de depunere a acestora a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie permanentă de informare a comercianților.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC SA, susținând că există motivul de recurs prevăzut de art.304 Cod procedură civilă, deoarece pe rolul Tribunalului Buzău există dosarul nr- al cărui obiect îl reprezintă Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței și în conformitate cu art.33 alin.2 din Legea nr.64/1995 efectele deschiderii procedurii falimentului îl reprezintă suspendarea tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei sau bunurilor acesteia.
Legal citat, intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău nu a formulat întâmpinare, astfel cum prevăd dispozițiile art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 22 ianuarie 2010, Curtea a invocat din oficiu excepția netimbrării recursului, motivat de faptul că recurenta-pârâtă SC SA, deși a fost citată cu mențiunea de a timbra recursul, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Având în vedere că, formulând recursul de față, recurenta-pârâtă SC SA, nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar, deși a fost citată cu mențiunea referitoare la timbraj, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 21 dosar, Curtea va admite excepția netimbrării și va anula recursul ca netimbrat, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu dispozițiile art.9 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995 și art.20 din Legea nr.146/1997 cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora instanțele judecătorești nu se pot pronunța asupra cererilor înainte de a fi îndeplinite cerințele referitoare la timbraj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția netimbrării.
Anulează, ca netimbrat, recursul formulat de pârâtaSC SA,prin reprezentanții săi legali,cu sediul în comuna, sat, Fabrica de, nr.147, județul B împotriva sentinței nr.1387 din data de 05 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău - Secția comercială și de contencios administrativ, în contradictoriu cu reclamantulOFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU,prin reprezentanții săi legali, cu sediul în B, str.-,.10, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - - -a -
Grefier,
Red.CC
4 ex/15 februarie 2010
f- - Tribunalul Buzău
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adrian Remus GhiculescuJudecători:Adrian Remus Ghiculescu, Valentina Gheorghe, Adriana