Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1087/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.1087
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Chirica Elena
JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu
- - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă - EDUCAȚIONAL SRL prin, cu sediul în comuna Podgoria, județ B, cu nr. de ordine /358/12.12.2005, CUI - împotriva sentinței nr.310 din data de 11.03.2008 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B, sector 3,- și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU cu sediul în B, -,. 2. parter, județ
Recursul este timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate de către instanță și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: avocat reprezentând recurenta - EDUCAȚIONAL SRL prin, lipsă fiind intimații: Oficiul Național al Registrului Comerțului și Oficiul Registrului Comerțului de pe Lângă Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatului Oficiul Național al Registrului Comerțului și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Având cuvântul, avocat pentru recurentă, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, luând act că nu se formulează alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Având cuvântul avocat pentru recurenta - EDUCAȚIONAL SRL, arată că recurenta nu a avut cunoștință de decizia Tribunalului Buzău, întrucât nu au fost citați, toate citațiile întorcându-se cu mențiunea destinatar necunoscut. Precizează că sediul societății se află în comuna Podgoria, sat Podgoria, județul B, în acest sens depune la dosar actul de identitate al soacrei asociatului unic al recurentei, și au punct de lucru la,-,.4,.1,.1,.6, sector 4.
Mai arată că au luat la cunoștință că societatea a fost dizolvată în momentul în care s-au prezentat la ORC pentru a înregistra un act adițional.
Față de această situație, consideră că cererea este întemeiată,motiv pentru care solicită repunerea în termenul de recurs și prin urmare admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicită admiterea recursului și pe fond respingerea cererii de dizolvare a societății și radierea mențiunii dizolvării de la registrul comerțului.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față, Curtea reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Buzău sub nr- din 21 ianuarie 2008, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea societății - EDUCAȚIONAL SRL, în baza dispozițiilor art. 237 al. 1 lit. b din legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că societatea pârâtă nu a depus la. situațiile financiare aferente anului 2005, conform prevederile art. 185 al.1. din Legea nr. 31/1990, republicată, cu referire la art. 28, 34 și 35 din Legea contabilității nr.82/1991, fapt ce determină neopozabilitatea actelor si faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.
În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
Pârâta, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor legale.
După analizarea actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul Buzăua pronunțat sentința nr. 310 din 11 martie 2008, prin care a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B și a dispus dizolvarea - EDUCAȚIONAL SRL Podgoria.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta - EDUCAȚIONAL SRL Podgoria, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca motive de recurs prevederile art. 304 pct.7,8, și 9.pr.civ.
De asemenea, în susținerea motivelor de recurs a arătat recurenta că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, nefiind citată legal, respectiv și la punctul de lucru în B,-, bloc.4,.1,.1,.6, Sector 4, astfel încât nu a avut cunoștință de actele procedurale emise, solicitând repunerea în termenul de recurs.
S-a solicitat admiterea cererii de repunere în termen și în consecință admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform art. 312 al.5 pr.civ. sau în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond respingerea cererii, constatându-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune dizolvarea societății, iar în situația admiterii recursului să se dispună si cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.
La data de 4 septembrie 2008 intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, a formulat întâmpinare, arătând că a procedat la aplicarea prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările ulterioare, respectând spiritul și litera acesteia, însă, în acest moment, scopul apărării acestui interes s-a realizat prin depunerea efectivă a bilanțului. În situația admiterii recursului, solicită să se dispună și asupra efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului, cu privire la radierea mențiunii de dizolvare care a fost înregistrată în registrul comerțului potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată.
Cu privire la cererea de repunere în termenul de recurs formulată de recurenta - EDUCAȚIONAL SRL Podgoria, Curtea constată următoarele:
În condițiile art. 103 alin.1 pr. civ. decăderea nu operează atunci când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să săvârșească actul de procedură în termen.În acest caz, actul de procedură trebuie să fie îndeplinit în termen de 15 zile de la data împiedicării.
În cauza de față aceste condiții sunt îndeplinite, din actele depuse la dosar rezultă că hotărârea instanței de fond a fost comunicată la sediul social al recurentei, în comuna Podgoria, însă agentul procedural nu a identificat destinatarul, preferând să restituie dovada de comunicare cu mențiunea destinatar necunoscut. Recurenta a aflat de această hotărâre în alte împrejurării, formulând calea de atac în termen de 15 zile de la acest moment. Pentru aceste considerente, Curtea va admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului. Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a actelor normative ce au incidență în cauză, precum și sub toate aspectele conform art.3041pr.civ., Curtea reține următoarele:
Recurenta a făcut dovada în recurs, că a depus la data de 09.06.2008 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, situațiile financiare pe anul 2005, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale și a declarațiilor pe proprie răspundere de către constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor, instanța urmează ca în baza art. 3041și 312. pr. civilă, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de repunere în termen a recursului formulată de recurenta pârâtă - EDUCAȚIONAL SRL PRIN, cu sediul în com. Podgoria, Județ B, cu nr. de ordine /358/12.12.2005, CUI -.
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă - EDUCAȚIONAL SRL PRIN, cu sediul în comuna Podgoria, județ B, cu nr. de ordine /358/12.12.2005, CUI - împotriva sentinței nr.310 din data de 11.03.2008 pronunțate de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI cu sediul în B, sector 3,- și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUZĂU cu sediul în B, -,. 2. Parter, Județ B și în consecință:
Modifică în tot sentința recurată în sensul că respinge cererea de dizolvare a - EDUCAȚIONAL SRL Podgoria.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății din Registrul Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu
- - - - - - -
GREFIER,
Red. DF
Tehnored.CMF
3.ex/2.10.2008
Jud. -
. - - - Tribunal B
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Chirica ElenaJudecători:Chirica Elena, Dinu Florentina Preda Popescu