Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1087/2009

Ședința publică din data de 23 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Gheorghe Cotuțiu G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta SC LINE SRL, împotriva sentinței civile nr. 6324 din 18.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în nu s-a prezentat nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei la ORC

S-a făcut referatul cauzei, după care, Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 6324 din 18 decembrie 2007 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Comercial Cluja admis cererea formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și a dispus dizolvarea LINE

Instanța a mai reținut că nedepunerea situațiilor financiare pentru anul 2005 justifică admiterea acțiunii reclamantului raportat la dispozițiile art 237 lit b din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii de dizolvare a Line SRL.

În motivare se arată că în prezent Line SRL a depus situațiile financiare la Registrul Comerțului, îndeplinind toate formalitățile legale pentru asigurarea publicității situațiilor financiare ale fiecărui an, motiv pentru care consideră că finalitatea urmărită de prevederile art.237 din Legea nr.31/1990 republicată a fost îndeplinită.

Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.

Reclamantul a solicitat instanței ca în temeiul disp. art. 237 alin. 1 lit. a și b și art. 237 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, să dispună dizolvarea pârâtei pentru nedepunerea în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Acțiunea a fost motivată prin invocarea împrejurării că din evidențele registrului comerțului rezultă că această societate nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005 fiind astfel incidente dispozițiile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată.

Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare.

Interesul dizolvării sancțiunea poate fi justificat doar în ipoteza în care împrejurările pentru care legiuitorul a înțeles să îndrituiască terții să solicite dizolvarea se perpetuează.

Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligației de a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului de către societatea intimată ar fi reflectat voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, însă intimata nu a procedat la depunerea înscrisurilor care să ateste manifestarea voinței sale sociale în acest sens.

La cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului; c) societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută; d) societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

Dispozițiile alin. (1) lit. c) nu sunt aplicabile în cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului. Durata inactivității nu poate depăși 3 ani.

Dispozițiile legale enunțate relevă că legiuitorul a instituit excepțiile pe care a considerat necesar să le stabilească de la regula menționată în alin. 1 al art. 237 din Legea nr. 31/1990, respectiv a menționat împrejurarea că disp. alin. 1 lit. c nu sunt aplicabile în cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară comunicată organelor fiscale și menționată în registrul comerțului, fără a excepta și situația prev. la disp. alin. 1 lit. b pentru ipoteza în care societatea a fost în inactivitate temporară.

Așadar, legiuitorul nu a înțeles să excepteze de la îndeplinirea obligațiilor de întocmire și publicare a situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului pentru o ipoteza în care societatea comercială a fost în inactivitate temporară.

O astfel de excepție de la obligativitatea întocmirii și publicării situațiilor financiare anuale sau lipsirea neîndeplinirii acestei obligații de efectele unei sancțiuni trebuia menționată expres, astfel cum s-a realizat pentru alte situații.

Prevederile art. 79 din nr.OUG 92/2003 statuează că declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.

In cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanțelor Publice va stabili termenul de depunere a declarației fiscale.

Obligația de a depune declarația fiscală se menține și în cazurile în care: a) a fost efectuată plata obligației fiscale; b) obligația fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementarilor legale; c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere și obligația fiscală; d) pentru obligația fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligația declarativă, conform legii.

In caz de inactivitate temporară sau în cazul obligațiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiții de depunere a declarațiilor fiscale, în funcție de necesitățile administrării obligațiilor fiscale.

Asupra termenelor și condițiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice.

Textele legale enunțate anterior au relevat că inactivitatea temporară nu scutește persoana juridică de obligația de declarare și întocmire a documentelor fiscale, iar pentru ipoteza în care aceasta dorește să depună declarațiile la alte termene decât cele instituite, trebuie să adreseze o astfel de cerere organului fiscal, iar aceste termene trebuie încuviințate de cel îndreptățit.

Fiind îndeplinite condițiile impuse de disp. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, instanța de fond în mod corect a apreciat ca nefiind îndeplinită obligația instituită de depunere a situațiilor financiare anuale pârâta, aplicând greșit dispozițiile legale incidente, astfel că nefiind în prezența vreunui motiv de recurs prev. de art. 304 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de LINE SRL împotriva sentinței civile nr. 6324 din 18.12.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj pe care o menține în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta LINE SRL C-N împotriva sentinței civile nr. 6324 din 18.12.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o menține în întregime.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI - - - - G -

GREFIER

- -

Red.//2 ex./31.03.2009

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1087/2009. Curtea de Apel Cluj