Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 112/2010. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 112/2010

Ședința publică de la 03 Februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Olimpia Maria Stânga judecător

- - - JUDECĂTOR 2: Ioan Cibu

- - JUDECĂTOR 3: Gilica

- grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL P împotriva Sentinței nr. 325/CA din 29 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.

La apelul nominal se constată lipsa părților.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la dosar s-au înregistrat răspuns de la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara la adresa instanței, iar din partea recurentei confirmarea de înregistrare a declarației pe proprie răspundere aferentă exercițiului financiar pe anul 2006, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Instanța față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și față de împrejurarea că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a lăsat-o în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința nr.325/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Comercială de contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în baza art.237 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, s-a admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, împotriva pârâtei SC I SRL P, cu sediul în P, str. - -, nr.23,.1, jud. H, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara sub nr.J- și, în consecință, s-a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului, publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantei, și comunicarea hotărârii Direcției Generale a Finanțelor Publice H -

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a motivat că societatea nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune situațiile financiare aferente anului 2006, nici până la termenul limită prevăzut de lege și nici ulterior, în drept fiind invocate disp.art.28, 34 și 35 din Legea nr.82/1991 republicată și art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta SC SRL Pad eclarat recurs, motivat și legal timbrat, dar peste termen.

A solicitat recurenta repunerea în termenul de recurs și desființarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de dizolvare.

A precizat că despre sentința recurată a aflat doar atunci când a solicitat registrului comerțului înregistrarea mențiunii privind schimbarea sediului (35-43, 45 dosar recurs).

A motivat că nu a avut cunoștință de proces fiindcă și-a schimbat domiciliul, unde era și sediul societății, dar nu a operat modificările la Registrul comerțului și că, între timp, și-a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare anuale aferente anului 2008, depunând și declarații pe propria răspundere că nu a desfășurat activitate pe anii 2006-2007 (3, 24).

Prin întâmpinare (8-9), intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru Oficiul Național al Registrului Comerțului, a solicitat respingerea recursului, arătând că recurenta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006 până la dezbaterea fondului și că prin încheierea nr.10567/26.10.2009 a judecătorului delegat a fost numit lichidator Cabinet Individual de Insolvență.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, precum și sub toate aspectele în aplicarea prev.art.304/1 pr.civ. se constată următoarele:

Potrivit art.237 alin.5 din Legea nr.1990, cu modificările și completările ulterioare, termenul de recurs este de 30 de zile de la efectuarea publicității în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-

Procedura de comunicare a sentinței cu pârâta s-a realizat la data de 09.02.2009, în conformitate cu art.92/1 pr.civ. prin afișare, agentul procedural constatând lipsa oricărei persoane la sediul acesteia (16 dosar fond).

Sentința atacată a fost publicată în Monitorul Oficial nr.1596/18.03.2009 (22 dosar recurs).

Pârâta a declarat recurs împotriva acesteia la data de 30.11.2009, cu depășirea termenului legal prevăzut, astfel că dispoziția imperativă a legii cu privire la depunerea în termen a recursului nu a fost îndeplinită.

Se constată însă că la fond societatea pârâtă SC SRL a fost citată în fața primei instanțe de la adresa din P,str. - -, nr.23,.1 jud. H (6, 10) unde figurează sediul societății. Tot la aceeași adresă s-a și comunicat hotărârea (16). Apartamentul respectiv constituia și domiciliul asociatului, ce îndeplinește și funcția de administrator.

Aceasta și-a schimbat domiciliul încă din 21.07.2008, în, str. 8 -.20,.1,.4,.18, la fel și celălalt asociat, apartamentul fiind cumpărat din 04.03.2008 (25-27 - copii ci, contract de vânzare-cumpărare imobil).

Apoi, în 29.06.2009, ORC Hae liberat societății certificatul de înregistrare seria B, nr.-, dar nici atunci nu i s-a adus la cunoștință că societatea nu figurează dizolvată.

Aceste împrejurări se circumscriu noțiunii vizate de art.103 al.1 pr.civ. reprezentata pârâtei neavând cunoștință de proces pentru a-și face apărările necesare și pentru ca, mai apoi, să-și exercite în termen calea de atac a recursului.

În consecință, se justifică repunerea în termenul legal de recurs, fapt pentru care va fi admisă cererea formulată în acest sens.

Pe fond, recursul este întemeiat.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 82/1991, republicată, societățile comerciale au obligația să întocmească situații financiare anuale.

În cazul în care aceste societăți nu întocmesc și nu depun situațiile financiare anuale, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în temeiul art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, tribunalul poate pronunța dizolvarea societății în situațiile în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni, de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare menționate sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Prin înscrisul depus în recurs la 57, 61 dosar, recurenta a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, respectiv a depunerii la Registrul Comerțului a situațiilor financiare aferente anului 2006, ( fiind depuse chiar și cele pe anul 2008 și declarație cu privire la starea societății în 2007 -48-50, adresa nr.2167/21.01.2010 a ORC de pe lângă Tribunalul Hunedoara ), ceea ce denotă voința socială de continuare a activității, astfel că nu se mai impune aplicarea măsurii de dizolvare a societății.

Față de cele expuse, în aplicarea prev. art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 al. 1-3.pr.civ. va fi admis recursul declarat de către societate și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii cererii Oficiului Registrului Comerțului de dizolvare a societății.

Totodată, se va dispune radierea mențiunii de dizolvare din registrul comerțului, în baza prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite cererea de repunere în termen a recursului declarat de către pârâta SC SRL

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL P împotriva sentinței nr.325/CA/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- și, în consecință:

Modifică hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea formulată de Oficiul Național al Registrului comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara privind dizolvarea pârâtei.

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii de dizolvare.

Prezenta decizie se comunică la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 3.02.2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. SM.

2ex/12.01.2010.

Jud.fond:

Președinte:Olimpia Maria Stânga
Judecători:Olimpia Maria Stânga, Ioan Cibu, Gilica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 112/2010. Curtea de Apel Alba Iulia