Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1134/2008. Curtea de Apel Tg Mures

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

Decizie nr. 1134/

Ședința publică din 16 decembrie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de M, cu sediul în Târgu M,--3, jud., împotriva sentinței nr. 1188/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată faptul că recursul este declarat și motivat în termenele prevăzute de art. 301 și 303 Cod procedură civilă, și este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

Față de actele dosarului instanța reține cauza pentru pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința nr.1188/06 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș, s-a dispus admiterea cererii promovate de de pe lângă Tribunalul Mureș în contradictoriu cu pârâta "" și, în consecință, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea pârâtei, înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut că la data de 09.06.2008 Mas olicitat instanței dizolvarea, învederând că din evidențele Registrului Comerțului M rezultă că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile legale de a depune situațiile financiare anulare aferente anului 2005 și 2006, cu toate că, precizează petenta, obligativitatea depunerii respectivelor situații financiare anuale a fost amplu mediatizată printr-o campanie de informare a comercianților inițiată de mai bine de 1 an de zile prin afișarea societăților comerciale aflate sub incidența legii.

În aceeași motivare, arată că în condițiile în care pârâta ar depune situațiile financiare, chiar peste termen, la Registru, prezenta cerere ar rămâne fără obiect.

Instanța de fond a reținut că, în condițiile art. 28 din Legea nr. 82/1991 rep. pârâta avea obligația legală de a întocmi situațiile financiare anuale, obligație neîndeplinită în termenele legale, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 rep. pronunțând dizolvarea societății pârâte, cu consecințele de rigoare.

Față de această hotărâre a declarat recurs M, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, respingerea cererii de dizolvare.

În motivarea recursului se susține că pârâta are datorii la bugetul de stat în sumă de -,55 lei. De asemenea, recurenta arată că se impune un control financiar-fiscal în vederea stabilirii cu exactitate a obligațiilor față de bugetul de stat.

Având în vedere actele de la dosar, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în cauză, cât și disp.art.3041pr.civ. instanța de recurs reține următoarele:

Art.237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 rep. prevede că "la cererea oricărei părți interesate, precum și a Oficiului Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte, care, potrivit, legii, se depun la oficiul registrului comerțului ".

Acest text de lege coroborat cu dispozițiile legale din Legea nr.82/1991 modificată și completată, precizate de instanța de fond, relevă obligația societăților comerciale de a depune în termenele legale situațiile financiare anuale. Logica unei astfel de prevederi este tocmai securizarea și sănătatea circuitului comercial, în sensul că publicarea anuală a acestor situații financiare determină crearea unei imagini exacte a situației financiare pentru părțile interesate, mai ales în ideea unor parteneriate comerciale cu societățile în cauză sau pentru executarea unor relații comerciale deja născute.

În cauză însă nu putem face abstracție de faptul că față de debitoare s- deschis procedura simplificată a falimentului în data de 25.06.2008, în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș, potrivit notificării de la fila 5, emisă de lichidatorul judiciar.

Potrivit art.232 alin.3 din Legea nr.31/1990 rep. în cazul societăților supuse procedurii insolvenței, dizolvarea se pronunță de către instanța care soluționează dosarul de faliment.

În consecință, instanța va dispune admiterea recursului M, va modifica integral hotărârea atacată și va respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul M, cu sediul în Tg.-M,--3, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței nr.1188/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul Comercial Mureș și în consecință:

Modifică integral hotărârea atacată și în rejudecare respinge cererea formulată de ONRC-ORC de pe lângă Tribunalul Mureș privind dizolvarea, ca și consecință a deschiderii procedurii falimentului SC""SRL în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Mureș.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 16 decembrie 2008.

PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat

GREFIER

Red.

Tehnored.

14.01.2009.

2 exp.

Jud.fond.-

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1134/2008. Curtea de Apel Tg Mures