Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1171/2009

Ședința publică din 26 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Marusciac

JUDECĂTOR 2: Lucia Brehar

JUDECĂTOR 3: Liviu Ungur

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC ADED. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4858 din 09.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, privind și pe intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIU REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și C, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurenta-pârâtă, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Reprezentantul recurentei depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri de formulat.

Curtea, după deliberare, în temeiul dispozițiilor art. 150.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în întregime a sentinței atacate,în sensul respingerii acțiunii introductive ca nefondată. Învederează instanței că societatea pârâtă a fost înființată în luna decembrie 2006, deci nu a desfășurat activitate în anul 2006, iar în prezent aceasta a depus situațiile financiare aferente anului 2006. nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA:

Prin sentința comercială nr. 4858 pronunțată la data de 9 decembrie 2008 în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Comercial Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC ADED. SRL, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea SC ADED. SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SC ADED. SRL solicitând admiterea, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arată că pârâta a depus situația financiară aferentă anului 2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ cu factura chitanță nr. A-/11.12.2008, astfel că nu se impune dizolvarea societății.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Prin urmare, reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, se va admite recursul, modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de Oficiul Registrului Comerțului C pentru dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC ADED. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 4858 din 9.12.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică, în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 26.03.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.

Dact./3 ex./8.04.2009

Jud.fond.-Seman

Președinte:Delia Marusciac
Judecători:Delia Marusciac, Lucia Brehar, Liviu Ungur

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1171/2009. Curtea de Apel Cluj