Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.1173/COM

Ședința publică din data de 20 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nastasia Cuculis

JUDECĂTOR 2: Mihaela Davidencu Șerban

JUDECĂTOR 3: Monica

Grefier -

Pe rol, judecarea recursului comercial promovat de către recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, b- -. - nr. 18, județul C, împotriva sentinței civile nr.2782/COM din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă IMPORT-EXPORT, cu sediul în C, bd. - nr.25, județul C și intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborat cu art.197 din OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală. Recurenta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Curtea, constată că nu sunt motive de amânare, apreciază dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare luând act că se solicită judecata cauzei în lipsă conform art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.

CURTEA:

Asupra recursului comercial d e față:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C IMPORT-EXPORT, ca instanța să dispună, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, dizolvarea societății.

În subsidiar, în cazul în care societatea pârâtă depune, până la dezbaterea fondului pricinii, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, reclamantul a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că din evidențele registrului comerțului ținut la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, rezultă că pârâta IMPORT-EXPORT nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2005.

S-a mai precizat că, deși obligația de depunere a situațiilor financiare anuale a fost mediatizată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, printr-o campanie de informare a comercianților inițiată în urmă cu un an de zile, societatea pârâtă a rămas în pasivitate, motiv pentru care Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța nu a putut asigura publicitatea cu privire la situațiile financiare anuale.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 112 și următoarele Cod procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea contabilității nr. 82/1991, republicată și Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 917/2005.

Prin sentința civilă nr.2782/COM din 14 aprilie 2009, Tribunalul Constanța - Secția comercială a admis sesizarea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și a dispus dizolvarea societății comerciale IMPORT-EXPORT

A dispus comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța și Direcția Generală a Finanțelor Publice C, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.237 alin.1 lit."b" din Legea nr.31/1990, republicată: "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

b)societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."

Potrivit dispozițiilor art.28 alin. 1 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, societățile comerciale au obligația să întocmească situațiile financiare anuale, iar conform dispozițiilor art.34 alin. 1, situațiile financiare anuale se publică în condițiile prevăzute de lege.

Referitor la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare anuale, art.35 din Legea nr.82/1991 stipulează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar (care coincide, de regulă, cu sfârșitul anului calendaristic) - pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile conforme cu Internaționale de Financiare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice C, invocând ca motive dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, constând în aceea că pârâta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații restante în cuantum de 3321 lei RON, reprezentând debite neachitate la bugetul general consolidat.

Cum în urma dizolvării pârâtei, Administrația Finanțelor Publice C nu mai are posibilitatea de a recupera sumele pe care pârâta le datorează statului, se solicită respingerea cererii de dizolvare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și art. 60 alin.3 Legea nr.31/1990 rep.

Recurenta a depus la dosarul cauzei titluri executorii emise împotriva SC IMPORT-EXPORT SRL.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Pe de altă parte, potrivit art.237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr.31/1990, republicată - ce constituie temeiul de drept al cererii de chemare în judecată - "La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului."

În cauză prima instanță s-a pronunțat în limitele investirii, în condițiile art.129 alin. 6 Cod procedură civilă, reținând corect că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr.31/1990, în sensul că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale în termenul prevăzut de art.35 din Legea nr.82/1991.

Motivul de recurs susținut de C - că are de recuperat de la pârâtă o sumă de bani - nu are legătură cu cauza pentru că art.237 alin. 1 lit. "b" din Legea nr.31/1990 nu condiționează admiterea cererii de dizolvare a societății de plata debitelor de către societatea comercială care nu a depus la expirarea termenelor situațiile financiare anuale.

Mai mult, împrejurarea că societatea are datorii către recurentă nu este de natură a atrage nelegalitatea hotărârii atacate, cât timp legiuitorul nu a prevăzut interdicția dizolvării în astfel de cazuri.

Dimpotrivă, în art.237 alin. 6-8 din Legea nr.31/1990, este reglementată procedura ce trebuie urmată în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, respectiv intrarea în lichidare a societății, procedură imperativă. Prin urmare, recurenta are posibilitatea recuperării creanțelor pe care le are împotriva societății în cadrul procedurii de lichidare.

Așa fiind, se constată că este nefondat recursul, urmând ca, în baza art. 312 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursulcomercial d eclarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, b- -. - nr.18, județul C, împotriva sentinței civile nr. 2782/COM din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă IMPORT-EXPORT, cu sediul în C, bd. - nr.25, județul C și intimatul reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța, cu sediul în C,- A, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 20 august 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

jud. fond:

red.dec.jud.

tehnored.gref.

3 ex./15.09.2009

Emis 1 com. la ORC /17.09.2009

Președinte:Nastasia Cuculis
Judecători:Nastasia Cuculis, Mihaela Davidencu Șerban, Monica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1173/2009. Curtea de Apel Constanta