Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1183/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Numr în format vechi 1540/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIAL
DECIZIE COMERCIAL Nr. 1183
Ședința public de la 31 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu I-- -
JUDECTOR - -
JUDECTOR -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta " "- împotriva sentinței comerciale nr. 7522 din data de 17.06.2008 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI a Comercial în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL BUCURE ȘTI.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint recurenta prin avocat, cu împuternicire avocațial nr. 61837 din 25.07.2008, lips fiind intimata.
Procedura legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c la dosar s-a depus prin Serviciul registratur din partea intimatei întâmpinare, în dou exemplare.
Curtea, în temeiul art.96 proc.civil comunic recurentei un exemplar al întâmpinrii.
Recurenta prin avocat depune la dosar taxa judiciar de timbru în cuantumul stabilit de instanț și timbrul judiciar aferent. Totodat depune dovada înregistrrii situațiilor financiare la Oficiul Registrului Comerțului aferent anilor 2003, 2004 și 2005, aratând c alte cereri nu mai are de formulat și nici probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat și nici probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe recursul declarat.
Recurenta prin avocat solicit admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond s se constate c acțiunea a rmas fr obiect și efectuarea cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului, fr cheltuieli de judecat.
CURTEA
Asupra recursului comercial d e faț, reține urmtoarele:
Prin acțiunea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a VI-a Comercial la data de 22.05.2008, Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat instanței dizolvarea societții pârâte - SRL, în baza dispozițiilor art.237 alin.1 lit.b din Legea 31/1990, modificat și republicat.
Prin sentința comercial nr.7522/17.06.2008, Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial a admis acțiunea și a dispus dizolvarea societții pârâte, reținând c aceasta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003-2005, astfel încât se justific aplicarea sancțiunii legale.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta, recurs înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști - secția a VI-a comercial sub nr- la data de 08.08.2008.
Intimata a depus întâmpinare, învederând cele menționate în recurs, cu privire la depunerea situațiilor financiare anuale și intrarea societții intimate în legalitate.
Examinând actele și lucrrile dosarului, prin prisma motivelor de recurs formulate, vzând și dispozițiile art. 3041.pr.civ, Curtea reține c recursul declarat este fondat, pentru urmtoarele considerente:
Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, modificat și republicat: "La cererea oricrei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului,tribunalul va puteapronunța dizolvarea societții, în cazurile în care: - societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului".
Din interpretarea acestui text de lege, prin aplicarea metodei logico-juridice și literale de interpretare, Curtea reține c legiuitorul a înțeles s introduc o norm juridic dispozitiv, prin excepție comparativ cu ansamblul normelor incluse în Legea nr.31/1990, republicat, aspect ce rezult din utilizarea verbului "a putea".
Ca atare, fiind vorba despre o norm juridic dispozitiv, Curtea apreciaz c neregularitatea care atrage sancțiunea dizolvrii, în speț, nedepunerea situațiilor financiare aferente anilor 2003-2005, poate fi acoperit și in liminae litis.
Întrucât recurenta a depus situațiile financiare aferente anilor 2003 - 2005, conform înscrisurilor depuse în susținerea recursului, Curtea în baza art.312 raportat la art.3041pr.civ. coroborat la art.237 din Legea nr.31/1990 republicat, va admite recursul, va modifica în tot sentința recurat și pe fond, va respinge cererea ca neîntemeiat, dispunând efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.7522 din 17.06.2008, pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial, în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL BUCURE ȘTI.
Modific în tot sentința atacat, în sensul c pe fond respinge cererea de dizolvare a - SRL, ca nefondat.
Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.
Irevocabil.
Pronunțat în ședinț public azi, 31.10.2008.
Președinte, Judector, Judector,
Dr. I-
Grefier,
-
Red.Jud. - 4.11.2008
Tehnored. - 12.11.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Bucure ști - Secția a VI-a Comercial
PREȘEDINTE: Iulia Manuela Cîrnu
Președinte:Iulia Manuela CîrnuJudecători:Iulia Manuela Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu, Rodica