Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1199/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1199R
Ședința Publică de la 12.10.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 2: Alina Pănescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Scheaua
GREFIER - - -
.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta pârâtă - & COM SRL, împotriva sentinței comerciale nr.6785 din 04.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta, prin reprezentant dna. C, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care:
Recurenta arată că nu mai are alte cereri de formulat și înscrisuri de solicitat.
Curtea constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și înscrisuri noi de solicitat, declară terminate dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurenta solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr-, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat instanței dizolvarea pârâtei - & COM SRL, motivat de faptul că această societate nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006.
Prin sentința comercială nr.6785/04.05.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială s-a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus dizolvarea - & COM SRL, înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului, comunicarea hotărârii către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și publicarea în Monitorul Oficial al României.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 se va putea pronunța dizolvarea judiciară a societății, în cazul în care aceasta nu a depus la oficiul registrul comerțului situațiile financiare anuale în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale, că potrivit extraselor din datele înregistrate în registrul comerțului, aceste termene legale, calculate conform art.35 din Legea nr.82/1991 republicată au expirat, iar societatea pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare prin care să învedereze și să dovedească o situație de fapt distinctă de cea expusă prin acțiune, astfel că este îndeplinită ipoteza art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta - & COM SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de dizolvare.
În motivare, recurenta a arătat, desi a fost infiintata la 07.08.2006, societatea si-a inceput activitatea abia la data de 12.02.2007, pentru anul 2006 fiind depusa doar o declaratie de inactivitate. Mai precizeaza că nu a avut cunoștință de proces, dar și că a depus la. situația financiară restantă, la data de 04.06.2009, asa cum rezulta din confirmarea aflata la fila 7 din dosarul de recurs, emisa de.
Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:
Susținerea recurentei, potrivit căreia nu a avut cunoștință de procesul derulat în fața primei instanțe, este nefondată, atât timp cât la dosarul de fond se regăsește citația adresată părții, la fila 6.
Pe fond, Curtea constată că, potrivit art.237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990, republicată, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății când aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
La data de 04.06.2009, recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul București declaratia pe proprie raspundere pentru exercitiul financiar al anului 2006, astfel încât, în raport de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, care permit instanței să aprecieze asupra oportunității luării măsurii dizolvării judiciare, si in considerarea scopului urmarit de legiuitor prin introducerea acestui caz de dizolvare, respectiv inlaturarea din campul relatiilor comerciale doar a acelor societati ce se dovedesc a fi neoperationale, Curtea apreciază că recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5, rap. la art. 3041.proc.civ. îl va admite și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de dizolvare, urmand a se efectua mentiunile corespunzatoare de catre Oficiul Registrului Comertului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta - & COM SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 6785 din 04.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința atacata si, pe fond:
Respinge cererea de dizolvare a - & COM SRL.
Se vor efectua mentiunile corespunzatoare de catre Oficiul Registrului Comertului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.10.2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red. jud. /2 ex./ 02.11.2009
Jud. fond -
Tribunalul B - Secția a VI a Comercială
Președinte:Izabela DolacheJudecători:Izabela Dolache, Alina Pănescu, Cristina Scheaua