Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 121/R-

Ședința publică din 06 Februarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Bătrînu judecător

JUDECĂTOR 2: Dumitru

JUDECĂTOR 3: Ioana Miriță

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 837/C din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 29, județul A și intimata-pârâtă SC 2003 SRL, cu sediul în B-dul -, -2,.C,.6,.21, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar a fost depusă, din partea intimatului-reclamant întâmpinare.

Curtea constată recursul în stare de judecată, analizează actele și lucrările dosarului, iar în urma deliberării, pronunță următoarea soluție.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința nr. 837/C din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, s-a admis cererea formulată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI și s-a dispus dizolvarea SC 2003 SRL, cu sediul în B-dul -, -2,.C,.6,.21, județul A, precum și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, conform disp.art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, instanța a reținut că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.237 alin.1 lit. din Legea nr.31/1990, ca urmare a faptului că societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Întrucât societatea nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005, instanța a constatat expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, împrejurare față de care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății comerciale.

S-a mai reținut că nedepunerea acestor situații de către comercianți, constituie încălcarea unei obligații legale ce revine acestora potrivit disp.art.28 și 34 din Legea nr.82/1991 republicată.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A, care a criticat-o sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, întrucât, constatându-se dizolvarea societății recurente, se află în imposibilitatea recuperării creanțelor pe care le are împotriva acesteia, pentru care s-a început procedura de executare silită.

A mai susținut că, potrivit prevederilor art. 138(5) din OG nr.92/2003 privind Codul d e procedură fiscală "executarea silită se desfășoară până la stingerea creanțelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalităților de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare".

Examinându-se sentința, prin prisma criticii formulate încadrată în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele, în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:

Recursul este nefondat.

Soluția instanței de fond s-a întemeiat pe prevederile art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, republicată, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, dacă societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul registrului Comerțului.

Cum societatea nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2003, 2004 și 2005, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990, coroborat cu art.28,34 și 35 din Legea nr.82/1991, dispunând dizolvarea societății comerciale.

Norma de sub art. 237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990/R instituie sancțiunea dizolvării persoanei juridice care nu s- conformat obligației de a depune situațiile financiare în termenul de 6 luni prevăzut de lege, constatarea acestei situații urmând a se face, conform textului de lege precizat, prin hotărârea tribunalului comercial.

În cauza dedusă judecății, sentința recurată a fost pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru societatea comercială care nu a dat curs prevederilor imperative ale actului normativ sus indicat. În mod corect a apreciat instanța de fond că se impune dizolvarea societății comerciale pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale la, iar dispozițiile art.138 alin.5 din nr.OG92/2003/R nu au relevanță în cauză, dat fiind faptul că vizează executarea silită a creanțelor bugetare într-o procedură specială.

disp. art. 237 alin.1 lit.b) din Legea nr.31/1990 /R nu este condiționată de situația patrimonială a societății comerciale și nici de raporturile pe care aceasta le are cu diverșii săi creditori, fie ei și bugetari.

De altfel, recurenta nici nu este prejudiciată, întrucât după dizolvare, urmează etapa lichidării, efectuată potrivit art. 237 alin.6 din Legea nr.31/1990, republicată, prilej cu care creanțele societății pot fi stinse.

Sintetizând considerentele de fapt și de drept expuse, Curtea, în baza art. 312 al.1 cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 837/C din 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, B-dul - nr. 29, județul A și intimata-pârâtă SC 2003 SRL,cu sediul în B-dul -, -2,.C,.6,.21, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Red.

TC/2 ex.

10.02.2009

jud fond. Grefier,

Președinte:Ioana Bătrînu
Judecători:Ioana Bătrînu, Dumitru, Ioana Miriță

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Pitesti