Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 127/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr intern 1411/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 127
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Gabriela Năstase
JUDECĂTOR 2: Ruxandra Monica Duță
Judecător - -
Grefier -
**************
Pe rol judecarea cauzei comerciale de față, având ca obiect recursul formulat de pârâta - GRUP SA B împotriva Sentinței comerciale nr.1418/31.01.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și cererea de repunere în termenul de formulare a recursului.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurenta prin delegat, care depune împuternicire la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentei depune la dosar înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior din care rezultă dovada sediului indicat în cererea de recurs, respectiv: Contractul de comodat din 15.01.2008, schița imobilului, Contractul de vânzare-cumpărare și Încheierea nr.20525 din dosarul Oficiului de cadastru și publicitate imobiliară B Sector 6 nr.20525/06.09.2006.
Curtea acordă cuvântul părții în susținerea cererii de repunere în termenul de recurs și pe recurs.
Recurenta pârâtă, prin delegat, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de recurs și recursul astfel cum au fost formulate și motivate, arătând că societatea își desfășoară în continuare activitatea, dar în perioada când a fost publicată hotărârea de dizolvare societatea era în căutarea unui alt sediu, pentru că proprietarul a dat o altă destinație locației respective, că și-a onorat obligația privind majorarea capitalului social tot fără a avea cunoștință de dizolvarea societății.
CURTEA,
Asupra recursului comercial d e față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1418/31.01.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și-a dispus dizolvarea - GRUP SA.
Instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile articolului 237 alin. 1 lit. d, tribunalul va putea dispune dizolvarea societății în cazul în care societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii, iar potrivit articolului 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, capitalul social al societății pe acțiuni sau al societății în comandită pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei.
Din extrasul depus de reclamantă în dovedirea acțiunii, rezultă că societatea pârâtă are un capital social în valoare de 10.000 lei, sub limita legală și că nu s- făcut dovada de către pârâtă a majorării capitalului la valoarea minimului legal.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 5.06.2008 s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă în sensul că s-a dispus publicarea hotărârii de dizolvare prin afișare pe pagina de internet a și la sediul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în loc de a se dispune publicarea în Monitorul Oficial al României Partea a IV -
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta - GRUP SA care a arătat că procedura de citare în cauză nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale iar recurenta nu a luat cunoștință despre înregistrarea pe rolul tribunalului a unei cereri de dizolvare a societății întrucât în acea perioadă se afla în situația de a-și căuta un nou sediu social, noul proprietar dând o nouă destinație locației respective.
Fără a avea cunoștință despre dizolvarea societății, recurenta a depus la registrul comerțului hotărârea Consiliului de Administrație nr. 2 din 24.03.2008, iar prin încheierea nr. 26141/26.03.2008 judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia admis cererea de mențiuni și a înregistrat în registrul comerțului mențiunile cu privire la sediul și la capitalul social.
La data de 28.05.2009, în urma solicitării reclamantei, registrul comerțului i-a comunicat copia certificată a sentinței atacate și a încheierii de îndreptare de eroare materială.
Apreciind că registrul comerțului s-a aflat în eroare cu privire la dizolvarea societății, recurenta a adresat acestuia o cerere prin care solicita remedierea situației, precizând în același timp că societatea și-a majorat capitalul social în cursul lunii martie 2008.
În cuprinsul răspunsului formulat, registrul comerțului a învederat recurentei împrejurarea că, la data formulării cererii de majorare a capitalului social sentința comercială de dizolvare nu era irevocabilă și se prezuma a fi atacată cu recurs.
Recurenta a mai învederat că în toată această perioadă societatea și-a continuat activitatea, plătind la zi toate taxele și impozitele către stat.
În drept au fost invocate dispozițiile articolului 103 și articolului 3041Cod procedură civilă.
În dovedirea motivelor de recurs recurenta a depus la dosar înscrisuri.
Recursul a fost legal timbrat.
Analizând cererea recurentei referitoare la repunerea în termenul de recurs, Curtea apreciază că aceasta a dovedit faptul că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac, având în vedere faptul că, deși mențiunea cu privire la sediu a fost admisă prin încheierea nr.26141/26.03.2008 pronunțată de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în fapt sediul social a fost stabilit la o altă adresă încă din data de 15 ianuarie 2008, conform contractului de comodat din data 15 ianuarie 2008.
De altfel, pe parcursul judecății la instanța de fond citația s-a întors cu mențiunea destinatar mutat de la adresă, deși procedura de citare a recurentei a fost efectuată la sediul social al acesteia, așa cum figura în registrul comerțului la data citării.
Curtea va avea în vedere și împrejurarea că, ulterior pronunțării sentinței de dizolvare, registrul comerțului a admis cererea de mențiuni cu privire la majorarea capitalului social și schimbarea sediului, așa cum s-ar fi procedat în cazul în care societatea ar fi fost în stare de funcționare.
Se mai constată și că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de articolul 103 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv în termenul de 15 zile de la încetarea împiedicării, respectiv la data de 28.05.2009.
Constatând că cererea de repunere în termenul de recurs este întemeiată, Curtea urmează aoa dmite.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentă, Curtea apreciază că primul motiv de recurs referitor la nelegala citare în cadrul procedurii desfășurate în fața tribunalului nu este fondat în condițiile în care, așa cum s-a mai arătat, instanța de fond a dispus citarea pârâtei la sediul acesteia, așa cum figura în registrul comerțului.
În ceea ce privește aplicarea măsurii de dizolvare ca sancțiune, Curtea constată că aceasta nu este necesară având în vedere faptul că prin hotărârea nr.2 din 24 martie 2008 Consiliului de administrație al recurentei s-a majorat capitalul social cu suma de 80.000 lei din surse proprii, această mențiune fiind de altfel înregistrată în registrul comerțului pin încheierea din 26.03.2008.
Față de considerentele expuse pe larg mai sus, Curtea în baza articolului 312 raportat la articolul 3041Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că se va respinge cererea de dizolvare a societății.
Urmează a se efectua mențiunile cuvenite în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta - GRUP SA B împotriva Sentinței comerciale nr.1418/31.01.2008, pronunțată de Secția a VI-a Comercială a Tribunalului București în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea de dizolvare a societății.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 19.01.2010.
Președinte, - - - | Judecător, --- - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.Jud.
Tehnored.
ex.2
26.01.2010
.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Tatiana Gabriela NăstaseJudecători:Tatiana Gabriela Năstase, Ruxandra Monica Duță