Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ operator - 2928

DOSAR Nr-

DECIZIA CIVILĂ Nr. 129

Ședința publică din 27 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Csaba Bela Nasz

JUDECĂTOR 2: Maria Ofelia Gavrilescu

JUDECĂTOR: - -

GREFIER: -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta PETRO T împotriva sentinței civile nr. 1076 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș.

La apelul nominal se prezintă pentru pârâta recurentă av., lipsă fiind reclamantul intimat.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, a depus la data de 22 ianuarie 2009, prin registratura instanței, note de ședință, al căror exemplar doi se comunică reprezentantului recurentei, care arată că nu mai are alte cereri, depunând, totodată, dovada achitării taxelor judiciare, respectiv 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Nemaifiind formulate alte cereri, se acordă cuvântul asupra recursului de față.

Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de dizolvare a societăți întrucât aceasta a depus dovada înregistrării bilanțului contabil la instituția reclamantă, astfel cum s-a confirmat și prin notele de ședință existente la dosar, fără cheltuieli de judecată.

Instanța, considerând pricina lămurită, în baza art. 150 din Codul d e procedură civilă închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1076 din 10 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Timișa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, și a dispus dizolvarea pârâtei PETRO T, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J-, publicarea hotărârii de dizolvare în Monitorul Oficial al României, Partea IV, pe cheltuiala reclamantului, precum și comunicarea acesteia Direcției Generale a Finanțelor Publice

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr. 6111/30/16.07.2008 reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, a chemat în judecată pârâta PETRO T solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună dizolvarea societății pârâte conform art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, deoarece aceasta nu a depus la instituția reclamantă situațiile financiare aferente anilor 2005 și 2006.

Din materialul probator administrat în cauză prima instanță a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată dat fiind faptul că, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, societatea comercială se dizolvă la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Național al Registrului Comerțului dacă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale sau orice alte acte care potrivit legii se depun la oficiul registrului comerțului.

În speță pârâta nu a făcut dovada depunerii la reclamant a situaților financiare pe anii 2005 și 2006 în termenul prevăzut de lege. Raportat la dispozițiile art. 35 din Legea nr. 82/1991, republicată, care menționează termene diferite, cel mai fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide, de regulă cu anul calendaristic, termenul legal de depunere a situației financiare aferente anilor 2005 și 2006 fost 31 mai 2006, respectiv 31 mai 2007. Ca atare, se poate constata că termenul de 6 luni prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, nu a fost respectat, fiind împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată.

Împotriva sentinței civile de mai sus, în termen legal, a declarat recurs pârâta PETRO T, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, fără cheltuieli de judecată.

În fapt, prin sentința civilă atacată prima instanță a dispus dizolvarea societății pârâte ca urmare a faptului că nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș situațiile financiare pe anii 2005 și 2006, însă prin actele anexate motivelor de recurs aceasta face dovada depunerii respectivelor situații atât la Administrația Finanțelor Publice T, cât și la instituția reclamantă. De asemenea, recurenta arată că în data de 4 aprilie 2008 depus la organele financiare locale și situația corespunzătoare anului 2007, iar în data de 18 noiembrie 2008 același document a fost înregistrat și la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, potrivit confirmării emise de această instituție și a chitanței prin care a plătit taxa de depunere.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, deși legal citat, nu s-a prezentat la dezbateri, însă a formulat note de ședință (fila 34), prin care a confirmat că după soluționarea de către tribunal a cererii de dizolvare societatea recurentă a depus la data de 18 noiembrie 2008 situațiile financiare aferente anilor 2005 și 2006, sentința atacată fiind pronunțată la 10 noiembrie 2008, motiv pentru care nu se opune admiterii recursului având în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 185, respectiv art. 201 din Legea nr. 31/1990, în funcție de forma juridică a societății, aceea de a se face publice situațiile financiare, s-a realizat prin depunerea în cele din urmă a acestora și la registrul comerțului.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 și art. 3041din Codul d e procedură civilă, cât și din oficiu în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta este fondat, urmând să-l admită ca atare, având în vedere următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, "la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care: - b) societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului".

Este adevărat că la momentul formulării cererii de dizolvare de către Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș (16.07.2008), societatea comercială pârâtă - PETRO T - nu și-a respectat obligația impusă în sarcina sa cu privire la depunerea la instituția reclamantă a situațiilor financiare aferente anilor 2005 și 2006, ceea ce a determinat admiterea de către prima instanță a cererii de dizolvare. Ulterior însă, așa cum rezultă atât din actele anexate de pârâtă petiției de recurs (filele 4-12) și confirmarea eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș prin care se atestă faptul că prin cererea înregistrată sub nr. 85312/18.11.2008 (fila 13), cât și din notele de ședință formulate de instituția reclamantă, reprezentantul PETRO a înregistrat la registrul comerțului atât bilanțul din 31 decembrie 2005, cât și declarația pe propria răspundere pentru exercițiul financiar 2006.

În consecință, având în vedere aceste noi înscrisuri depuse în recurs până la soluționarea irevocabilă a cererii de dizolvare formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului B, înscrisuri care relevă înlăturarea cauzei de dizolvare a societății pârâte, Curtea constată că cererea formulată de instituția reclamantă în baza art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, nu mai poate fi primită, nemaisubzistând temeiurile care au justificat-o la data înregistrării, astfel că în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, instanța va admite recursul declarat de societate și în baza alin. 2 al aceluiași articol va modifica sentința atacată în totalitate, în sensul respingerii acțiunii formulate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, dispunând totodată, în temeiul art. 7 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările ulterioare, și comunicarea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa prezentei decizii în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta PETRO T împotriva sentinței civile nr. 1076 din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- și, în consecință:

Modifică în tot hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul de Oficiul Național al Registrului Comerțului B împotriva pârâtei PETRO 2003 având ca obiect dizolvare societate.

Dispune comunicarea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timișa unui exemplar al prezentei decizii în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în registrul comerțului.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red. /04.02.2009

Dact. /06.02.2009 - 3 ex./ 1 com.

Primă instanță - Tribunalul Timiș

Judecător -

Președinte:Csaba Bela Nasz
Judecători:Csaba Bela Nasz, Maria Ofelia Gavrilescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Timisoara