Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1292/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1292
Ședința publică de la 19.11.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 3: Cosmin
GREFIER -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta FOOD, împotriva sentinței comerciale nr. 1460/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, D-na, lipsind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, din oficiu, Curtea invocă excepția tardivității declarării recursului, în baza art. III din Legea nr. 302/2005.
Apărătoarea recurentei solicită lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a-i da posibilitate să pună concluzii asupra excepției.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal a răspuns recurenta, reprezentat de avocat cu delegație la dosar, D-na, lipsind intimata.
Curtea acordă cuvântul apărătoarea părții prezente pe excepția invocată din oficiu.
Apărătoarea recurentei solicită respingerea excepției, arătând că a declarat calea de atac în termen de 30 de zile de la data de 24.06.2008, când sentința atacată a fost publicată pe site-ul și afișată la sediul acestuia; totodată, depune la dosar un set de înscrisuri.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1460/01.02.2008, Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea FOOD
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că societatea pârâtă nu a procedat la majorarea capitalului social la nivelul minim de 90.000 lei, prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel încât a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, potrivit cărora, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul când aceasta nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.
Împotriva acestei sentințe, FOOD a declarat recurs, solicitând casarea sa și, în fond, respingerea cererii de dizolvare, ca neîntemeiată.
În motivare, recurenta a arătat că de la data înființării a avut un capital social de 49.200 RON, echivalent a 50.000 USD, capital în numerar și 750.000 USD - capital în natură, astfel încât nivelul minim al capitalului social, prevăzut de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, este depășit. În condițiile în care reprezentanții i-au comunicat că la calculul capitalului social nu s-a ținut cont de cel în natură, recurenta a precizat că la data de 11.07.2007, și-a majorat capitalul social cu suma de 52.000 RON, integral vărsat.
La termenul de astăzi, Curtea a invocat din oficiu excepția tardivității declarării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 137 alin. 1, rap. la art. 298, cu aplic. art. 316.proc.civ. reține următoarele:
Potrivit art. 301.proc.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În materia reglementată de art. 237 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, art. III din Legea nr. 302/2005 stabilește, în alin. 1, că prin derogare de la prevederile art. 237 alin. 3 și 4 din Legea nr. 31/1990, republicată, hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea pentru neîndeplinirea obligației de majorare a capitalului social la limita legală de 25.000 euro, în echivalent lei, se înregistrează în registrul comerțului, se comunică pe cale electronică Agenției Naționale de Administrare Fiscală, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului B și Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului și se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.
Iar în conformitate cu alineatul 2 al aceluiași articol, orice persoană interesată poate face recurs împotriva hotărârii judecătorești de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității prin afișare pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului, iarsocietatea comercială împotriva căreia s-a dispus dizolvarea poate formula recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii judecătorești, în condițiile Codului d e procedură civilă.
Așa fiind, susținerile recurentei, potrivit cărora recursul a fost declarat în termen de 30 de zile de la publicarea pe pagina de Internet aas entinței atacate, nu sunt de natură să conducă la respingerea excepției invocate din oficiu, de vreme ce acesta trebuia exercitat în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii în condițiile Codului d e procedură civilă.
Sentința atacată a fost comunicată pârâtei-recurente, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă, la data de 06.03.2008, după cum atestă dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la fila 12 din dosarul primei instanțe, acesta fiind momentul de la care urmează a se calcula termenul de recurs.
Potrivit art. 101 alin. 1.proc.civ. termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, astfel încât, văzând și prevederile art. 101 alin. final proc.civ. Curtea constată că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 07.04.2008.
Recurenta a exercitat calea de atac a recursului la data de 16.07.2008, după împlinirea termenului.
Potrivit art. 103 alin. 1.proc.civ. neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Reținând astfel declararea peste termen a recursului, Curtea apreciază întemeiată excepția tardivității declarării recursului, motiv pentru care o va admite.
Ca o consecință a admiterii excepției, recursul va fi respins, ca tardiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția tardivității declarării recursului și în consecință:
Respinge, ca tardiv, recursul formulat de recurenta FOOD, împotriva sentinței comerciale nr. 1460/01.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - --- -
GREFIER,
Red. Jud. /2 ex./25.11.2008
Jud. fond -
Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Alina Sekely Popa, Cosmin