Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA COMERCIALĂ și de

CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL

DOSAR NR. - -

DECIZIA nr. 132/C/2010 - R

Ședința publică

din 08 februarie 2010

PREȘEDINTE: Băltărete Savina Președinte secție

- - Președinte instanță

- - - JUDECĂTOR 2: Groza Gheorghe

- - - Grefier

S-a luat în examinare soluționarea recursului comercială declarat de recurenta pârâtă SC TRANS SRL, având J - și CUI -, cu sediul în S M, str. - - 12,. B.2 împotrivaSentinței nr. 892/LC din 15.10.2009pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, cu sediul în-, sector 3, având ca obiect - DIZOLVARE SOCIETATE ( registrul comerțului ).

La apelul nominal făcut în cauză lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este legal timbrat, fiind achitată taxa judiciară de timbru în valoare de 19,5 lei prin chitanța nr. - din 23.11.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, prin Serviciul Registratură al instanței în data de 19.01.2010 s-a depus la dosar de către intimat Întâmpinare în 2 exemplare, iar la 08.02.2010 recurenta a depus concluzii scrise, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, conform prevederilor art.242 Cod Procedură Civilă, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Constată că prin Sentința nr.892/LC din 15.10.2009, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea comercială înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, împotriva pârâtei SC " TRANS" SRL S M și în consecință:

A dispus dizolvarea societății comerciale pârâte pentru nedepunerea în termen a situațiilor financiare prevăzute de lege, înregistrarea sentinței în Registrul Comerțului ținut de de pe lângă Tribunalul Satu Mare, comunicarea ei părților și DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI S M și publicarea sentinței în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, analizând actele și lucrările dosarului, respectiv cererea reclamantei și extrasul de registru cuprinzând datele înregistrate în registrul comerțului, ținut de de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a constatat că societatea comercială pârâtă nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare anuale aferente anului 2007 până la data de 15.12.2008 termenul limită prevăzut de art. 35 din Legea nr. 82/1991 coroborat cu art. 28 și 34 din aceeași lege.

Astfel, instanța constată existența cazului de dizolvare a societăților comerciale prevăzut de art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale.

Având în vedere că neîndeplinirea obligației legale a societăților comerciale de a depune și la registrul comerțului unde acestea sunt înmatriculate, situațiile financiare anuale ale acestora este sancționată de legislația română cu dizolvarea pe calea judecătorească a acestora, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a proc.civ. art. 274.proc.civ. art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ținând cont și de prevederile aliniatelor 2-5 din același articol din actul normativ amintit, instanța a admis cererea înaintată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri, în termen și legal timbrat, a declarat recurs pârâta SC TRANS SRL S M, solicitând să se dispună admiterea acestuia și modificarea în întregime a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii de dizolvare ca neîntemeiată.

În motivarea recursului său arată că prin sentința recurată Tribunalul Satu Marea dispus dizolvarea societății, dar pârâta a depus situațiile financiare aferente anului 2007 la. SMa chitând și taxele aferente, a căror copii le-a depus la dosar, înainte de pronunțarea sentinței recurate și la 6 zile de la înregistrarea cererii de dizolvare, înainte de a i se fi comunicat citația.

Apreciază că în mod greșit și neîntemeiat, instanța de fond a considerat că situațiile financiare nu au fost depuse și raportat la cererea expresă a, prin care acesta arată că în situația depunerii situațiilor financiare până la închiderea dezbaterilor, nu înțeleg să-și mai susțină cererea, aceasta rămânând fără obiect.

În drept au fost invocate prevederile Legii nr.31/1990, Legea nr.82/1990, cu modificările și completările ulterioare, art.299, art.304, art.305 i următoarele Cod Procedură Civilă.

Intimatul legal citat, prin întâmpinarea depusă la dosar a arătat că față de situația că pârâta și-a îndeplinit obligația legală de depunere a situaților financiare aferente anului 2007, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului.

Verificând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, conform art. 304 ind.1 raportat la art. 304 și art.306 Cod Procedură Civilă, Curtea de Apel Oradeaa apreciat ca fondat recursul declarat de pârâtă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.185 alin. (1) din Legea nr.31/1990, republicată, administratorii societăților comerciale au obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului, în termen de 15 zile, de la data adunării generale a acționarilor, asociaților, o copie de pe situațiile financiare anuale, împreună cu raportul cenzorilor sau, după caz, al administratorului financiar, precum și de pe procesul verbal al adunării.

Sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații constă în faptul că orice persoană interesată, precum OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, poate solicita dizolvarea societăților comerciale, potrivit art.237 alin.1 lit." b " din Legea nr.31/1990, care prevede următoarele: " La cererea oricărei persoane interesate, precum și a, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care: lit. "b" societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului comerțului .".

Cu privire la termenele legale prevăzute pentru depunerea situațiilor financiare, art. 35 din Legea nr. 82/1991, menționează termene diferite, cel mai termen fiind de 150 de zile de la încheierea exercițiului financiar, care coincide de regulă cu anul calendaristic, pentru persoanele juridice care aplică reglementări contabile, conforme cu standardele internaționale de raportare contabilă.

Legiuitorul nu a prevăzut însă o sancțiune de drept, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare la cererea oricărei persoane interesate și a, iar în speță recurenta a depus la. SMd eclarația pe proprie răspundere pentru exercițiul financiar aferent anului 2007, la data de 07.10.2009, înregistrată sub nr. 25709, potrivit înscrisurilor depuse la filele 13-14 din dosarul instanței de recurs.

Față de considerentele expuse mai sus, Curtea de Apel Oradea, în temeiul art.312 raportat la art.316 Cod Procedură Civilă, va admite ca fondat recursul de față, va modifica în întregime Sentința cu nr. 892/LC/ 2009 Tribunalului Satu Mare, iar pe cale de consecință va respinge acțiunea comercială înaintată de B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare și va dispune radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat recursul declarat de recurenta pârâtă SC TRANS SRL, cu sediul în S M, str. - - 12,. B.2 împotriva Sentinței nr. 892/LC din 15.10.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, cu sediul în-, sect. 3, pe care o modifică în sensul că:

RESPINGE acțiunea înaintată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Satu Mare în contradictoriu cu pârâta SC TRANS SRL.

DISPUNE radierea mențiunii făcute în baza sentinței recurate.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 februarie 2010.

Președinte Judecător Judecător Grefier

- - - G - -

Jud.fond

Red dec.

Tehnored. - 26.02.2010 - 4 exemplare

Emis/ expediat 2 comunicări:

1. recurenta pârâtă SC TRANS SRL, S M, str. - - 12,. B.2

2. intimatul recl B-, sect. 3

Președinte:Băltărete Savina
Judecători:Băltărete Savina, Groza Gheorghe, Filimon Marcela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 132/2009. Curtea de Apel Oradea