Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 135/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE A P
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV
Dosar nr-
DECIZIA NR. 135
Ședința publică din data de 28 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Dinu Florentina
JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
: - - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în S,-, județ P, cod poștal - împotriva sentinței nr. 810 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații reclamanți OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B cu sediul în B,-, -.3B,. 2, Sector 3, cod poștal - și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal -.
Cererea de recurs fiind timbrată cu 20,00 lei taxă judiciară de timbru potrivit chitanței nr. - din 16.12.2008, aflată la fila 16 dosar, timbru judiciar de 0,15 lei, ce au fost anulate.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă SC SRL S reprezentată de administrator G, lipsă fiind intimați reclamanți Oficiul Național al Registrului Comerțului B și Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Administrator G pentru recurenta pârâtă SC SRL S, depune la dosar dovada situației financiare pentru anul 2004, totodată având cuvântul declară că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea, ia act de declarația reprezentantului societății recurente pârâte SC SRL S, că nu mai are alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Administrator G pentru recurenta pârâtă SC SRL S, având cuvântul solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinței, respingerea cererii de dizolvare, urmând a se dispune radierea mențiunilor de dizolvare de la ORC de pe lângă Tribunalul Prahova.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B - prin Oficiul
Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC SRL - S, jud.P să se dispună dizolvarea societatii pârâte, în temeiul art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
In motivarea cererii se arată că, potrivit evidențelor registrului comertului, pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anilor 2004 - 2006, deși această obligație a fost amplu mediatizată de printr-o campanie de informare a comercianților. Cu toate acestea pârâta, a rămas în pasivitate, neefectuând demersurile legale referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale, motiv pentru care reclamantul arată că a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată.
Pârâta deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță.
In urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Prahovaa pronunțat sentința nr.810/24.09.2008 prin care a admis cererea și a dispus dizolvarea societății.
Pentru a pronunța această sentință, instanta de fond a reținut în considerente că reclamantul este o instituție publică, care are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților, prin publicarea acestora, contribuind în acest fel la circuitul comercial, obligație pe care nu și-a putut-o îndeplini, deoarece pârâta nu a depus situatiile financiare aferente anilor 2004,2005 și 2006. Comercianții care nu îndeplinesc această obligație legală, sunt sancționați cu dizolvarea societății la cererea oricărei persoane care dovedește un interes, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta SC SRL - S, criticând-o ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Societatea a depus situațiile financiare anual la Direcția Generală a Finanțelor Publice P, iar în cursul anului 2008 le-a depus și la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, conform copiilor de pe bilanț de la filele 6-8 dosar recurs, făcând dovada deplină a îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege.
Sancțiunea dizolvării societății pentru nedepunerea situatiilor financiare la se bazează pe o prezumtie simplă de încetare a activității societăților respective, situație care nu este aplicabilă recurentei.
Societatea pârâtă, susține că la data pronunțării sentintei de dizolvare nu mai erau îndeplinite condițiile prev. de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate în recurs, Curtea reține următoarele:
Recurenta făcut dovada în recurs, că depus în cursul anului 2008 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, situațiile financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006, astfel încât nu mai subzistă măsura dispusă de instanța de fond, de dizolvare a societății, nemaifiind întrunite cerințele art. 237 alin. 1 lit. b din Legea 31/1990 republicată.
Scopul publicării situațiilor financiare anuale de constă în stabilirea poziției financiare pe piața de capital, a performanțelor financiare și alte informații relevante referitoare la activitatea societății respective. Cum recurenta a îndeplinit această obligație legală, chiar dacă peste termenele prevăzute de legiuitor,
instanța urmează ca în baza art. 304 pr.civila, să admită recursul, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea.
Urmare a admiterii recursului, instanța va dispune și radierea mențiunii dizolvării din Registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SRL, cu sediul în S,-, județ P, cod poștal - împotriva sentinței nr. 810 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimații reclamanți OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B cu sediul în B,-, -.3B,. 2, Sector 3, cod poștal - și OFICIULUI REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA, cu sediul în P,-, județ P, cod poștal - și în consecință:
Modifică în tot sentința și respinge cererea de dizolvare.
Dispune radierea mențiunii de dizolvare a societății de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 28 ianuarie 2009
Președinte, JUDECĂTORI: Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu
Grefier,
Red. /
- 4 ex./29.01.2009
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Dinu FlorentinaJudecători:Dinu Florentina, Chirica Elena Preda Popescu