Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1417/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1417

Sedinta publica din 19.12. 2008

Instanta compusa din:

PREȘEDINTE: Ana Maria Ungureanu State

JUDECĂTOR 2: Gabriela Vințanu

Judecător - -

Grefier

Pe rol solutionarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SC COM SRL, împotriva sentintei comerciale nr.579/R/19.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal facut în sedinta publică,se prezintă contestatoarea prin avocat, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.

Procedura legal indeplinita.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că s-a atașat dosarul solicitat.

Contestatoarea prin avocat depune în ședință publică taxele judiciare de timbru, fiind anulate de către

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Contestatoarea prin apărător solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, admiterea recursului și respingerea cererii de dizolvare ca neîntemeiată.

Instanța constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 15.10.2008, s-a depus contestație în anulare formulată de contestatoarea SC COM SRL, în contradictoriu cu intimata împotriva deciziei 579/R/19.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială.

Prin decizia sus-menționată, Curtea a anulat ca netimbrat recursul formulat de recurenta reclamantă SC COM SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 13280/14.11.2007 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- având ca obiect dizolvarea societății pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale.

Pentru a pronunța această situație, instanța de recurs a constatat că deși recurenta a fost citată legal cu mențiunea achitării taxelor judiciare de timbru nu s-a conformat obligației legale de a timbra cererea.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatoarea SC COM SRL prin care arată că, așa cum se poate observa din piesele dosarului, respectiv fila nr. 1 și nr. 9 din dosarul de apel, recurenta a achitat taxa judiciară de timbru.

Astfel, potrivit legii, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de dispozițiile art. 317. proc. civ. (lipsa de procedură și necompetența instanței) și art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare). Ceea ce înseamnă ca se tinde la anularea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârșit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.

Din cele arătat anterior se poate observa că dispozițiile legale au în vedere greșeli materiale cu caracter procedural care au condus la pronunțarea unei soluții eronate, în această categorie intrând și greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivului de contestație în anulare formulat, constată că cererea este întemeiată.

Astfel, la fila 9 din dosarul de recurs al Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, se află depusă chitanța nr.C- din 13.03.2008 care atestă achitarea taxei de timbru în cuantum de 19,5 lei aferentă cererii de recurs.

În consecință, față de dispozițiile articolului 318 alineat 1 teza I constată că hotărârea instanței de recurs a fost rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că din eroare s-a anulat recursul ca netimbrat deși taxa de timbru aferentă a fost achitată și se află depusă la dosarul cauzei.

Ca urmare, Curtea urmează să anuleze decizia contestată și pe fond va admite recursul formulat, constatând că s-a depus situațiile financiare de către SC COM SRL, astfel încât nu mai subzistă motivul dizolvării societății, întrucât scopul apărării interesului legal impus de articolul 237 alineat 3 din Legea nr.31/1990 republicată a fost realizat prin depunerea efectivă a situației financiare anuale.

Ca urmare față de dispozițiile articolului 358 alineat 1 Cod procedură civilă Curtea urmează să admită contestația în anulare, să anuleze decizia nr.579/R/19.05.2008 a Curții de Apel București - Secția a VI a Comercială, să admită recursul cu modificarea în tot a sentinței recurate în sensul că, ca respinge cererea de dizolvare a societății ca neîntemeiată. Va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SC COM SRL, împotriva sentintei comerciale nr.579/R/19.05.2008 pronunțată de Curtea de Apel B-Sectia a VI- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI I DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Anulează decizia nr. 579/R/19.05.2008 a Curții de Apel București - Secția a Va Comercială,

Admite recursul.

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge cererea de dizolvare a societății ca neîntemeiată.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni la.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 19.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

14.01.2009

Președinte:Ana Maria Ungureanu State
Judecători:Ana Maria Ungureanu State, Gabriela Vințanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1417/2008. Curtea de Apel Bucuresti