Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1440/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR. 1440
Ședința publică din data de 27 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aida Liliana
JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC cu sediul în B, Șos. - km 7, camera 1, jud. B, prin administrator, domiciliat în B,-, -.1,.2, sector 3, împotriva sentinței nr. 434 din data de 8 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 10BCD, parter, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă SC prin administrator personal și asistat de avocat din cadrul Baroului P, lipsind intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului B, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul se află la primul termen de judecată, este motivat, după care,
Recurenta-pârâtă SC reprezentat de avocat, arată că sentința instanței de fond nu a fost comunicată la domiciliul administratorului, toate actele de procedură transmise la adresa societății fiind restituite la dosar.
Curtea, având în vedere faptul că sentința pronunțată de instanța de fond nu a fost comunicată reprezentantului societății recurente, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Recurenta-pârâtă SC reprezentat de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței și respingerea acțiunii în sensul radierii mențiunii dizolvării societății.
Arată, totodată, că administratorul, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, a depus declarație pe proprie răspundere, societatea având activitate 0 în anul 2005. Societatea nu a funcționat în tot acest interval, iar la sediu nu a fost găsită nicio persoană, administratorul având domiciliul în
CURTEA
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe pârâta SC solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
In motivarea cererii, reclamantul a susținut că societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului B situațiile financiare aferente anului 2005, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.
Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi conformat dispozițiilor legale.
Prin sentința nr. 434 din data de 8 aprilie 2008, Tribunalul Buzăua admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului și a dispus dizolvarea pârâtei SC SRL.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC criticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare anuale, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, astfel cum se va arăta în continuare:
Reclamantul-intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în cazurile prevăzute la lit. a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit. b, constând în aceea că societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.
În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în situația în care SC SRL va depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, până la soluționarea cauzei, situațiile financiare anuale aferente anului 2005, acțiunea rămâne fără obiect.
Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar al anului 2005, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia. Având în vedere faptul că societatea pârâtă SC SRL și-a îndeplinit obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a depunerii acestora la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a oferi informațiile relevante referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea
sancțiunii prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.
Scopul legii, constând în asigurarea transparenței în raporturile cu terții, a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare, iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia dintre părți.
Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta SC va modifica în tot sentința recurată și va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului, privind dizolvarea societății în baza dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, republicată.
În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990, republicată, urmează a se dispune și radierea de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzăua mențiunii privind dizolvarea societății.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC cu sediul în B, Șos. - km 7, camera 1, jud. B, prin administrator, domiciliat în B,-, -.1,.2, sector 3, împotriva sentinței nr. 434 din data de 8 aprilie 2008 pronunțate de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, cu sediul în B,-, tronson, -B, sector 3, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, cu sediul în B, Bd. -,. 10BCD, parter, jud.
Modifică în tot sentința și respinge cererea de dizolvare.
Dispune radierea mențiunii dizolvării societății recurente SC SRL de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică
- - - - - -
Grefier
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 5ex./ 4.11.2009
Dosar fond -- Tribunalul Buzău
Jud. fond
Președinte:Stan Aida LilianaJudecători:Stan Aida Liliana, Nițu Teodor Tănăsică