Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1447/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1926/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1447

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Diana Manole

JUDECĂTOR 3: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - IMPORT EXPORT SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8458 din 02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că recurenta a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul legal stabilit, precum și faptul că intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod pr. civ.

Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului comercial d e față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 8458/02.09.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București în contradictoriu cu pârâta - IMPORT EXPORT SRL și a dispus dizolvarea societății pârâte și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul a reținut că societatea pârâtă nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale aferente anilor 2004, 2005 și 2006, necesare transparenței în exercitarea activității; s-a mai reținut că reclamanta, prin Oficiul Registrului Comerțului are obligația de a asigura opozabilitatea actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora. În consecință a fost reținută incidența dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b și art. 4 din Legea nr. 31/1990 rep.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta - IMPORT EXPORT SRL solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că ulterior pronunțării sentinței atacate, a îndeplinit obligația de depunere la Registrul comerțului a situației financiare aferente anilor 2004, 2005 și 2006, nemajustificându-se măsura dizolvării societății.

Prin întâmpinare, intimata a învederat instanței că legea nu stabilește o sancțiune de drept pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale, ci doar posibilitatea dizolvării judiciare, astfel că prin depunerea actelor solicitate motivul avut în vedere la formularea cererii de chemare în judecată a dispărut.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, Curtea apreciază că recursul este fondat. Astfel, recurenta și-a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare anuale la Oficiul Registrului Comerțului, fiind asigurată astfel publicitatea activității societății. În acest context se apreciază că scopul normei legale, acela de a se asigura o transparență în activitatea societății comerciale, a fost îndeplinit.

Coroborat cu acest aspect, se reține că textul art. 237 din Legea nr. 31/1990 rep. lasă la latitudinea instanței posibilitatea de a dispune sau nu dizolvarea societății. Or, prin înscrisurile depuse la dosar s-a făcut dovada ca recurenta desfășoară o activitate comercială, astfel încât nu se impune aplicarea măsurii de dizolvare, cu consecințe și asupra stabilității circuitului comercial, prin prisma relațiilor comerciale desfășurate de societatea în cauză cu alte persoane juridice.

Având în vedere cele reținute, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea va admite recursul.

Pe cale de consecință, va modifica în tot sentința comercială recurată și va respinge cererea de dizolvare a societății.

În raport de dispozițiile art. 237 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 rep. va dispune radierea din Registrul comerțului a mențiunii de dizolvare a societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta - IMPORT EXPORT SRL în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 8458/02.09.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.

Modifică sentința recurată.

Respinge cererea de dizolvare.

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunii privind dizolvarea - IMPORT EXPORT SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

- -

Red. RP/2ex.

09.01.2009.

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1447/2008. Curtea de Apel Bucuresti