Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1451/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2101/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 1451

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Trestianu

JUDECĂTOR 2: Diana Manole

JUDECĂTOR 3: Roxana Popa

GREFIER - -

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 10390 din data de 09.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta prin administrator, legitimat cu Carte de Identitate seria - -, lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare.

Se comunică recurentei prin administrator, un exemplar al întâmpinării.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.

Recurenta prin administrator, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, întrucât din actele de la dosar rezultă că a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului I de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat instanței dizolvarea judiciară a pârâtei - SRL, motivat de faptul că această societate nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006.

Prin sentința comercială nr.10390/09.10.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, s-a admis acțiunea promovată de Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu - C Trans SRL și s-a dispus dizolvarea judiciară a pârâtei - SRL.

În motivarea sentinței, instanța a reținut în esență că societatea pârâtă - SRL nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2006, motiv pentru care se impune aplicarea sancțiunii prevăzută de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Împotriva sentinței comerciale nr.10390/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială a declarat recurs pârâta - SRL, recurs ce a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială sub număr unic - la data de 11.11.2008.

În motivarea recursului, recurenta arată că în mod greșit s-a dispus dizolvarea societății pârâte, întrucât au fost depuse la Registrul Comerțului toate situațiile financiare aferente anilor 2006-2008, sens în care depune la dosar acte.

Analizând sentința recurată în raport de motivele invocate și actele anexate, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalulva puteadispune dizolvarea societății în cazul în care aceasta nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului.

Interpretând dispozițiile legale menționate, se constată că prin dispozițiile art.237 legiuitorul a lăsat la latitudinea instanței în raport de probatoriul administrat posibilitatea dizolvării judiciare a societății.

Obligarea publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențială și în conformitate cu legislația Uniunii Europene potrivit art.2 alin.1 lit. f al Directivei Consiliului European nr.68/151/ din 09.03.1968 dar, recurenta prin probele administrate în cauză a făcut dovada în condițiile art.1169 cod civil că a înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București situațiile financiare anuale, aferente anului 2006, fiind astfel asigurată publicitatea activității societății iar scopul normei de a se realiza o transparență în activitatea societății a fost atins.

Din actele de la dosar, rezultă că recurenta desfășoară o activitate comercială astfel că nu se impune aplicarea măsurii dizolvării cu consecințe juridice și asupra stabilității circuitului comercial.

Față de considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va admite recursul formulat de recurenta-pârâtă - SRL, va modifica în tot sentința recurată în sensul că pe fond va respinge cererea de dizolvare a societății pârâte.

În temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 republicată raportat la art.7 (1) din Legea nr.26/1990 și art.21 din Normele metodologice pentru modul de ținere a Registrului Comerțului, Curtea va dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.10390 din data de 09.10.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI ilfov DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică sentința.

Respinge cererea de dizolvare.

Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea - SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.Jud. - 29.12.2008

Tehnored. - 7.01.209

Nr.ex.: 2

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială

Președinte:

Președinte:Viorica Trestianu
Judecători:Viorica Trestianu, Diana Manole, Roxana Popa

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1451/2008. Curtea de Apel Bucuresti