Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 678/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.1458

Ședința publică de la 9.11.2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu

JUDECĂTOR 3: Iulica

Grefier

*************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, în contradictoriu cu intimatele SC SA și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii din 20.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea personal și intimata SC SA prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, contestatoarea personal solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de motivarea instanței de recurs.

Intimata prin avocat se opune amânării cauzei, învederând că hotărârea pronunțată în recurs a fost motivată în martie, dată de la care contestatoarea a avut suficient timp de a lua cunoștință de aceasta.

Curtea deliberând respinge cererea de amânare ca neîntemeiată și lasă cauza la ordine.

La a doua strigare a cauzei se prezintă intimata prin avocat, lipsind celelalte părți.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe contestația în anulare.

Intimata prin avocat solicită aplicarea art. 137 ain.2 civ. admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a contestatoarei, cererea de contestație în anulare este nulă pentru ceilalți acționari, respingerea cererii personale a contestatoarei ca nemotivată, cu cheltuieli de judecată și amendarea contestatoarei conform disp.art. 1081lit.a civ.

CURTEA,

Deliberând asupra contestației în anulare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 17.03.2009 petenta D, în calitate de membră și mandatară a grupului celor 47 de acționari inițiali ai SC SA, a formulat în contradictoriu cu intimata SC SA, contestație în anularea încheierii din data de 20.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr- al acestei instanțe, invocând în drept dispozițiile articolului 318 Cod procedură civilă. Cererea este nemotivată în fapt.

La data de 18.05.2009 petenta a precizat cererea în sensul că în temeiul articolului 318 Cod procedură civilă înțelege să formuleze contestație în anulare și împotriva deciziei comerciale nr. 404R/17.03.2009 a aceleiași instanțe.

Intimata SC SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată și aplicarea dispozițiilor articolului 1081alineat 1 punctul 1 litera c Cod procedură civilă față de petenta.

A fost atașat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în care a fost pronunțată decizia comercială nr. 404R/17.03.2009.

Cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de către petenta după rămânerea cauzei în pronunțare a fost respins ca neîntemeiată față de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de articolele 150-152 Cod procedură civilă.

Petentei i s-a pus în vedere de către instanță atât prin rezoluția de primire a cererii (fila 1), sens în care a și fost citată (fila 5) cât și prin încheierea din 18.05.2009 (fila 23) să facă dovada calității sale de reprezentant potrivit dispozițiilor articolului 68 alineat 1 Cod procedură civilă, cât și de a preciza cererea prin indicarea numelui și domiciliilor celor 47 de contestatori mandanți, acționari inițiali ai SC SA.

Petenta nu a motivat însă cererea de contestație în anulare și nici nu a îndeplinit dispozițiile instanței mai sus menționate.

În ceea ce privește contestația în anulare formulată de către petenta în nume propriu, față de actele dosarului și nemotivarea cererii în fapt, Curtea o va respinge ca nefondată, reținând că în speță nu se regăsesc întrunite condițiile prevăzute de articolul 318 Cod procedură civilă, respectiv hotărârea atacată nu este rezultatul unei greșeli materiale iar instanța de recurs, respingând recursul declarat de către împotriva sentinței comerciale nr. 6152/8.05.2008 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de către aceasta, instanța de recurs analizând în mod riguros fiecare motiv de recurs invocat, toate motivele de recurs fiind apreciate ca nefondate ca și recursul în ansamblul său.

Curtea mai reține că instanța de recurs nici nu avea obligația de a răspunde separat fiecărui motiv, ci putea răspunde motivelor de recurs printr-un considerent comun.

Cât privește dezlegarea dată, respectiv respingerea recursului ca nefondat, aceasta nu poate fi rezultatul unei erori materiale în sensul articolului 318 alineat 1 teza a Cod procedură civilă, textul de lege vizând doar acele greșeli pe care le comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale. Textul vizează greșeli de fapt involuntare, și nu greșeli de judecată.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, nu și pentru reformarea unor greșeli de fond.

Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură juridică, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege care trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanță, calea unui veritabil recurs.

Referitor la contestația în anulare formulată de în calitate de "mandatară a grupului celor 47 de acționari inițiali ai SC SA", constatând că petenta nu a îndeplinit dispozițiile instanței în sensul de a preciza cererea prin indicarea numelor și domiciliilor contestatorilor, potrivit dispozițiilor articolului 133 alineat 1 Cod procedură civilă, după cum nu aceasta nu a făcut nici dovada calității sale de reprezentant a respectivilor "47 de acționari inițiali", în conformitate cu prevederile articolului 68 alineat 1 Cod procedură civilă, va dispune anularea cererii de contestație în anulare în temeiul dispozițiilor legale precitate.

Curtea consideră, potrivit dispozițiilor articolului 723 Cod procedură civilă și articolului 57 din Contestația României că activitatea procesuală a pârâților trebuie să se desfășoare cu respectarea normelor prevăzute de lege.

Pentru valorificarea drepturilor și intereselor legitime, părțile trebuie să acționeze cu bună credință, iar nu în spirit abuziv, șicanatoriu, vexator pentru instanță și pentru părțile litigante.

În speță, Curtea constată că petenta a exercitat cu rea credință drepturile procesuale, în sensul că deși a formulat cererea de contestație în anulare la data de 17.03.2009, nu a motivat cererea până la data de 9.11.2009 și nici nu a îndeplinit dispozițiile instanței în sensul de a întregi cererea (preciza) prin indicarea expresă a numelor și domiciliilor celor 47 de contestatori mandanți, după cum nu a făcut în toate această perioadă, 17.03.2009 - 9.11.2009, dovada calității sale de reprezentant potrivit dispozițiilor articolului 68 alineat 1 Cod procedură civilă.

Rezultă că petenta și-a executat cu rea credință drepturilor procesuale, contrar dispozițiilor articolului 57 din Constituția României care instituie îndatorirea fundamentală a cetățenilor de a exercita drepturile și libertățile constituționale cu bună credință, fără încălcarea drepturilor și libertăților celorlalți.

În același sens, articolul 723 alineat 1 Cod procedură civilă prevede că "Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege".

B credință a unei persoane se apreciază în raport de atitudinea acesteia față de obligația care îi incumbă ( a se vedea în acest sens și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială, decizia comercială nr. 2547/2005).

Față de cele reținute Curtea, potrivit dispozițiilor articolului 1081alineat 1, punctul 1, litera a Cod procedură civilă, dispune amendarea petentei cu suma de 700 lei.

Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolelor 150-152 Cod procedură civilă, articolului 318 Cod procedură civilă, respinge cererea de repunere pe rol a cauzei ca neîntemeiată și respinge ca nefondată contestația în anulare a deciziei comerciale nr. 404R/17.03.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială formulată de către petenta.

Anulează cererea de contestație în anulare formulată în numele celor 47 acționari inițiali ai SC SA.

Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, obligă petenta contestatoare la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC SA în sumă de 750 lei onorariu avocațial.

În baza dispozițiilor articolului 1081alineat 1, punctul 1 litera a Cod procedură civilă dispune amendarea contestatoarei cu suma de 700 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei ca neîntemeiată.

Respinge contestația în anulare formulată de petenta, în contradictoriu cu intimatele SC SA și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii din 20.01.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, ca nefondat.

Anulează contestația în anulare formulată în numele a 47 acționari inițiali ai SC SA.

Obligă contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 750 lei onorariu avocat.

În baza dispozițiilor art.1081alineat 1, punctul 1, litera a Cod procedură civilă, dispune amendarea petentei cu suma de 700 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 9.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială

Președinte:

Judecător:

Judecător:

Președinte:Maria Speranța Cornea
Judecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu, Iulica

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1458/2009. Curtea de Apel Bucuresti