Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 149/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
DECIZIA NR.149/
Ședința publică de la 25 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Zaharia dr.- -
JUDECĂTOR 2: Sarmisegetuza Tulbure dr.- -
JUDECĂTOR 3: Ioan Speianu
Grefier -- -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta - SRL B, cu sediul în B, str.T-.52,.5,.22, jud.B- prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr.667 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila in dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C- ORC Tribunalul Brăila, având ca obiect-dizolvare societate. La apelul nominal răspunde pentru recurenta - SRL B reprezentant legal,lipsă fiind intimata.
Procedura este îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că recursul este la primul termen de judecată, este motivat.
Reprezentantul recurentei se legitimează cu I seria - nr.- eliberat la data de 12.03.2003 de către Poliția Municip.B, care se restituie. Depune la dosar chitanța nr.- din 25.02.2008 privind plata taxei judiciare de timbru de 19,50 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul recurentei sustine că a depus la dosar înscrisuri cu care a făcut dovada depunerii declarațiilor de lipsă de activitate pentru anii 2003, 2004 și 2005 motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificării hotărârii in sensul respingerii acțiunii ca fiind rămasă fără obiect.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Din conținutul actelor și lucrărilor rezultă următoarele:
Prin sentința nr.667/20.11.2007a Tribunalului Brăila, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B,-, sector 3, reprezentat prin - director al Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, cu sediul în B,-, -.6, parter, în contradictoriu cu C SRL, cu sediul in B, str. T-.52,.1,.5,.22.
S-a dispus dizolvarea - SRL, cu sediul în B, str.T, -.52,.1,.5,.22 și publicarea prezentei sentințe în Monitorul Oficial al României partea a IV-
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr- reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin reprezentant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila, str. T-.52,.1,.5,.22, pentru a dispune prin hotărâre judecătorească, dizolvarea acesteia.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că din evidențele sale rezultă că pârâta nu a depus situația financiară - bilanțurile contabile pentru anii 2003, 2004 și 2005, obligație prevăzută în Legea 31/1990 cu modificările și completările ulterioare.
Legal citată pârâta nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus întâmpinare.
Instanța analizând acțiunea în baza înscrierilor din fila de registru privitoare la societatea pârâtă, constată că acțiunea este fondată urmând a fi admisă. Astfel, pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală de a depune situațiile financiare în termenul prevăzut de lege art.35 din Legea 82/1991 coroborata cu disp.art.237 alin.1 lit.b Legea 31/1990 rep. caz în care intervine dizolvarea societății la cererea instituției abilitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs societatea comercială de mai sus prin administratorul acesteia, susținându-se în esență că obligația de depunere la Registrul Comerțului a situațiilor financiare ale societății pentru anii 2003 - 2005 fost îndeplinită chiar dacă după expirarea termenului prevăzut de lege în acest scop.
În dovedirea motivului de recurs s-au depus: cererea de depunere a situației financiare pentru anii 2003 - 2005, precum și chitanța de achitare a taxei aferente.
Prin întâmpinare reclamanta CGa confirmat situația invocată de recurentă, precizând că nu se opune admiterii recursului, respectiv că lasă soluționarea acestuia la latitudinea instanței.
Analizând motivele invocate de pârâtă pe baza actelor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea reține că acestea sunt întemeiate fără a se putea reține însă o culpă a primei instanțe- demersurile pârâtei fiind într-adevăr, tardive.
Având în vedere însă că, scopul disp.art.28-34 din legea nr.82/1991 republicată este de a asigura publicitatea situațiilor financiare reale ale comercianților- ceea ce în cauză s-a realizat - și nu dizolvarea persoanelor juridice în sine, sancțiunea concretă a dizolvării nu se mai justifică.
Față de cele mai sus expuse și în baza disp.art.312 al.1 pr.civ. urmează a se admite recursul pârâtei și să se modifice sentința în sensul că se va respinge cererea reclamantei ca fiind rămasă fără obiect.
Se va dispune și comunicarea unui exemplar al prezentei decizii la.C pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - SRL B, cu sediul în B, str.T-.52,.5,.22, jud.B- prin reprezentant legal, împotriva sentinței nr.667 din 20 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila in dosarul nr- și în consecință:
Modifică sentința nr.667/20.11.2007 a Tribunalului Brăila în sensul că respinge acțiunea reclamantei Oficiul Național al Registrului Comerțului B prin reprezentant Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva pârâtei SRL B, ca fiind rămasă fără obiect.
Un exemplar al prezentei se va comunica la.P și C G, pentru cuvenitele mențiuni.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. -
Tehno.O/24.03.2008/2 ex.
Fond-
Președinte:Alexandrina ZahariaJudecători:Alexandrina Zaharia, Sarmisegetuza Tulbure, Ioan Speianu