Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1722/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1523

Ședința publică de la 12 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Eugenia Voicheci

JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR 3: Gabriela

GREFIER -

******************

Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea pârâtă SC PRO CONS SRL împotriva deciziei comerciale nr.1230R/10.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea pârâtă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 4, lipsind intimata reclamantă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei, prin compartimentul registratură la data de 02 2009, intimata reclamantă a depus întâmpinare.

Curtea comunică, în ședință publică, un exemplar al întâmpinării, contestatoarei pârâte prin apărător.

Contestatoarea pârâtă, prin apărător, depune la dosar chitanță în cuantum de 20 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru și a timbrului judiciar dispuse prin rezoluție. Totodată, solicită proba cu înscrisuri și depune la dosar înscrisuri reprezentând cererile de depunere a situațiilor financiare.

Curtea încuviințează pentru contestatoarea pârâtă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe contestația în anulare și pe recurs.

Contestatoarea pârâtă, prin apărător, solicită admiterea contestației în anulare în temeiul dispozițiilor art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă având în vedere că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită întrucât citarea s-a făcut la.1 în loc de scara I, la fila 3 dosar existând dovada de la Registrul Comerțului cu privire la sediul societății. Pe recurs solicită admiterea recursului întrucât la data judecării recursului erau depuse bilanțurile contabile.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față.

La 15 iulie 2009, SC PRO CONS SRL, cu sediul în B, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 1230R din 10 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Contestația a fost înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială.

În motivare au fost invocate prevederile articolului 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă și s-a susținut că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită pentru termenul de judecată, întrucât în adresa de sediu s-a menționat eronat scara 1 în loc de scara

La 2 2009 intimata a depus întâmpinare, prin care a arătat în esență că societatea contestatoare și-a îndeplinit obligațiile legale de depunere a situațiilor financiare aferente anilor 2005 și 2006.

Față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază contestația în anulare ca întemeiată.

Așa cum rezultă din cererea introductivă de instanță, din extrasul cu datele înregistrate în registrul comerțului și din certificatul de înregistrare depus la fila 8 dosarului de față, societatea contestatoare figurează în registrul comerțului cu sediul în B, sector II,--128,. 17-18,.I.4,.340, iar pentru termenul de judecată din 10 2008, când s-a soluționat recursul promovat împotriva sentinței comerciale nr. 8571 din 3 septembrie 2008 Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, societatea a fost citată la o adresă similară celei reale, însă la.1, nu la.I (fila 8 dosarului nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială).

Indicarea unei adrese eronate are ca efect nulitatea procedurii de citare în condițiile articolului 100 alineat 3, raportat la alineat 1 punctul 4 Cod procedură civilă, dispozițiile legale referitoare la citare fiind nerespectate. În această situație, Curtea apreciază că instanța de recurs nu putea păși la judecată, fiind obligată să amâne cauza astfel cum impun prevederile articolelor 85 și 107 Cod procedură civilă.

Având în vedere că pricina s-a soluționat cu nerespectarea dispozițiilor legale menționate, Curtea apreciază incident cazul de anulare prevăzut de articolul 317 alineat 1 punctul 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va admite contestația în anulare și va anula decizia instanței de recurs.

Rejudecând, Curtea constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la numărul - pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Comercială, OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI, prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTIa solicitat, în contradictoriu cu SC PRO CONS SRL, cu sediul în B, ca instanța să dispună dizolvarea societății pârâte în temeiul articolului 237 alineat 1 litera b din Legea nr.31/1990, rep.

În motivarea cererii,s-a arătat în esență că societatea pârâtă a nesocotit dispozițiile articolelor 28, 34, 35 din Legea nr.82/1991, republicată, articolului 2 din Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr.917/2005 și articolului 2 alineat 1 litera f din Prima Directivă a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968, în sensul că nu a depus la registrul comerțului situațiile financiare aferente anului 2005 și 2006, astfel că se impune dizolvarea acestei societăți în conformitate cu dispozițiile articolului 237 alineat 1 litera b din Legea nr.31/1990, rep.

A arătat și că, în cazul în care societatea pârâtă depune la registrul comerțului situațiile financiare anuale până la dezbaterea fondului pricinii, acțiunea rămâne fără obiect.

Cererea este întemeiată în drept pe dispozițiile articolului 112 și urm. Cod procedură civilă, pe dispozițiile articolului 237 din Legea nr.31/1990 rep. pe dispozițiile legii nr.82/1991, republicată, ale Legii nr.26/1990 republicată și pe dispozițiile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr.917/2005.

Pârâta nu a depus întâmpinare.

Prin sentința comercială nr.8571 din 3 septembrie 2008, TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială a admis cererea, a dispus dizolvarea societății pârâte, înregistrarea hotărârii în registrul comerțului și comunicarea ei către DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI B, ca și publicarea în Monitorul Oficial al României partea a IV a.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că,potrivit extraselor din registrul comerțului, societatea pârâtă a nesocotit obligația de a depune la termen situațiile financiare aferente anului 2005 și 2006, astfel că se impune dizolvarea sa în conformitate cu dispozițiile articolului 237 alineat 1 litera b din Legea nr.31/1990 republicată. A făcut aplicarea articolului 237 alineat 3 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs motivat pârâta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a a Comercială.

În motivarea recursului, s-a arătat în esență că obligația depunerii situației financiare a fost îndeplinită la momentul promovării recursului, astfel că măsura dizolvării societății nu se mai impune. Intimata nu a depus întâmpinare.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză, Curtea apreciază recursul ca întemeiat și îl va admite în limitele și pentru următoarele considerente:

Cu înscrisurile aflate la dosarul de recurs, s-a făcut dovada că, înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de dizolvare, societatea recurentă și-a îndeplinit obligația de a depune la registrul comerțului situațiile financiare aferente anului 2005 și 2006.

Având în vedere că prevederile articolului 237 alineat 1 din Legea nr.31/1990 au un evident caracter supletiv, rezultând din forma modalizată a lui verbum regens ("tribunalulva putea pronunțadizolvarea") având în vedere poziția exprimată de intimatul - reclamant însuși (care arată că în situația îndeplinirii obligației acțiunea rămâne fără obiect), văzând și atitudinea procesuală a recurentei - pârâte, care denotă intenția fermă de a-și continua activitatea și de a rămâne în limitele legalității ca subiect de drept comercial, capabil să-și asume și să-și respecte obligații, dar și să dobândească drepturi, Curtea apreciază că sancțiunea dizolvării societății recurente nu se impune, ea fiind disproporționat de coercitivă raportat la circumstanțele cauzei.

Pe cale de consecință, apreciind că în speță este incident cazul de modificare prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, în temeiul articolului 312 alineatele 1-3 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în tot hotărârea atacată, cu consecința respingerii cererii ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea pârâtă SC PRO CONS SRL împotriva deciziei comerciale nr.1230R/10.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI - PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Anulează decizia comercială nr. 1230R din 10 2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-.

Rejudecând, admite recursul declarat de SC PRO CONS SRL împotriva sentinței comerciale nr. 8571 din 3 septembrie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot hotărârea atacată, în sensul că respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

- -

GREFIER

-

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./9.12.2009

Președinte:Eugenia Voicheci
Judecători:Eugenia Voicheci, Carmen Mihaela Negulescu, Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1523/2009. Curtea de Apel Bucuresti