Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1600/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA Nr. 1600

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Pohoață Maria

JUDECĂTORI: Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Niță Valentin

: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaSC SAcu sediul în Rm.S,-, județul prin administrator domiciliat Rm- S,-, județul B, împotriva sentinței nr.1034 din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL BUZĂUcu sediul în B, B-dul -,. 10 Parter.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta pârâtă SC SA prin administrator și asistată de avocat din Baroul Hunedoara potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul, lipsă fiind intimata reclamantă OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL BUZĂU.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca recursul se află la primul termen de judecată, este netimbrat, după care,

Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, constând în chitanța nr. 9820/11.11.2009 în cuantum de 20 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și adrese din conținutul cărora reiese faptul că a avut loc o corespondență între cele două părți.

Avocat, pentru recurentă, solicită admiterea recursului și radierea măsurii dizolvării societății, având în vedere că este unul din acționarii societății recurente, luând la cunoștință de dispozițiile instanței cu totul întâmplător, deoarece din anul 2006 fost înlăturat în mod abuziv din funcția de administrator și director al societății. În acest sens, învederează că societatea este în administrarea altor doi administratori care nu și-au îndeplinit atribuțiile de a depune bilanțul contabil pe anul 2007. Încercarea de depune el însuși bilanțul pe anul 2007 eșuat, dat fiind faptul că acesta trebuia aprobat în hotărârea AGA.

Concluzionând, solicită admiterea recursului și radierea măsurii dizolvării societății.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Buzău sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău, a chemat in judecată pe pârâta SC SA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea acesteia in temeiul prevederilor art. 237 al.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, republicată, privind societățile comerciale.

In motivarea acțiunii, reclamantul a învederat ca pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situația financiară anuală pentru exercițiul financiar al anului 2007, conform prevederilor art. 185 al.1 din Legea nr.31/1990, republicata in referire la art. 28, 34 si 35 din Legea contabilității nr.82/1991, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 237 al.1 lit.b) din Legea nr.31/1990, republicata, în sensul pronunțării de către instanță a dizolvării societății.

Prin sentința nr.1034 din 19 august 2009 Tribunalul Buzăua admis ca întemeiată acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentat prin directorul Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău cu sediul in B, contradictoriu cu pârâta SC SA și a dispus dizolvarea acesteia.

Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut că potrivit prevederilor art. 185 al.1 din Legea nr. 31/1990, republicata, administratorii societăților comerciale sunt obligați ca in termen de 15 zile de la data adunării generale, sa depună o copie de pe situațiile financiare anuale, însoțite de raportul lor, raportul cenzorilor sau raportul auditorilor financiari, precum si de pe procesul verbal al adunării generale la oficiul registrului comerțului, precum si la Ministerul Finanțelor Publice, in condițiile prevăzute de Legea contabilității nr.82/1991, republicata.

Prin art.28 din Legea contabilității nr.82/1991, republicată, se instituie obligația în sarcina societăților comerciale de a întocmi situațiile financiare anuale, iar prin art. 34 din aceeași lege se prevede obligativitatea publicării acestora.

Obligația publicării situațiilor financiare anuale este o condiție esențiala si in conformitate cu legislația in materie a Uniunii Europene, parte integranta a acquis-lui comunitar corespunzător Capitolului 5 de negociere:" Dreptul societăților comerciale", pe care statul R s-a angajat sa il respecte.

În acest sens, prin art.2 al.1 lit.f) al Primei Directive a Consiliului European nr. 68/151/ din 9 martie 1968 se dispune în sensul ca statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea, alături de anumite documente ale companiilor, și a situațiilor financiare ale fiecărui an.

Potrivit art. 237 al.1 lit. b) din Legea nr.31/1990, republicată, la cererea oricarei persoane interesate precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, în cazul în care aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

In cauza dedusă astăzi judecații, societatea pârâtă nu a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Buzău situația financiară anuală pentru exercițiul financiar al anului 2007, deși obligația de depunere a acestora a fost mediatizată de reclamant printr-o campanie permanentă de informare a comercianților.

Împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Buzăua declarat recurs pentru societatea SC SA care arată că acționar al societății în numele căreia a formulat recurs, că deține 39,6 % din capitalul societății, iar de soluția instanței de fond a luat la cunoștință în mod cu totul întâmplător că ceilalți administratori ai societății nu au depus bilanțul contabil pe anul 2007 la ORC B, ci numai la Rm.

Susține de asemenea că după numeroase demersuri, a obținut o copie bilanțului contabil dar nu l-a putut depune la ORC deoarece nu avea Hotărârea AGA de aprobare a bilanțului contabil. Arată de asemenea că interesul său în promovarea recursului este justificat deoarece deține un procent însemnat din societate, iar dizolvarea acesteia deschide procedura lichidării societății.

Față de cele susținute solicită admiterea recursului formulat.

Verificând actele și lucrările dosarului, văzând motivele de recurs, precum și dispozițiile art. 304 Cod proc. civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 28 din Legea 82/1991 societățile comerciale sunt obligate să întocmească situații financiare anuale si să le publice.

Situațiile financiare însoțite si de alte acte se depun la Oficiul Registrului Comerțului și la Ministerul Finanțelor Publice potrivit dispozițiilor Legii 82/91.

În cauza de față pârâta SC SA nu si-a respectat obligația legală de a depune situațiile financiare la ORC, așa încât hotărârea de dizolvare pronunțata prin sentința nr. 1034/2009 a Tribunalului Buzău este legală și temeinică, urmând ca recursul societății pârâte să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtaSC SAcu sediul în Rm.S,-, județul prin administrator domiciliat Rm- S,-, județul B, împotriva sentinței nr.1034 din 19 august 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu reclamantulOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGA TRIBUNALUL BUZĂUcu sediul în B, B-dul -,. 10 Parter.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Niță Valentin

- - - - - -

Întrucât s-a pensionat

se va semna de către

Președintele instanței

GREFIER,

- -

Red.

Dact. /4 ex. 09.12.2009

Dosar fond - al Trib.

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120/2006

Președinte:Pohoață Maria
Judecători:Pohoață Maria, Urlețeanu Alexandrina Niță Valentin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1600/2009. Curtea de Apel Ploiesti