Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILA NR.1615/COM

Ședința publică de la 07 decembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Costea

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

JUDECĂTOR 3: Kamelia Vlad

Grefier - - -

Pe rol, judecarea recursurilor comerciale formulate de:

1. recurenta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, cu sediul în C, b-dul -.-, nr.18, județul C și

2. recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, -.1,.25, județul C, împotriva sentința civile nr.4889/COM pronunțată la data de 30.07.2009 de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă asupra:

- recursului formulat de recurenta DGFP C, ce este motivat, scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar în conformitate cu prevederile art.26 alin.2 din nr.760/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii 146/1997 coroborate cu art.197 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură Fiscală;

- recursului declarat de pârâta SC SRL este motivat, timbrat cu suma de 19,5 lei conform chitanței - din 04.12.2009 reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,50 lei.

Se solicită judecata cauzei în lipsă.

Instanța, văzând că nu mai sunt cereri sau alte motive de amânare, constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare reținând că se solicită judecata în lipsă.

CURTEA

Asupra recursurilor comerciale de față:

Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta, solicitând ca, în temeiul art.237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, să se dispună dizolvarea societății pârâte, întrucât, din evidențele registrului comerțului, rezultă că aceasta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006.

In dovedire, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.

In drept, invocă disp.art.112 și următoarele Cod pr.civilă, art.237 din Legea nr. 31/1990, republicată, Legea nr.26/1990, modificată și completată, Ordinul nr.917/2005.

Prin sentința civilă nr.4889/COM din 30.07.2009 Tribunalul Constanțaa admis cererea formulată de reclamant și, în conformitate cu art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990, a dispus dizolvarea, reținând că pârâta nu a depus situațiile financiare aferente anului 2006 în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice C și

Recurenta C solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate, în sensul menținerii, în evidențele Oficiului Registrului Comerțului, în vederea recuperării debitelor față de bugetul general de stat consolidat al statului întrucât aceasta figurează în evidențele Administrației Finanțelor Publice C cu obligații fiscale restante în cuantum de 4.572 RON. Totodată, invoca recurenta ca, daca s-ar dispune dizolvarea societății, ea nu ar mai avea posibilitatea să recupereze datoriile acesteia către bugetul statului.

Recurenta, solicită admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, întrucât a depus la Registrul Comerțului, situația financiară anuală a exercițiului financiar pentru anul 2006, anexând în copie adresa de confirmare nr.- din 28.07.2009 emisă de ORC

Cu privire la criticile formulate de recurenta, Curtea reține că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.1 din Legea nr.302/2005 de modificare și completare Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale, alin.6 al art.236, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare.

Astfel, conform legii, recurenta are posibilitatea de a solicita judecătorului delegat numirea unui lichidator pentru desăvârșirea lichidării.

Doar în situația în care recurenta nu este suficient de diligentă în acest sens, urmează, conform modificării legii, ca persoana juridică dizolvată să fie radiată din oficiu din registrului comerțului.

Faptul că pârâta apare în evidențele recurentei cu datorii bugetare, nu împiedică aplicarea sancțiunii prev.de art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Recurenta are posibilitatea recuperării datoriilor bugetare, întrucât, chiar dacă s-a dispus dizolvarea societății,aceasta poate urma procedura lichidării prev.de art.233 din Legea nr.31/1990, republicată.

De altfel, potrivit disp. art.233 al.4 din Legea societăților comerciale, societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia. Ca atare, societatea va avea în continuare calitatea de subiect de drept distinct de asociații săi, cu consecința separației de patrimonii, patrimoniul societății constituind gajul general al creditorilor.

Verificând criticile aduse de, Curtea reține că acestea sunt fondate, impunându-se admiterea recursului acesteia și modificarea hotărârii pronunțată de prima instanță.

Pronunțarea dizolvării societății, pentru cazul neîndeplinirii în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale a situației lor financiare anuale sau a altor acte care se depun la oficiul registrului comerțului, este un caz de dizolvare judiciară, ca urmare a aprecierii de către instanța de judecată.

In cazul în care se dispune, ea reprezintă o sancțiune pentru nedepunerea în termenul legal actelor stabilite de legiuitor.

Insă, pentru a pronunța dizolvarea societății pentru situația întâlnită în speță, instanța trebuie să verifice dacă societatea se află într-un asemenea caz.

In cauză, s-a făcut dovada depunerii situațiilor financiare pentru anul 2006, cu adresa de confirmare depusă la dosar.

Fiind făcută dovada depunerii la Oficiul Registrului Comerțului a acestor situații și în considerarea faptului că scopul legiuitorului prin instituirea disp.art. 237 al.1 lit.b din Legea nr.31/1990 - acela de a asigura o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței financiare a comerciantului, scop ce în cauză a fost atins, instanța va admite recursul și modifica hotărârea recurată în virtutea disp.art.312 Cod pr.civilă, în sensul respingerii sesizării Oficiul Registrului Comerțului ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice C, cu sediul în C, b-dul -.- nr.18, județul C, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC SRL, cu sediul în C, str.-.- nr.9, -.1,.25, județul C, împotriva sentința civile nr.4889/COM pronunțată la data de 30.07.2009 de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, cu sediul în C,-, județul

Modifică în tot hotărârea recurată și respinge sesizarea Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Dispune radierea mențiunii privind dizolvarea societății din Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 07 decembrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud.-

Tehnored. 5 ex./23.12.2009

Președinte:Monica Costea
Judecători:Monica Costea, Adriana Gherasim, Kamelia Vlad

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1615/2009. Curtea de Apel Constanta