Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1622/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1622/2008

Ședința publică din 01 septembrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -

JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul promovat de pârâta SC & SRL, împotriva sentinței civile nr. 2725 din 07.05.2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, cauza privind și pe intimații ONRC PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pentru recurentă, doamna G, în calitate de administrator, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este timbrat cu 19,5 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta recurentei a învederat instanței că, susține recursul așa cum a fost formulat și că, nu mai are de formulat alte cereri în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.

Curtea, în urma deliberării, constată că nu mai sunt de invocat excepții prealabile sau de formulat alte cereri în probațiune, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare reprezentantei recurentei.

Reprezentanta recurentei a solicitat admiterea recursului, pentru că, a fost o neglijență din partea contabilului care nu a depus bilanțul la timp, că a descoperit în 2007 că nu s-a depus bilanțul și că societatea nu are datori.

CURTEA:

Prin sentința comercială nr. 2725/C/2007 din 07.05.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Comercial Cluja admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B, reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, în contradictoriu cu pârâta " & " C-N și a dispus dizolvarea societății în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată precum și comunicarea hotărârii cu Oficiul Registrului Comerțului C - C și publicarea ei în Monitorul Oficial al României, partea a IV-

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că din lista de control emisă de Oficiul Registrului Comerțului rezultă că " & " C-N nu a depus bilanțul aferent anului 2004, în termenul de 6 luni de la expirarea termenelor legale, în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În conformitate cu prev. Legii nr. 26/1990 și a Legii nr. 31/1990, tribunalul a reținut că asigurarea publicității situației reale a societăților viabile este un deziderat care nu poate fi realizat și aplicat decât în condițiile stricte și consecvente a actelor normative menționate, astfel că în conformitate cu prevederile art. 237 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 republicată, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta " & " C-N prin care solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței, cu menținerea existenței societății.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta arată că a depus la Oficiul Registrului Comerțului și Administrația Finanțelor Publice C bilanțul aferent anilor 2004 - 2007 în data de 01.07.2008.

Analizând recursul formulat, Curtea reține că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează.

Intimatul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ, a comunicat lista de control pentru recurentă și declarațiile pe proprie răspundere, care atestă că recurenta și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de Legea nr. 31/1990.

Dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990 statuează că la cererea oricărei persoane interesate, precum si a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului; societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau administratorii societății au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscuta, societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

Promovarea acțiunii de către reclamant, sub aspectul interesului, a fost justificată prin invocarea importanței efectuării publicității situațiilor financiare deziderat ce a fost atins prin promovarea demersului judiciar, recurenta procedând la depunerea situațiilor financiare anuale.

Interpretarea dispozițiilor legale enunțate relevă că dizolvarea remediu a societății comerciale, urmare a intervenției terților în viața socială, cu ignorarea voinței sociale trebuie să fie pronunțată de instanța investită de persoana care justifică un interes doar în ipoteza în care lipsește manifestarea voinței societare.

Interesul dizolvării sancțiunea poate fi justificat doar în ipoteza în care împrejurările pentru care legiuitorul a înțeles să îndrituiască terții să solicite dizolvarea se perpetuează.

Manifestarea voinței sociale prin îndeplinirea obligațiilor a depune, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la Oficiul Registrului Comerțului de către societatea recurentă reflectă voința acesteia de continuare a activității și de asigurare a standardelor de publicitate impuse, astfel că nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării.

Curtea reținând că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 237 din Legea nr. 31/1990, demersul judiciar atingându-și scopul, va admite recursul declarat de pârâta " & " C-N, împotriva sentinței comerciale nr. 2725 din 07 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o va modifica în sensul respingerii acțiunii promovată de OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta " & " SRL C-, împotriva sentinței comerciale nr. 2725 din 07 mai 2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Comercial Cluj, pe care o modifică în sensul că respinge cererea reclamantului OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ.

Dispune efectuarea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 septembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - G - - - - -

Red.

dact./4 ex./03.09.2008

Jud.fond..

Președinte:Mihaela Sărăcuț
Judecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1622/2008. Curtea de Apel Cluj