Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - contestație în anulare -
R O ÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
DECIZIA NR.166
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Hîncu Cezar
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Tofan Aurica
Grefier - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de SC SRL, cu sediul în localitatea, comuna nr. 19, județul S, împotriva deciziei nr. 1635 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns consilier juridic pentru contestatoare, lipsă fiind intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că reprezentantul contestatoarei depus delegație și că a fost atașat dosarul în care s-a pronunțat decizia contestată.
Instanța constatând cererea legal timbrată și în stare de judecată, a dat cuvântul părții prezente.
Consilier juridic pentru contestatoare a prezentat originalele recipiselor, a precizat că face dovada transmiterii actelor care dovedesc faptul că au depus la ORC situațiile financiare, prin prezentarea recipiselor de retransmitere. A solicitat admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin decizia nr. 1635 din 4 decembrie 2008 Curtea de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SRL,cu sediul în com., nr. 19, județul S împotriva sentinței nr. 1716 din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 3955/86.2008.
În motivarea soluției instanța a reținut că recurenta nu a făcut în nici un fel dovada susținerilor din recurs, respectiv nu a depus la dosar confirmarea de primire a situației financiare pe anul 2006, eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Suceava, subzistând astfel motivul pentru care s-a solicitat dizolvarea pârâtei.
Împotriva deciziei pârâta a formulat contestație în anulare în temeiul art. 317 alin. 2 și art. 318 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor se arată că actele trimise au ajuns cu întârziere la instanță, astfel încât nu au fost avute în vedere la pronunțarea deciziei; că cercetând dosarul și constatând că actele nu sunt atașate, au trimis prin poștă o cerere de amânare pentru termenul din 4 decembrie 2008, tocmai pentru a avea timpul necesar de a intra din nou în posesia actelor care atestă depunerea situației financiare pentru anul 2006 la Registrul Comerțului. Se mai arată că, în data de 4 decembrie 2008 a fost depusă la Arhiva Curții de APEL SUCEAVAo adresă care să confirme depunerea situației financiare, adresă care nu a ajuns la dosar.
Analizând contestația în anulare prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, "hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare".
În sensul textului citat mai sus,"greșeală materială"înseamnă greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșite.
Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.
Legea are în vedere greșeli materiale de ordin procedural, în această categorie intrând greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei, cum ar fi: respingerea greșită a unui recurs tardiv, anularea lui greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și alte erori asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
În speța de față, din verificarea dosarului nr- în care s-a pronunțat decizia contestată, Curtea observă că la fila 8 se află depusă delegația consilierului juridic împuternicit de contestatoare să depună la dosar confirmarea depunerii bilanțului la ORC, delegație înregistrată la instanță la 4 decembrie 2008 și care prezintă referatul salariatului arhivei, referat în care se indică faptul că a fost depusă după terminarea ședinței de judecată; la fila 9 dosar se află confirmarea ORC S - datată 4 decembrie 2008, confirmare care atestă faptul că SC SRL a depus situația financiară pentru anul 2006 încă din 23 iulie 2008. În fine la filele 11-13 dosar se află dovada expedierii de către contestatoare - prin CURIER - a cererii de amânare a cauzei cerere formulată la 2.12.2008 și care a fost înregistrată la instanță la data de 10.12.2008, fiind întocmit referat în acest sens.
Practica judiciară a stabilit care pot fi greșelile materiale în sensul art. 318 Cod procedură civilă, vizând greșeli de fapt involuntare iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor, altfel, s-ar crea posibilitatea rejudecării căii de atac și contestația în anulare s-ar transforma într-o cale ordinară de atac.
Așa fiind, apreciind că recurenta a făcut dovada susținerilor sale, că motivul care a dus la admiterea cererii de dizolvare nu subzistă și că decizia contestată este rezultatul unei erori materiale în sensul textelor de lege invocate, Curtea urmează a admite contestația, a anula decizia atacată și, în rejudecare, având în vedere că dizolvarea pârâtei pentru nedepunerea situațiilor financiare nu se mai justifică, conform art. 312 Cod procedură a admite recursul pârâtei, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii cererii de dizolvare.
Pentru aceste motive,
În numele LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de SC SRL, cu sediul în localitatea, comuna nr. 19, județul S, împotriva deciziei nr. 1635 din 4 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr-.
Anulează decizia nr. 1635 din 4 decembrie 2008 și în rejudecare admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței nr. 1716 din 2 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. 3955/86.2008 și modifică sentința în sensul respingerii cererii reclamantului ca nefondată.
Dispune radierea din Registrul Comerțului a mențiunii privind dizolvarea pârâtei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
2ex./30.01.2009
jud.fond
jud.recurs.,
Președinte:Hîncu CezarJudecători:Hîncu Cezar, Nastasi Dorina, Tofan Aurica