Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.169

Ședința publică de la 03.02.2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Roxana Popa

JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache

JUDECĂTOR 3: Cristina Scheaua

GREFIER - - -

.

Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta - & SRL, împotriva sentintei comerciale nr. 937 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL TELEORMAN.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, care invedereaza instantei ca recurenta a depus la dosar dovada achitarii taxelor judiciare de timbru in cuantumul legal stabilit, precum si faptul ca intimata ONRC a depus la dosar o cerere prin care solicita sa se ia act ca renunta la judecata cererii intrucat s-au depus situatiile financiare ale societatii.

Curtea, constata cauza in stare de judecata si o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr-, Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleormana solicitat instanței dizolvarea pârâtei - & SRL, motivat de faptul că această societate nu a depus la Registrul Comerțului situațiile financiare aferente anului 2007.

Prin sentința comercială nr. 937 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleormans -a admis cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, s-a dispus dizolvarea - & SRL, înregistrarea hotărârii în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că potrivit art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 se va putea pronunța dizolvarea judiciară a societății, în cazul în care aceasta nu a depus la oficiul registrul comerțului situațiile financiare anuale în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale, că potrivit extraselor din datele înregistrate în registrul comerțului, aceste termene legale, calculate conform art.35 din Legea nr.82/1991 republicată au expirat, iar societatea pârâtă, deși legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat întâmpinare prin care să învedereze și să dovedească o situație de fapt distinctă de cea expusă prin acțiune, astfel că este îndeplinită ipoteza art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs pârâta - & SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de dizolvare.

În motivare, recurenta a arătat că a depus la. situația financiara restanta cu 3 luni inainte de pronuntarea sentintei atacate, cererea fiind inregistrate la data de 18.08.2009.

Analizând actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății când aceasta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.

La data de 18.08.2009, asadar inainte chiar de pronuntarea hotararii atacate, recurenta a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman situatia financiara aferenta anului 2007.

Curtea constata ca dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 republicată, permit instanței să aprecieze asupra oportunității luării măsurii dizolvării judiciare ("tribunalul va putea"), in considerarea scopului urmarit de legiuitor prin introducerea acestui caz de dizolvare, respectiv inlaturarea din campul relatiilor comerciale doar a acelor societati ce se dovedesc a fi neoperationale. de aceasta imprejurare, constatand ca recurenta a facut dovada desfasurarii activitatii si in anul 2007, Curtea apreciază că recursul este fondat, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. 1, 2, 3 și 5, rap. la art. 3041.proc.civ. îl va admite și va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de dizolvare, urmand a se efectua mentiunile corespunzatoare in Registrul Comertului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta - & SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 937 din 12.10.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimata OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL TELEORMAN.

Modifică în tot sentința atacata, in sensul ca respinge cererea de dizolvare a - & SRL, ca nefondata.

Dispune radierea din Registrul Comertului a mentiunii privind dizolvarea - & SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03.02.2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

GREFIER,

Red. jud. /2 ex.

Fond - jud.

Tribunalul Teleorman

Președinte:Roxana Popa
Judecători:Roxana Popa, Izabela Dolache, Cristina Scheaua

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 169/2010. Curtea de Apel Bucuresti