Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1712/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.1712
Ședința Publică de la 07.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Cristina Scheaua
JUDECĂTOR 2: Izabela Dolache
JUDECĂTOR 3: Alina Pănescu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.6055 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC M & A SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care s-a învederat că Oficiul Registrului Comerțului a depus la dosar întâmpinare.
Curtea constatând că recurenta a solicitat judecarea recursului și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea, înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului București, reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului a chemat în judecată pârâta SC 2000 SRL, solicitând instanței dizolvarea acesteia în temeiul art.237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990.
În motivarea cererii s-a arătat că, din evidențele reclamantei rezultată că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 ȘI 2007, cu nerespectarea dispozițiilor art.237 alin 1 lit. b din Legea nr.31/1990, potrivit cărora Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății la cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului pentru neîndeplinirea formalităților de publicitate privind situațiile financiare sau a altor acte a căror publicitate se impune a fi efectuată, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor legale.
În motivarea cererii au fost invocate dispozițiile Legii nr.31/1990,ale art.28, 34-35 Legea nr.82/1991.
Prin sentința comercială nr.6055/16.04.2009, pronunțată în dosar -, Tribunalul a admis cererea, a dispus dizolvarea societății comerciale pârâte, a dispus înscrierea în Registrul Comerțului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut dispozițiile art.237 alin. 1 lit. b Legea nr.31/1990, faptul că, din probatoriul administrat a rezultat că pârâta nu a depus spre înregistrare situațiile financiare anuale aferente anilor 2005,2006,2007.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice sector6, invocând motive de nelegalitate circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 9 civ.
S-a susținut,în esență că măsura dizolvării este nelegală întrucât împiedică recurenta să realizeze creanțele bugetare pe care le deține împotriva pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată de către ONRC s-a învederat că pârâta nu și-a îndeplinit obligația legală privind înregistrarea situațiilor financiare; s-a solicitat respingerea recursului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit art.237 alin.1 lit. b Legea 31/1990, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, la cererea oricărei persoane interesate, precum și a ONRC; Tribunalul poate pronunța dizolvarea societății în cazul în care acesta nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii se depun la ORC.
Măsura reglementată de legiuitor este conformă legislației Uniunii Europene, parte a aquis-ului comunitar cap.5 negociere "Dreptul societăților comerciale"; art. 2 alin.1 lit. f al Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1968 și are drept scop asigurarea opozabilității actelor și faptelor comercianților prin publicitatea acestora, a stabilității circuitului comercial, ocrotirea interesului public.
Recursul, însă nu privește legalitatea hotărârii atacate, ci realizarea creanțelor deținute împotriva societății a cărei dizolvare s-a pronunțat.
Realizarea creanțelor deținute împotriva societății a cărei dizolvare s-a dispus nu constituie un motiv de nulitate al hotărârii; creditorii au posibilitatea valorificării creanțelor în procedura lichidării, în conformitate cu art.237 alin.6 și 7 din Legea 31/1990, solicitând numirea unui lichidator.
În consecință apreciază legală și temeinică sentința atacată, nefiind întrunite dispozițiile art.304 civ. în temeiul art.312 civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, împotriva sentinței comerciale nr.6055 din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC M & A SRL și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 07.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
- -
Red.Jud.
2 ex.
Președinte:Cristina ScheauaJudecători:Cristina Scheaua, Izabela Dolache, Alina Pănescu