Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 181/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA NR. 181/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 24 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Comșa președinte de secție
- - - - JUDECĂTOR 2: Laura Fețeanu
- - - - JUDECĂTOR 3: Gabriel Ștefăniță
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea contestație în anulare formulată de TOTAL împotriva deciziei nr.63/R din 28 februarie 2008, pronunțate de Curtea de APEL BRAȘOV - Secția comercială în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru contestatoarea Total B, lipsă fiind intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov.
Procedura legal îndeplinită.
Contestația în anulare este timbrată cu 29,50 lei taxă judiciară de timbru și 0,50 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, arătându-se că prin nota de ședință, aflată la fila 9 din dosar, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov confirmă că pârâta a depus, la data de 17.01.2008, situația financiară aferentă anului 2005.
Reprezentantul convențional al contestatoarei depune împuternicire avocațială, învederând că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cererii de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra contestației în anulare.
Avocat solicită admiterea contestației în anulare, în sensul constatării că mențiunile de pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare nu permit identificarea locului afișării citației pentru termenul din 28 februarie 2008. Cu privire la recurs solicită admiterea, modificarea sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului. Declară că nu cere obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
CURTEA
Constată că, prin decizia nr.63/R/28.02.2008, Curtea de APEL BRAȘOV - Secția comercială a anulat ca netimbrat recursul pârâtei Total, declarat împotriva sentinței civile nr.4017/5.12.2007 a Tribunalului Brașov, reținând ca temei de drept dispozițiile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestația în anulare recurenta Total invocând faptul că procedura de citare cu recurenta a fost lovită de nulitate; citația nu a intrat în posesia recurentei, neavând cunoștință despre termenul de judecată la care trebuia făcută dovada achitării taxelor judiciare de timbru.
Contestația este întemeiată.
În speță, formularul dovezii de înmânare a citației cuprinde sublinieri contradictorii, care nu permit a se verifica locul unde a avut loc afișarea citației. În concret, agentul procedural a subliniat atât mențiunea conform căreia citația a fost afișată pe ușa locuinței destinatarului, cât și pe aceea care se referă la afișarea pe ușa principală a clădirii.
Față de aceste considerente, având în vedere că procedura de citare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, instanța urmează să anuleze decizia și să procedeze la rejudecarea recursului.
Astfel se reține că, potrivit adresei intimatei B, pârâta recurentă a depus, cu cererea de înregistrare nr.2901/17.01.2008 situația financiară aferentă anului 2005. În consecință, societatea nu se află în cazul de dizolvare prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990 și art.28 și 34 din Legea nr.82/1991 republicată, ceea ce conduce la respingerea acțiunii în urma admiterii recursului în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de pârâta Total împotriva deciziei nr.63/R/28.02.2008 a Curții de APEL BRAȘOV, pe care o anulează.
Admite recursul declarat de pârâta Total împotriva sentinței civile nr. 4017/5.12.2007 a Tribunalului Brașov - Secția Comercială, pe care o modifică în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru constatarea dizolvării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Șt./21.05.2008
Tehnored. / 23.05.2008 /-3 ex.-
Judecător fond:
Complet recurs: C;;
Președinte:Gabriela ComșaJudecători:Gabriela Comșa, Laura Fețeanu, Gabriel Ștefăniță