Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1810/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 2238/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR. 1810

Ședința publică de la 11 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Georgeta Guranda

JUDECĂTOR 2: Gabriela Sorina Prepeliță

JUDECĂTOR 3: Eugenia

GREFIER

*****************************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5969/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că intimatul reclamant a depus prin serviciul registratură întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

CURTEA,

Prin sentința comercială nr. 5969/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială în dosarul nr-, a admis cererea formulată de reclamanta OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, dispunând dizolvarea societății pârâte.

Instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii că societatea pârâtă, conform evidențelor cu caracter public realizate de nu a mai depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2005, 2006 și 2007, astfel încât se justifică incidența sancțiunii prevăzute de articolul 237 litera b din Legea nr. 31/1990, rep. a dizolvării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL, recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 14.09.2009.

În motivarea recursului pârâta a arătat că instanța de fond a dispus dizolvarea societății în temeiul articolului 237 alineat 1 și b din Legea nr.31/1990, respectiv pentru faptul de a nu fi depus situațiile financiare aferente anilor 2005, 2006 și 2007.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs constată fondat recursul pentru următoarele considerente:

Cum finalitatea Legii nr. 31/1990 rep. în privința obligativității depunerii situațiilor financiare este, după cum susține și intimatul - reclamant, doar aceea de a asigura publicitatea acestora în scopul de a oferi terților participanți la circuitul comercial o imagine fidelă a poziției financiare, performanței financiare și a celorlalte informații relevante referitoare la activitatea societății comerciale, Curtea apreciază că prin depunerea situațiilor financiare, potrivit înscrisurilor depuse în probatoriu, recurenta și-a îndeplinit obligațiile ce-i incumbau iar finalitatea legii a fost satisfăcută.

Așa fiind, nu se mai impune dizolvarea societății comerciale recurente, sancțiunea dizolvării fiind mult prea gravă față de faptul că, totuși societatea recurentă nu este o societate neoperațională, o societate "fantomă", întârzierea în depunerea actelor financiare (bilanțuri contabile anuale) fiind datorată neglijenței care deși nu scuză, nici nu justifică o atare sancțiune drastică, dizolvarea judiciară a societății.

Mai mult, legiuitorul prin folosirea în articolul 237 alineat 1. a sintagmei "tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății", lasă la aprecierea instanței soluția în funcție de probatoriile administrate și de particularitățile fiecărei spețe.

În această situație, deși la judecata în fond recurenta nu a fost prezentă și nu a făcut probe în apărare, înscrisurile depuse în probatoriu în cadrul recursului face dovadă în sensul că societatea recurentă și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit legii.

În acest context, hotărârea de dizolvare a societății este nelegală și netemeinică și ca atare în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta pârâtă SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5969/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI - a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge cererea de dizolvare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - -

-

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex./21.12.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:Georgeta Guranda
Judecători:Georgeta Guranda, Gabriela Sorina Prepeliță, Eugenia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 1810/2009. Curtea de Apel Bucuresti