Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 186/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL NEAMȚ
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 186/2009
Ședința publică de la data de 26 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 2: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 3: Morina
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Pe rol fiind judecarea recursului promovat de pârâta P N, împotriva sentinței civile nr.1113/COM din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant C prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALU N, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns dl. -administrator al societății recurente, care s-a identificat cu seria - - eliberată de Poliția Mun.P N la data de 04.03.2005, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar de către recurenta-pârâtă,prin compartimentul arhivă al instanței, cerere de judecare a cauzei în lipsă, chitanța de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 19,50 lei și timbru judiciar de 1,50 lei (filele 9-10 dosar), după care:
Instanța, constată că în cauză a promovat recurs pârâta P N, recursul fiind declarat în termen având în vedere că sentința recurată a fost pronunțată la data de 20.11.2008, iar recursul a fost declarat la data de 16.12.2008, motivat și legal timbrat.
Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile,instanța constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul pentru dezbateri.
Administratorul societății recurente având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
-deliberând-
Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:
Prin sentința civilă 1113/20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul - a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț în contradictoriu cu pârâta L, dispunându-se dizolvarea pârâtei, înscrierea hotărârii în registrul comerțului, comunicarea către Direcția Generală a Finanțelor Publice N și publicarea în Monitorul Oficial al României.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr. - reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamța chemat în judecată pârâta, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună dizolvarea acesteia. În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale, aferente anului 2006, conform evidențelor registrului comerțului.
Față de situația de fapt prezentată de reclamant, de faptul că pârâta nu a făcut dovada că a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006, precum și dispozițiile art. 237 al. 1 lit. "b" din Legea 31/1990 - republicată, legea contabilității nr. 82/1991, - republicată, Legea nr. 26/1990 - modificată și completată, precum și Ordinul nr. 917/2005, a constatat întemeiată acțiunea reclamantului, a admis-o și a dispus dizolvarea pârâtei și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta N, legal timbrat cu timbru judiciar - 0,15 lei și taxă de timbru - 19,5 lei, depuse la dosar.
În motivarea recursului s-a susținut că au fost depuse situațiile financiare.
Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.
Legal citată, intimata - reclamantă nu a fost reprezentată în fața instanței și nu a formulat cereri în cauză.
Examinând recursul promovat, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin depunerea situațiilor financiare aferente anului 2006, recurenta - pârâtă și- îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 28, 34 din Legea 82/1991, în condițiile art. 2 din nr. 917/2005, situație în care nu se mai impune aplicarea sancțiunii dizolvării, prevăzute de art. 237 al. 1 lit. b din legea 31/1990 republicată.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1, 3 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, recurenta îndeplinindu-și obligațiile legale după pronunțarea instanței de fond și până la judecarea recursului.
Totodată, în temeiul art. 7 din Legea 26/1990 republicată, se va dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței recurate, trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamța unei copii legalizate de pe prezenta decizie și menționarea acesteia în registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
Admite recursul comercial promovat de recurenta - pârâtăP N,împotriva sentinței civile nr.1113/COM din 20 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI prinOFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALU
Modifică în tot sentința civilă nr.1113/COM/20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț.
Respinge acțiunea ca nefondată.
Dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței civile nr.1113/COM din 20 noiembrie 2008 pronunțate de Tribunalul Neamț.
Dispune trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamța unei copii legalizate a prezentei decizii și efectuarea înregistrării deciziei în registrul comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi,26 februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Red.
3 ex. 09 martie 2009
Președinte:Vera StănișorJudecători:Vera Stănișor, Mona Gabriela Ciopraga, Morina