Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 187/

Ședința publică din 11.02.2010

PREȘEDINTE: Marian Bratiș

JUDECĂTOR 2: Cătălin Nicolae Șerban

JUDECĂTOR 3: Dorin

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2481/02.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamantul prin C: de pe lângă Tribunalul Arad, având ca obiect dizolvare societate.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, pârâta recurentă a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 2481/02.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta prin de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva pârâtei SC SRL și în consecință, s-a dispus dizolvarea societății SC SRL A și înregistrarea hotărârii la de pe lângă Tribunalul Arad precum și comunicarea acesteia DGFP a Județului A precum și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a pe cheltuiala reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că prin acțiunea înregistrată la data de 31.07.2009 reclamanta prin de pe lângă Tribunalul Arada chemat în judecată pârâta SC SRL solicitând dizolvarea societății pârâte în baza disp.art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2007, deși reclamanta a mediatizat obligațiile comercianților printr-o campanie de informare de peste 1 an, ORC justificându-și interesul prin aceea că asigură opozabilitatea actelor și faptelor comercianților contribuind la stabilitatea circuitului comercial.

Analizând actele dosarului, instanța de fond a constatat că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 28 și 34 din Legea 82/1991 republicată și art. 237 alin.1 din Legea nr. 31/1990 republicată, în termenul prevăzut de art. 35 din Legea nr. 81/1991.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SRL, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii cererii de dizolvare a societății.

În motivare se arată că, așa cum corect s-a reținut în cuprinsul sentinței pronunțate de Tribunalul Arad, pârâta recurentă, până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta intimată, nu a depus situațiile financiare aferente anului 2007, însă până la momentul promovării prezentului recurs, SC SRL și-a îndeplinit obligațiile legale de depunere a acestor situații financiare la Oficiul Registrului Comerțului competent, sens în care a anexat copia confirmării de depunere a bilanțului nr. 70716/06.11.2009 aferentă anului 2007 și nr. 70882/06.11.2009 aferentă anului 2008, motiv pentru care cererea intimatei reclamante a rămas fără obiect.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și, din oficiu pentru motivele de ordine publică, dar și în raport de prevederile art. 3041.proc.civ. se constată că acesta este întemeiat.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâta a depus la ORC A situațiile financiare aferente anului 2007 astfel că s-a înlăturat cauza de dizolvare a societății pârâte și nu mai sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990, care permit dizolvarea.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin.1 proc.civ. Curtea va adite recursul formulat de către pârâtă și în baza art. 312 alin.2 și 3,proc.civ. va modifica sentința atacată în sensul că va respinge cererea de dizolvare a pârâtei, formulată de reclamantă.

În baza art.7 alin.2 din Legea nr. 26/1990, se va trimite Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad prezenta decizie, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni în Registrul Comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul pârâtei SC SRL împotriva sentinței civile nr. 2481/02.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de dizolvare a pârâtei SC SRL.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni la prin C: de pe lângă Tribunalul Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată azi 11.02.2010 în ședința publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Dr.

GREFIER

RED./MB/ 03.03.2010.2010

TEHNORED. /03.03.2010.2010

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL ARAD

PREȘEDINTE:

Se comunică 2 EX. - SC SRL

- prin C: de pe lângă Tribunalul Arad

Președinte:Marian Bratiș
Judecători:Marian Bratiș, Cătălin Nicolae Șerban, Dorin

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 187/2010. Curtea de Apel Timisoara