Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL

SECȚIA COMERCIALĂ SI DE contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

DOSAR Nr-

DECIZIA NR. 195

Ședința publică din data de 7 februarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

: - -

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SRL, prin administrator, cu sediul în comuna, sat, județul D împotriva sentinței nr. 1927/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, B, bd.- -, nr.2,.tr.I,.5 și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI- prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Târgoviște, plt., nr. 1, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20lei conform chitanței nr. 802/21.12.2007 și timbru judiciar în valoare de 2lei, după care,

Curtea studiind actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului Bac hemat în judecată pe pârâta SC SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună dizolvarea pârâtei în baza dispozițiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că societatea pârâtă nu și-a îndeplinit obligația de a depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar al anului 2005, conform prevederilor art.185 alin.1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu referire la dispozițiile art. 28, 34 și 35 din Legea contabilității nr. 82/1991, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.

În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-ar fi conformat dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 1927 din data de 29 noiembrie 2007, Tribunalul Dâmbovițaa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B și a dispus dizolvarea pârâtei SC SRL.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situațiile financiare.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare aferente anului 2005 așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.

S- solicitat ca în situația admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este fondat, astfel cum se va arăta în continuare:

Reclamantul-intimat Oficiul Național al Registrului Comerțului B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în cazurile prevăzute la lit. a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea potrivit art. 237 lit. b, constând în aceea că societatea nu a depus, în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în situația în care SC SRL va depune la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, până la soluționarea cauzei, situațiile financiare aferente anului 2005 acțiunea rămâne fără obiect.

Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar al anului 2005 astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect potrivit solicitării acestuia.

Având în vedere faptul că societatea pârâtă SC SRL și-a îndeplinit obligația întocmirii situației financiare anuale și a depunerii acesteia la Oficiul Registrului Comerțului, pentru a oferi informațiile relevante referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.

Scopul legii, constând în asigurarea transparenței în raporturile cu terții, a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare, iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia dintre părți.

Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâta SC SRL, va modifica în tot sentința recurată și va respinge ca rămasă fără obiect cererea reclamantului, privind dizolvarea societății în baza dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. din Legea nr. 31/1990, republicată.

În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990, republicată, urmează a se dispune și radierea de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovițaa mențiunii privind dizolvarea societății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL, prin administrator, cu sediul în comuna, sat, județul D împotriva sentinței nr. 1927/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu reclamanții OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI, B, bd.- -, nr.2,.tr.I,.5 și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI- prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Târgoviște, plt., nr. 1, județul

Modifică în tot sentința nr.1927/29.11.2007 pronunțată de Tribunnalul D și respinge cererea de dizolvare.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni la Oficiul Registruluii Comerțului privind dizolvarea.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

- - - - - -

GREFIER,

- -

Operator de date cu caracter personal

Nr. Notificare 3120

Red /Tehnored

3 ex./14.02.2008

f- Tribunal

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață, Valentin Niță Alexandrina Urlețeanu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 195/2008. Curtea de Apel Ploiesti