Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 199/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția Comercială
DECIZIA Nr.199/ DOSAR Nr-
Ședința publică din 13 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codruța Vodă judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței civile nr. 802/C din 18 martie 2008, pronunțate de Tribunalul Brașov în dosarul nr. -.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa recurentului reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului și a intimatei pârâte SOFT
Procedura îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxelor de timbru, potrivit dispozițiilor art 172din Legea nr.146/1997.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constatînd că prin cererea de recurs reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a invocat dispozițiile art.242 alin.2 Cod procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 802/C/18.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brașov - secția comercială și de contencios administrativ în dosar nr- s-a respins acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului în contradictoriu cu pârâta SOFT L, pentru dizolvare societate.
A reținut instanța că pârâta SOFT SRL a făcut în cauză dovada depunerii situației financiare pe anul 2005 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, astfel că acțiunea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului privind dizolvarea societății pârâte a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului B, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate, admiterea acțiunii reclamantei și dispunerea dizolvării SOFT SRL.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit prima instanță a reținut că pârâta a făcut dovada depunerii situațiilor financiare anuale la ORC În realitate, această dovadă nu există, lipsind cererea de depunere, ca și chitanța cu care s-a achitat taxa de registru pentru această cerere, înscrisuri ce-ar fi făcut dovada absolută a îndeplinirii de către pârâtă a obligației prevăzută de art. 237 alin.1 lit.b din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 3041și 312 Cod procedură civilă.
Examinând sentința atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate și de dispozițiile legale în materie, se constată că recursul este întemeiat.
Într-adevăr, la dosar nu există dovada depunerii de către pârâtă la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov a situațiilor financiare anuale aferentă anului 2005.
Intimata pârâtă nu a făcut dovada depunerii situației financiare aferentă anului 2005 nici până la data soluționării recursului.
Potrivit dispozițiilor art.237 alin.1 lit. b din Legea nr.31/1990 republicată, la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazul în care societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului.
Art.35 din Legea nr.82/1991 din Legea contabilității stabilește termene diferite pentru depunerea situațiilor financiare anuale, cel mai fiind de 150 de zile de la închiderea exercițiului financiar, care coincide, de regulă, cu anul calendaristic. Rezultă că ultima și pentru depunerea situațiilor financiare aferente anului 2003 fost 31 mai 2004. La împlinirea acestui termen a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art.237 alin.1 lit.b din Legea nr.31/1990.
Constatându-se că acest termen nu a fost respectat de către pârâtă și având în vedere și art.2 alin 1 lit. f al Primei Directive a Consiliului European nr.68/151/ din 9 martie 1998 în conformitate cu care Statele membre vor lua măsurile necesare pentru a asigura publicitatea situațiilor financiare din fiecare an a companiilor, se constată că acțiunea este întemeiată, fiind îndeplinite condițiile de dizolvare a societății pârâte prevăzute de art.237/alin.1 lit. b din legea nr.31/1990.
Ca urmare, în baza art.3041Cod procedură civilă coroborat cu art. 312 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se admite recursul și a se modifica sentința atacată, în sensul admiterii acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul Oficiului Național al Registrului
Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului B împotriva sentinței civile nr. 802/C/18.03.2008 pronunțate de Tribunalul Brașov -secția comercială și de contencios administrativ.
Admite acțiunea formulată de reclamantul Oficiului Național al Registrului
Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului B în contradictoriu cu pârâta SOFT SRL
Dispune dizolvarea societății pârâte și efectuarea mențiunilor în registrul Comerțului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 2: Gabriel Ștefăniță
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.: /14.05.2008
Dact.: / 15.05.2008 /- 3 ex -
Judecător fond:
Președinte:Codruța VodăJudecători:Codruța Vodă, Gabriel Ștefăniță, Carmen Bujan