Spete dizolvare societate comerciala.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTECNIOS ADMINISTRATIV

DOSAR NR-

D EC IZIA NR. 89

Ședința publică din 21 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Alexandrina Urlețeanu

JUDECĂTOR 2: Valentin Niță

JUDECĂTOR 3: Elisabeta Gherasim

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de pârâtaSC SRL,cu

sediul în comuna, str. - -. 5, județul P, împotriva sentinței nr. 425 din 11 noiembie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantulOficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B,-, tronson II +III, - 3 B,sector 3- prinOficiul Registrului Comerțului, cu sediul în P,- județul

Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei, conform chitanței nr. - și timbru judiciar de 0,15 lei, care au fost anulate și atașate la dosarul cauzei.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-pârâtă SC SRL, reprezentată de avocat, lipsind intimatul-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, aducându-se la cunoștința instanței stadiul pricinii și modul de îndeplinire a procedurii de citare. Totodată, a învederat că intimatul a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare la motivele de recurs, prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin (2) Cod. proc. civ. după care,

Avocat, pentru recurenta-pârâtă, menționează că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în susținerea recursului.

Curtea, luând act că recurenta-pârâtă nu are cereri de formulat, iar intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin (2) proc. civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii ca rămsă fără obiect, deoarece a depus situațiile financiare anuale.

CURTEA:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului a solicitat dizolvarea societățiiSC

SRL, în baza dispozitiilor art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că societatea pârâtă nu a depus la

P situațiile financiare aferente anilor 2005-2007, fapt ce determină neopozabilitatea actelor și faptelor comerciantului față de terți, astfel că se impune dizolvarea acesteia.

În drept, cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, privind societățile comerciale, republicată.

Pârâta, deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus dovezi din care să rezulte că s-a conformat dispozițiilor legale.

Prin sentința nr. 425 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul Prahovaa admis cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comertului B și a dispus dizolvareaSC SRL.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantului este întemeiată față de dispozițiile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 întrucât pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de lege și a expirat termenul în care aceasta trebuia să depună situatiile financiare.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SRL, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că și-a îndeplinit obligatia prevăzută de lege și a depus situatiile financiar anuale, așa cum face dovada cu actele noi depuse la dosar.

Intimatul a formulat întâmpinare arătând că a procedat la aplicarea

prevederilor Legii nr. 31/1990 apărând un interes public, iar scopul apărării acestui interes s-a realizat prin depunerea efectivă a situațiilor financiare anuale.

S-a solicitat ca în situația admiterii recursului să se dispună și cu privire la radierea mențiunii dizolvării societății.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a temeiurilor prev. de art. 304 pr. civilă, precum și sub toate aspectele conform art. 3041pr. civilă, Curtea retine că recursul este fondat, așa cum se va arăta in continuare:

Reclamantul-intimat B, și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozitiile art. 237 din legea nr. 31/1990, potrivit cărora tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății, la cererea oricărei persoane interesate precum și a în cazurile prev. la lit. a-d, în cauză solicitându-se dizolvarea, potrivit art. 237 lit. b, constând în aceea că societatea nu a depus în cel mult șase luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale.

În cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a menționat că în

situația în care pârâta va depune la Oficiul Registrului Comertului de pe lângă Tribunalul Prahova, până la soluționarea cauzei, situația financiară anuală aferentă anilor 2005- 2007, acțiunea rămâne fără obiect.

Cu actele noi depuse în recurs, societatea a dovedit că și-a îndeplinit obligația prevăzută de lege și a depus situațiile financiare pentru exercițiul financiar al anilor 2005- 2007, astfel că cererea reclamantului a rămas fără obiect, potrivit solicitării acestuia.

Având în vedere faptul că societatea și-a îndeplinit obligația întocmirii situațiilor financiare anuale și a depunerii acestora la Oficiul Registrului Comerțului pentru a oferi informațiile relevante referitoare la activitatea societății, chiar dacă a făcut-o cu întârziere, nu se mai impune aplicarea sancțiunii prevăzută de art. 237 al. 1 lit. b din Legea

nr. 31/1990, aceasta fiind și opinia reclamantului.

Scopul legii, constând în asigurarea transparentei în raporturile cu terții, a fost satisfăcut prin depunerea situațiilor financiare, iar aplicarea sancțiunii nu este în interesul nici uneia dintre părți.

Față de cele precizate, potrivit dispozițiilor art. 312 Cod proc. civ. Curtea va admite recursul formulat de pârâtaSC SRL, va modifica în tot sentința recurată și va respinge actiunea ca rămasă fără obiect, cererea reclamantei privind dizolvarea societății în baza disp.art. 237 al. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990, republicată.

În baza art. 6 și 26 din Legea nr. 26/1990 republicată, urmează a se dispune și radierea mențiunii privind dizolvarea societății de către de pe lângă Tribunalul Prahova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de pârâtaSC SRL,cu sediul în comuna

, str. - -. 5, județul P, împotriva sentinței nr. 425 din 11 noiembie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantulOficiul Național al Registrului Comerțului, cu sediul în B,-, tronson II +III, - 3 B,sector 3- prinOficiul Registrului Comerțului, cu sediul în P,- județul și, în consecință:

Modifică în tot sentința și respinge cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului privind dizolvarea societății-pârâte.

Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni privind radierea măsurii dizolvării societățiiSC SRLde către C de pe lângă Tribunalul Prahova

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - - -

GREFIER,

- -

red.EG

dact.

5ex/ 25.01.2010

f- Trib P;

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120

Președinte:Alexandrina Urlețeanu
Judecători:Alexandrina Urlețeanu, Valentin Niță, Elisabeta Gherasim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala.