Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 204/2009

Ședința publică de la 05 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga judecător

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Morina

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă B, împotriva sentinței civile nr. 383 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă B, avocat, lipsă fiind reprezentantul intimatului-reclamant Oficiul Național al Registrului Comerțului - prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru recurenta-pârâtă B depune la dosar taxa judiciară de timbru de 19,5 lei, conform chitanței nr. - din 02.03.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.

Instanța constată că recursul este declarat și motivat în termen legal, legal timbrat, având în vedere că astăzi s-a depus taxa judiciară de timbru și timbru judiciar datorate.

Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Avocat pentru recurenta-pârâtă B, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, motivat de faptul că pârâta și-a îndeplinit obligațiile, însăși intimatul recunoscând că după pronunțarea sentinței recurate s-a depus bilanțul aferent anului 2006.

În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

S-au declarat dezbaterile închise.

A:

- deliberând -

Asupra recursului comercial d e față constată următoarele:

Prin sentința civilă 383/19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul - a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău în contradictoriu cu pârâta L, dispunându-se dizolvarea pârâtei, înscrierea hotărârii în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial al României.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr- reclamanta Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacăua chemat în judecată pârâta, pentru ca prin hotărâre judecătorească, să se dispună dizolvarea acesteia. În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta nu a depus situațiile financiare anuale, aferente anului 2006, conform evidențelor registrului comerțului.

Față de situația de fapt prezentată de reclamant, de faptul că pârâta nu a făcut dovada că a depus situațiile financiare anuale aferente anului 2006, precum și dispozițiile art. 237 al. 1 lit. "b" din Legea 31/1990 - republicată, legea contabilității nr. 82/1991, - republicată, Legea nr. 26/1990 - modificată și completată, precum și Ordinul nr. 917/2005, a constatat întemeiată acțiunea reclamantului, a admis-o și a dispus dizolvarea pârâtei și publicarea hotărârii în Monitorul Oficial al României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, pârâta L B, legal timbrat cu timbru judiciar - 0,15 lei și taxă de timbru - 19,50 lei, depuse la dosar.

În motivarea recursului s-a susținut că au fost depuse situațiile financiare.

Pentru susținerea recursului au fost depuse înscrisuri.

Legal citată, intimata - reclamantă nu a fost reprezentată în fața instanței, comunicând instanței prin adresa nr. 376/ 27 februarie 2009 că recurenta și-a îndeplinit obligațiile.

Examinând recursul promovat, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin depunerea situațiilor financiare aferente anului 2006, recurenta - pârâtă și- îndeplinit obligația prevăzută de dispozițiile art. 28, 34 din legea 82/1991, în condițiile art. 2 din nr. 917/2005, situație în care nu se mai impune aplicarea sancțiunii dizolvării, prevăzute de art. 237 al. 1 lit. b din legea 31/1990 republicată.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1, 3 coroborat cu art. 3041Cod procedură civilă va fi admis recursul, va fi modificată în tot sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca nefondate, recurenta îndeplinindu-și obligațiile legale după pronunțarea instanței de fond și până la judecarea recursului.

Totodată, în temeiul art. 7 din Legea 26/1990 republicată, se va dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței recurate și trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacăua unei copii legalizate de pe prezenta decizie și menționarea acesteia în registrul comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B, cu sediul în B, str. 9 -. 25,. C,. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. 383 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI - prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, cu sediul în B,-, județul

Modifică în tot sentința civilă nr. 383 din 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Respinge acțiunea ca nefondată.

Dispune radierea înregistrărilor efectuate în registrul comerțului în baza sentinței civile nr. 383 din 19.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dispune trimiterea către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacăua unei copii legalizate a prezentei decizii și efectuarea înregistrării deciziei în registrul comerțului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 martie 2009.

Președinte,

- - -

Judecător,

-

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.

Red.

3 ex. 18 martie 2009

Președinte:Mona Gabriela Ciopraga
Judecători:Mona Gabriela Ciopraga, Vera Stănișor, Morina

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 204/2009. Curtea de Apel Bacau