Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 2050/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIAL, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVIL Nr. 2050/2008
Ședința public din 3 octombrie 2008
Instanța constituit din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECTORI: - -
- - Președintele secției
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de ctre pârâta SC COM SRL B, împotriva Sentinței comerciale nr. 392 din 6 iunie 2008, pronunțat de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat ONRC - OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNG TRIBUNALUL BISTRIȚA -N, privind și pe intimata DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE B N, având ca obiect dizolvare societate.
La apelul nominal fcut în cauz se constat lipsa prților.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier care învedereaz c recursul se afl la primul termen de judecat, este legal timbrat cu 19,50 lei tax judiciar de timbru - fila 4 din dosar și are aplicat un timbru judiciar în valoare de 0,15 lei - fila 2 din dosar, precum și c reclamantul intimat, prin întâmpinarea depus a solicitat, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lips.
Se constat c recursul este formulat și motivat în cadrul termenului procedural, precum și c a fost comunicat.
La data de 1 septembrie 2008 s-a înregistrat la dosar întâmpinare din partea reclamantului intimat Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bistrița -
Se constat c la data de 29 septembrie 2008 s-a înregistrat la dosar un înscris din partea recurentei SC Com SRL B, prin care solicit admiterea recursului și, totodat, judecarea cauzei în lips.
Curtea, observând c recursul se afl în stare de judecat, îl reține în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civil nr. 392 pronunțat la data de 06.06.2008 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admis cererea formulat de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lâng Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâta -COM SRL B, iar pe cale de consecinț, a fost dispus dizolvarea SC -COM SRL, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat și modificat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut c în cauz sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.
Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta -COM solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.
În motivare se arat c pârâta a depus situațiile financiare în data de 05.06.2008 cu chitanța nr.A-.
Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține c acesta este întemeiat.
În acest sens se reține c art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul su, prevede c la cererea oricrei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".
Din norma enunțat rezult c legea recunoaște legitimarea procesual activ Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvrii juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricrei persoane interesate, dizolvarea judiciar fiind facultativ atât pentru partea care are dreptul s o cear, cât și pentru instanț care apreciaz dac dizolvarea, ca sancțiune a societții, este oportun sau nu.
În cazul în care din acte rezult c activitatea societții nu a încetat și c dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiat pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicat poate fi respins.
În speț, actele îndeplinite de recurent prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioar la celelalte autoritți, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând s primeze alturi de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotriv a altor persoane juridice cu care se presupune c a intrat în raporturi juridice, cât vreme activitatea sa comercial nu a încetat, iar societatea reflect voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificat aplicarea sancțiunii dizolvrii, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinit.
Totodat în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunztoare în Registrul Comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC -COM SRL B împotriva sentinței civile nr. 392 din 06.06.2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modific în sensul c respinge cererea de dizolvare formulat de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lâng TRIBUNALUL BISTRIȚA -
Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.
Decizia este irevocabil.
Pronunțat în ședința public din 03 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECTORI GREFIER
- - - - - -
Red.//4 ex./08.10.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora