Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

DECIZIE CIVILĂ NR. 216/2010

Ședința publică din data de 01 februarie 2010

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Augusta Chichișan

JUDECĂTOR 2: Mihaela Sărăcuț

JUDECĂTOR 3: Mirela Budiu

GREFIER: - -

S-a luat în examinarea recursul declarat de pârâta SC. SRL împotriva sentinței civile nr. 1049 din 17.11.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița N, în contradictoriu cu intimații OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI PRIN OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA - și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B-, având ca obiect dizolvare societate (registrul comerțului).

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul promovat este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 19,5 lei și timbru judiciar in valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 22 ianuarie 2010 s-a depus la dosar întâmpinare din partea OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BISTRIȚA -N și solicitată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ.

În data de 28 ianuarie 2010 s-a depus la dosar un set de înscrisuri din partea recurentei, la care anexat dovezile ce atestă achitarea taxelor judiciare de timbru pentru recursul promovat (11-14).

Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicitată judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1049 pronunțată la data de 17.11.2009 în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, a fost admisă cererea formulată de reclamantul Oficiul Național al Registrului Comerțului B reprezentat prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița -N, în contradictoriu cu pârâta SRL B, iar pe cale de consecință, a fost dispusă dizolvarea pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată și modificată.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată întrucât societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situațiile financiare anuale ce trebuiau depuse la Oficiul Registrului Comerțului.

Împotriva soluției menționate a declarat recurs pârâta SRL solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, respingerea cererii.

În motivare se arată că pârâta a depus situațiile financiare în data de 30.10.2009 cu chitanța nr.32529.

Examinând recursul declarat, în raport cu probele administrate, cu prevederile art. 3041.pr.civ. și cu dispozițiile legale incidente, Curtea reține că acesta este întemeiat.

În acest sens se reține că art. 237 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, în cuprinsul său, prevede că la cererea oricărei persoane interesate precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul "va putea pronunța dizolvare, în cazurile în care: a) societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni; b) societatea nu a depus în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale situații financiare anuale sau alte acte care potrivit legii se depun la oficiul comerțului.".

Din norma enunțată rezultă că legea recunoaște legitimarea procesuală activă Oficiului Registrului Comerțului de a sesiza tribunalul cu acțiune în pronunțarea dizolvării juridice pe temeiul prevederilor la lit. b, precum și a oricărei persoane interesate, dizolvarea judiciară fiind facultativă atât pentru partea care are dreptul să o ceară, cât și pentru instanță care apreciază dacă dizolvarea, ca sancțiune a societății, este oportună sau nu.

În cazul în care din acte rezultă că activitatea societății nu a încetat și că dizolvarea cu titlu de sancțiune a acesteia nu se impune, cererea întemeiată pe art. 237 lit. b din Legea nr. 31/1990 republicată poate fi respinsă.

În speță, actele îndeplinite de recurentă prin depunerea la organele financiare, dar și prin depunerea ulterioară la celelalte autorități, în afara termenului, se impun a fi validate, interesul menținerii ființei societare urmând să primeze alături de ocrotirea acestuia, impunându-se și ocrotirea deopotrivă a altor persoane juridice cu care se presupune că a intrat în raporturi juridice, câtă vreme activitatea sa comercială nu a încetat, iar societatea reflectă voința de a continua activitatea și de a îndeplini obligațiile impuse de lege. Ori, în acest context, nu mai apare ca justificată aplicarea sancțiunii dizolvării, de vreme ce publicitatea în registrul comerțului a actelor și faptelor din activitatea recurentei a fost îndeplinită.

Totodată în temeiul art.237 alin.3 din Legea nr.31/1990 corelat cu art.21 lit.h, art.25 și art.6 alin.1 din Legea nr.26/1990, ca efect al prezentei decizii, se va dispune efectuarea mențiunilor corespunzătoare în Registrul Comerțului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SRL împotriva sentinței civile nr. 1049 din 17.11.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Bistrița -N, pe care o modifică în sensul că respinge cererea de dizolvare formulată de reclamantul OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERȚULUI B prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI de pe lângă Tribunalul Bistrița -

Dispune radierea mențiunilor din Registrul Comerțului efectuate în baza sentinței recurate.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 01 februarie 2010.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

Red.AC

Dact./6ex/03.02.2010

Președinte:Augusta Chichișan
Judecători:Augusta Chichișan, Mihaela Sărăcuț, Mirela Budiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 216/2010. Curtea de Apel Cluj